Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 58 / 12.10.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind acordarea unui mandat special reprezentantului comunei Măldărești, județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la retragerea comunei Sutești din cadrul Asociației și la încheierea actului adițional la Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vâlcea

Consiliul Local al comunei Măldărești

Proiect de hotărâre

Nr. 58 din 12.10.2023

privind acordarea unui mandat special reprezentantului comunei Măldărești, județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la retragerea comunei Sutești din cadrul Asociației și la încheierea actului adițional la Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară 

în data 18.10.2023 la care participă  11 consilieri din 11 consilieri în funcție;

 

Având în vedere:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 6747/12.10.2023, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre; 
  2. raportul de specialitate nr. 6748/12.10.2023 întocmit de către doamna Loredana – Elena Rădulescu, consilier juridic în cadrul Compartimentului Juridic;
  3. adresa nr. 357/07.09.2023 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”, înregistrată la sediul instituției noastre sub nr. 5889/08.09.2023 prin care solicită acordarea unui mandat  special   reprezentantului U.A.T.  comuna Măldărești, județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară  ”APA Vâlcea”  în    vederea  exprimării votului cu privire la retragerea  comunei Sutești  din cadrul Asociației și la  încheierea Actului adițional prin care se va modifica și completa Actul Constitutiv și Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Hotărârea Consiliului Local nr. 44 din 12 iunie 2023 prin care doamna consilier Gabriela - Diana Ciorcîrlan - Stroe a fost aleasă președinte de ședință.

Ținând cont de:

  1. prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
  2. procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
  3. propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.

Luând act de:

  1. avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
  2. raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 6749/12.10.2023.

În conformitate cu prevederile:

  1. art.16 alin. (2) lit .h) și j), art.21 alin. (1) și art. 32 alin. (1) și (2) din Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilităţi publice, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 293/2023;
  3. art. 10 alin. (5) și (11) și art. 28 alin. (2) lit. b) și alin. (21) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  4. art. 35 alin. (3), (4), (6) și (8) și art. 36 alin. (6) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 129 alin. (14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

Art. 1. Se acordă mandat special reprezentantului U.A.T. comuna Măldărești, județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să aprobe, în numele și pe seama comunei Măldărești, județul Vâlcea:

  1. retragerea comunei Sutești din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”;
  2. încheierea Actului Adițional prin care Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”, cu modificările și completările ulterioare, se va modifica în sensul eliminării comunei Sutești dintre membrii asociației.

Art. 2. Se împuternicește Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să semneze, în numele și pe seama comunei Măldărești, județul Vâlcea, Actul Adițional la Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 3. Primarul comunei Măldărești, județul Vâlcea, va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri prin intermediul Compartimentelor de specialitate.

Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”.

Art. 5. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MĂLDĂREȘTI

Ion BOCIOG

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂLDĂREȘTI

Elena-Cristina RĂDULESCU

Rezultate voturi