Văzând că prin votul unanim domnul consilier Mircioagă Tiberiu a fost ales președinte de ședință.
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 2545/13.04.2021, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre privind stingerea din evidența contabilă a soldului contului ”Active fixe corporale în curs de execuție” – cont 231 pentru obiectivul de investiție ”Sistem de încălzire cu pompe de căldură”.
- Raportul de specialitate nr. 2546/13.04.2021 al Compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești;
- Raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei înregistrat sub nr. 2548/13.04.2021;
ținând cont de propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor;
respectând procedura stabilită prin Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
În conformitate cu prevederile:
⦁ Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
⦁ Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
⦁ Hotărârea nr. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;
⦁ Hotărârea nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
⦁ Ordinul nr. 1917/2005 privind aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia;
⦁ Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.
În temeiul art. 139 alin. 3, ale art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu un număr de 11 voturi ”pentru”, adoptă următoarea:
HOTĂRÂRE:
Art. 1. (1) Se aprobă stingerea din evidența contabilă a soldului în sumă de 1.257.689,54 lei - contul ”Active fixe corporale în curs de execuție” – cont 231, aferent obiectivului de investiție ”Sistem de încălzire cu pompe de căldură”, precum și închiderea acestei investiții.
(2) Se aprobă înregistrarea individuală în contabilitate a componentelor materiale, folosirea acestora pentru alte investiții și/sau valorificarea acestora prin vânzare, în condițiile legii.
Art. 2. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 3. (1) Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei Măldărești, compartimentului financiar contabil și Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștinta publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro.