Nr.1621 din 14 .03. 2025
la proiectul de hotărâre privind acordarea cu titlu gratuit a unui drept de uz și servitute în favoarea SC CONPET SA ploiești a terenului în suprafață de 600 mp. nr.cadastral 22105 și 22106, teren ce aparține domeniului public al comunei Măgurele, pentru realizarea lucrărilor de deviere tronson conductă de transport țiței O 5 9/16” Gura Vitioare- Boldești, în lungiem de 115 m, zona Km 102+785 comuna Măgurele,județul
Prahova, în vederea execuției Studiu de fezabilitate și proiect pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru realizarea obiectivului de investiție Lot 5 Amenajare pasaj pietonal subterna DN 1A în zona km.102+785 localitatea Măgurele, județul Prahova.
Art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:
a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative;
b) note de fundamentare - în cazul ordonanțelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora;
c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative.
Rezultă că, pentru proiectele de hotărâre ale consiliului local, referatul de aprobare constituie instrumentul de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse, normă susținută și de prevederile art. 136 alin.(2) din Codul administrativ.
Am iniţiat un proiect de hotărâre, calitate acordată de prevederile art. 136 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, având ca reglementare aprobarea proiectului de amenajament pastoral al Comunei Vulcana-Băi .
Sediul materiei privind această capacitate a Consiliului Local îl reprezintă:
) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2), art. 1255 și art.1256, art.1777 – art. 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
d) art. 6 – art. 13, art.75, art. 84-85, art. 95 alin.(2), art. 96, art. 98, art. 105 alin.(1), art. 106, art. 110, art. 129 alin. (1), alin.(2) lit. c), coroborat cu alin.(6) lit. b) , art. 240 și art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
e) art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
f) art. 6 lit. c) și art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare;
Proiectul de hotărâre urmează procedura prevăzută de art. 136 alin. (8) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind depus la consilierul privind achizițiile publice din aparatul de specialitate al primarului comunei, în vederea întocmirii raportului compartimentului de resort, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei.
Deși le-am invocat în motivare vă rog să-mi permiteți prevederile art. 6 și art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare:
„ Art. 6. - Dreptul de folosinţă a terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere se dobândeşte în condiţiile legii, prin:
a) vânzarea-cumpărarea terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul convenit între părţi;
b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstrucţia clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenţiei părţilor;
c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părţi;
d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
e) concesionarea terenurilor;
f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de acord;
g) alte proceduri prevăzute de lege.
Art. 7. - (1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.
(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri şi/sau permise.
(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii.
(4) Durata servituţii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.”
Față de cele ce preced, ţinând seama de importanţa sa, vă rog să analizaţi şi să hotărâţi asupra proiectului Hotărârii Consiliului Local privind acordarea cu titlu gratuit a unui drept de uz și servitute în favoarea SC CONPET SA ploiești a terenului în suprafață de 600 mp. nr.cadastral 22105 și 22106, teren ce aparține domeniului public al comunei Măgurele, pentru realizarea lucrărilor de deviere tronson conductă de transport țiței O 5 9/16” Gura Vitioare- Boldești, în lungiem de 115 m, zona Km 102+785 comuna Măgurele,județul Prahova, în vederea execuției Studiu de fezabilitate și proiect pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru realizarea obiectivului de investiție Lot 5 Amenajare pasaj pietonal subterna DN 1A în zona km.102+785 localitatea Măgurele, județul Prahova, investiție demarată de către CNAIR și declarată de utilitate publică, beneficiari fiind locuitorii comunei în mod direct, proiect care dovedește capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţii locale pe care o reprezentăm, treburile publice, în condiţiile legii.
PRIMAR,
Vasilică DIACONU