la proiectul de hotărâre privind organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor în anul 2024
Doamnelor și domnilor consilieri,
În conformitate cu reglementările prevederilor legale în vigoare, autoritățile locale au responsabilități în domeniul ordinii publice și a integrității și securității persoanelor și bunurilor din domeniul public și privat al localității precum și a celor care sunt în proprietatea cetățenilor.
În consens cu prevederile Legii nr.333/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare forma de pază pe care o propunem pentru anul 2025 este asigurarea pazei de o societate specializată pentru 2 posturi, pe lângă sistemul de supraveghere video implementat, pe principalele artere ale localității, pentru ambele sate componente. De asemenea se va institui o taxă specială în acest sens pe gospodărie, în sumă de 90 lei/an, rezultată din aplicarea indicelui inflației de 6,6 % la 31 decembrie 2023.
INSPECTOR CONTABIL
Ene Florentina-Marilena