RAPORT
privind activitatea desfăşurată de către asistenţii personali
din comuna Măldăreşti pe semestrul I al anului 2023
Având în vedere prevederile art. 29, alin.1 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Compartimentul de Asistenţă Socială din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Măldăreşti, are obligaţia de a prezenta semestrial Consiliului Local, raportul de activitate al asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, care să conţină în mod obligatoriu date referitoare la:
- dinamica angajării asistenţilor personali;
- modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihnă, în strânsă legătură cu lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respiro;
- informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiţi;
- numărul de controale efectuate şi problemele sesizate.
Potrivit prevederilor Legii 448/2006 republicată, rolul autorităţii locale, este de a monitoriza în condiţii optime atribuţiile şi obligaţiile care le revin asistenţilor personali, în vederea ameliorării situaţiei persoanelor cu handicap grav, astfel încât aceştia să primească îngrijire specială la nivelul la care starea lor o cere, pentru satisfacerea întregului lanţ de nevoi fizice, personale, sociale şi spirituale. Îngrijirile ce li se acordă pot permite persoanelor bolnave să-şi valorifice potenţialul fizic, intelectual, spiritual, emoţional şi social, în pofida handicapului de care suferă.
În contextul aspectelor menţionate, la finele semestrului I al anului 2023, se înregistrau următoarele date referitoare la:
- Dinamica angajării asistenţilor personali
In semestrul I al anului 2023 nu a fost incheiat/incetat nici un contract individual de munca
pentru asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav, au iesit din plata 8 beneficiari de indemnizatii pentru insotitor si au fost stabilite in plata 6 indemnizatii pentru insotitor.
Cu privire la numărul de persoane cu handicap situaţia se prezintă astfel:
Persoane cu handicap grav la 30.06.2023 | 44 |
Din | care |
Persoane cu handicap cu asistent personal | 16 |
Persoane cu handicap care primesc indemnizație de însoțitor | 28 |
De remarcat este faptul că gradul de rudenie reprezintă o pondere în rândul asistenţilor personali ceea ce subliniază caracterul familial al serviciilor prestate de această categorie profesională.
Asistenții personali ai persoanelor cu handicap au menirea, conform reglementărilor în vigoare, de a îngriji persoana cu handicap asistată respectând întocmai planul de servicii întocmit la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială.
Acest plan este verificat de către responsabilul cu asistenta sociala prin efectuarea de anchete sociale la domiciliu, ocazie cu care, in urma discutiilor purtate si a constatarilor de pe teren, acesta sa poata fi imbunatatit in interesul asistatului.
Programul asistentilor personali, conform contractului individual de munca, este de 8 ore/zi, dar, datorita faptului, ca in genere, aceste persoane sunt membri ai familiilor din care face parte persoana cu handicap, timpul alocat ingrijirii acesteia, este de 24 din 24.
În cursul semestrului I, cheltuielile privind drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare au fost asigurate de la bugetul de stat, din sume defalcate pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90 % din necesarul de fonduri stabilit în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale.
2) Modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihnă, corelat cu lipsa în prezent în comuna Măldăreşti a centrelor de tip respiro.
Referitor la acest aspect facem precizarea că întrucât pe raza comunei Măldăreşti nu există Centre de tip respiro, s-a aplicat alternativa legală stabilită prin prevederile art.37, alin. 3 din Legea 448/2006, republicată de a acorda persoanei cu handicap grav o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradatia 0.
3) Informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiţi
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art.38, lit.a din Legea nr. 448/2006- republicată, asistenţii personali au obligaţia să participe o dată la 2 ani la o instruire organizată de angajator. Toti asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav au participat la cel putin un programul de instruire profesionala organizat de angajator.
4) Numărul de controale efectuate şi problemele sesizate
În conformitate cu prevederile art.40 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 republicată, autoritatea locală are obligaţia de a efectua vizite periodice de monitorizare a activităţii asistenţilor personali care au ca scop asigurarea respectării drepturilor şi interesului superior al persoanei cu dizabilităţi pe care asistentul personal o are în îngrijire. De asemenea ele reprezintă un prilej eficient de informare, mediere şi consiliere referitor la noutăţile în domeniul social al persoanelor cu dizabilităţi, respectiv al serviciilor care pot fi accesate pe plan local. Considerăm că această strategie de lucru reprezintă un prim pas spre o colaborare bazată pe profesionalism şi implicare multiplă în soluţionarea problemelor cu care asistenţii personali se confruntă.
Verificările efectuate de către responsabilul asistenta sociala, concretizate în anchete sociale au vizat următoarele aspecte: modul în care sunt îndeplinite obligaţiile contractuale ale asistentului personal, evaluarea socială atât a asistentului personal în vederea angajării cu contract individual de muncă conf. Legii nr. 448/2006 republicată, cât şi a persoanei cu handicap grav, sau pentru primirea unei indemnizaţii lunare.
Menționăm că în semestrul I al anului curent, numărul maxim de indemnizații acordate a fost de 30, în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal la gradatia 0.
Concluzionând, considerăm că legislaţia specifică persoanelor cu dizabilităţi răspunde cerinţelor persoanelor cu handicap prin Legea nr. 448/2006 republicată, introducând o perspectivă europeană asupra problematicii persoanei cu dizabilităţi care aliniază legislaţia din România la prevederile europene şi uniformizează abordarea juridică prin raportarea la un singur act normativ sintetic.
În semestrul I al anului 2023, apreciem că serviciile sociale de care au beneficiat persoanele cu handicap grav din partea asistenţilor personali, au fost de bună calitate, fiind realizate cu respectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 republicată coroborate cu Codul Muncii, servicii ce sunt monitorizare de Palera Ionela Ramona, responsabil asistența socială în cadrul Primariei Comunei Măldăreşti, judeţul Vâlcea, care prin acţiuni preventive a evitat apariţia conflictelor cu consecinţa rămânerii în familie a bolnavului.