Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară, în data 28.11.2023 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, domnul Bociog Ion înregistrat sub nr. 7922/21.11.2023, ca instrument de prezentare şi motivare;
- Raportul compartimentului de specialitate resurse umane nr.7923/21.11.2023;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 64 din 18.10.2023 prin care domnul consilier Tiberiu Mircioagă a fost ales președinte de ședință.
- Solicitarea Primăriei comunei Măldărești referitoare la preluarea sectorului de drum DJ 676H, situat pe raza comunei Măldărești, cuprins între DN 65C (km 0+000) și DN 65C (km1+600);
- Proiectul „Reabilitare și modernizare drum comunal DC140 în comuna Măldărești, județul Vâlcea” prevede asfaltarea a 3800 m de drumuri, proiect ce ar include și sectorul de drum solicitat;
- Raportul de avizare pentru legalitate întocmit de secretarul general al unității administrativ teritoriale nr.7924/21.11.2023;
- prevederile art.12 alin.(2) din O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și republicările ulterioare;
- prevederile art.294 alin (2) din Ordonanța de urgență nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Avizul comisiilor de specialitate nr.1, 2 şi 3 din cadru C.L. Măldărești;
În temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.c), alin. 7 lit. k), lit. m), lit. s); prevederilor art. 139 alin. (3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 10 voturi ”pentru”, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se aprobă modificarea încadrării sectorului de drum județean din DJ 676H cuprins între DN 65C - km 0+000 și DN 65C - km1+600 (DN 65C – Culele Măldărești – DN 65C), din categoria funcțională a drumurilor județene în categoria funcțională a drumurilor de interes local, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă preluarea din domeniul public al Județului Vâlcea și administrarea Consiliului Județean Vâlcea în domeniul public al comunei Măldărești și administrarea Consiliului Local Măldărești a sectorului de drum județean DJ 676H cuprins între DN 65C - km 0+000 și DN 65C - km1+600 (DN 65C – Culele Măldărești – DN 65C), declasificat potrivit dispozițiilor art. 1 și identificat în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 3. (1) Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art.2 se face pe baza unui Protocol de predare-primire încheiat între părțile interesate.
(2) Se împuternicește Primarul comunei Măldărești, domnul Ion Bociog, să semneze Protocolul de predare-primire.
Art. 4. (1) Se aprobă includerea în inventarul bunurilor care aparține domeniului public al comunei Măldărești a sectorului de drum prevăzut la art.2.
(2) În acest sens inventarul bunurilor domeniului public aprobat prin Hotărârea consiliului Local Măldărești nr.14/13.08.1999 se modifică și se completează în mod corespunzător dispozițiilor art.2.
Art. 5. Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Măldărești prin compartimentul de specialitate.
Art. 7. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative și se va comunica Instituției Prefectului județul Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea și Primarului comunei Măldărești.