Având în vedere:
- proiectul de hotărâre cu numărul 111/14.01.2022 inițiat de către primarul comunei Mădârjac, dl Dan GHEBUȚĂ, prin care propune aprobarea asigurării transportului elevilor din clasele I-IV si a preșcolarilor din satul Frumușica la Școala Gimnazială Mădârjac, pentru perioada în care imobilul unde functioneaza scoala cu clasele I-IV din satul Frumusica este in R.K., respectiv până la finalizarea lucrărilor;
- raportul secretarului general al comunei, Cosmin-Mihai PLUMBU, prin care arată că proiectul de hotărăre mai sus menţionat este întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.129, alin.(1), (2), lit.b) si d), alin.(4), lit.a), și alin.(7), lit.a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ;
- avizul favorabil al comisiei pentru educație din cadrul consiliului local Mădârjac, înregistrat cu nr.300/31.01.2022, aviz prezentat în plenul consiliului local de către domnul Tărsănaru Emil, președintele comisiei;
- prevederile art. 139, alin.(1), alin.(3), lit.i) și art. 196, alin.(1), lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, adoptă următoarea
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă realizarea tuturor demersurilor necesare asigurării transportului elevilor din clasele I-IV si a preșcolarilor din satul Frumușica la Școala Gimnazială Mădârjac, pentru perioada în care imobilul unde functioneaza scoala cu clasele I-IV din satul Frumusica este in R.K., respectiv până la finalizarea lucrărilor.
Art.2. Primarul comunei Mădărjac și contabilul primariei comunei Madarjac vor duce la îndeplinire prezenta hotărăre prin incheierea unui contract cu o firma de transport specializata în domeniu, cu respectarea legislației in vigoare.
Art.3. Secretarul general al comunei Mădârjac va asigura comunicarea prezentei hotărâri primarului comunei Mădârjac, Școlii Gimnaziale Mădârjac, doamnei Petrușca Maria, contabilul instituției, domnului Petruc Florentin pentru publicare în Monitorul Oficial Local Mădârjac, o va aduce la conoștință publică prin afișare, respectiv pe pagina de internet a instituției http://www.comunamadarjac.ro și o va înainta Instituției Prefectului – județul Iași, în vederea exercitării controlului de legalitate.