Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară
în data 23.01.2025 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei Maldarestii nr. 184/13.01.2025 prin care se propune aprobarea incheierii contractului de prestari servicii juridice de asistenţă juridica, redactare şi de reprezentare juridica pentru apararea intereselor Comunei Maldaresti, Consiliului Local Maldaresti, Primarului Comunei Maldaresti si Comisiei Locale De Fond Funciar Maldaresti, pentru o perioada de 1 an, respectiv ianuarie 2025 - ianuarie 2026, in dosarele identificate in Anexa 1, precum si in cauzele ulterioare in care vor figura ca parti autoritatile administratiei publice locale;
- Raportul de specialitate al secretarului general delegat nr. 185/13.01.2025 si Anexa la acesta;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 65 din 11 noiembrie 2024 prin care domnul consilier Florin Bugă a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- faptul că în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Măldărești este angajat un consilier juridic care a preluat toate atribuțiile Secretarului General al comunei Măldărești ca urmare a intrării doamnei Secretar General Rădulescu Elena-Cristina, în concediu medical, respectiv în concediu de creștere a copilului;
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general delegate al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 186/13.01.2025.
În conformitate cu prevederile:
- art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative;
- art. 129 alin. (2) lit. a) și art. 109 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
- art. 14 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art.13 din Legea nr.514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic;
- art.84, art.85 alin.3, art.94-96 Cod procedura civila ;
- Legii nr.51/1991 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- art. 29 lit. d) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă achiziționarea pentru anul 2025 a unor servicii juridice de asistență juridică, redactare şi de reprezentare juridică pentru apărarea intereselor comunei Măldărești, Consiliului Local Măldărești, Primarului comunei Măldărești și Comisiei Locale de Fond Funciar Măldărești, în dosarele identificate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și în cauzele ulterioare în care vor figura ca părți autoritățile administrației publice locale, în fața instanțelor judecătorești și ale altor autorități/instituții de drept public ori privat, dacă este necesar, în vederea soluționării favorabile a litigiilor civile, penale și/sau comerciale.
Art. 2. Serviciile juridice menționate la art. 1 constau în:
- consultanță, asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată;
- pregătirea și elaborarea contestațiilor și a susținerilor necesare;
- exercitarea tuturor căilor de atac, conform legii.
Art. 3. Se împuternicește primarul comunei Măldărești, județul Vâlcea, să selecteze un avocat/cabinet de avocatură, să negocieze valoarea serviciilor și să contracteze aceste servicii juridice cu respectarea prevederilor legislației din materia achizițiilor publice.
Art. 4. Cheltuielile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri vor fi suportate din bugetul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea.
Art. 5. Primarul comunei Măldărești va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 6. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, compartimentului achiziții publice și compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea.
Art. 7. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.