Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 17 / 26.04.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului și a taxelor aferente procedurii de eliberare/vizare anuală a autorizației/acordului de funcționare și/sau a avizului pentru programul de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale în comuna Măgura, județul Teleorman

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Teleorman

Consiliul Local al comunei Măgura

Proiect de hotărâre

Nr. 17 din 26.04.2024

privind aprobarea Regulamentului și a taxelor aferente procedurii de eliberare/vizare anuală a autorizației/acordului de funcționare și/sau a avizului pentru programul de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale în comuna Măgura, județul Teleorman

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.11 și 12 din O.G. nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art.13 și 14 din H.G.R. nr.333/2003 privind Normele metodologice de aplicare a OG nr.99/2000

Ținând cont de:

  1. prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
  2. Ordinul nr.337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională;
  3. prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Luând act de:

  1. raportul compartimentului de specialitate înregistrat la nr.1539 din 26 aprilie 2024;
  2. referatul de aprobare al primarului localității înregistrat la nr.1540 din 26 aprilie 2024;
  3. avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului local Măgura.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei măgura

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă Regulamentul privind procedura de eliberare/vizare anuală a autorizației/acordului de funcționare și a avizului pentru programul de funcționare, persoanelor fizice și juridice autorizate care desfășoară activități comerciale pe raza comunei Măgura, județul Teleorman, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă taxele aferente eliberării/vizării anuale a avizului pentru autorizația/acordul de funcționare și a programului de funcționare pentru defășurarea activităților comerciale, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - De la data adoptării prezentei, prevederile  HCL Măgura nr.  25/26 aprilie 2023, Cap.IV, art.3 alin.(3) se modifică în mod corespunzător.

Art. 4 - Primarul comunei Măgura, județul Teleorman prin aparatul de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5 - Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului-Județul Teleorman  pentru  exercitarea controlului de legalitate precum și tuturor persoanelor interesate în termenul prevăzut de lege.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MĂGURA

Atanase IONESCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂGURA

Lăcrămioara IONESCU

Rezultate voturi