Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară, în data 18.12.2023 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr.8493/15.12.2023, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
- raportul de specialitate nr. 8494/15.12.2023 întocmit de către doamna Daniela Davidescu, consilier superior în cadrul Compartimentului Financiar Contabil, Buget, Impozite și Taxe;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 64 din 18.10.2023 prin care domnul consilier Tiberiu Mircioaga a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită prin Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 8495 din 15.12.2023.
- Hotararea Consiului Judetean Valcea, numarul 286 din 13 decembrie 2023 privind alocarea unei sume din Fondul la dispozitia Consiliului Judetean Valcea, constituit potrivit prevederilor art.6, alin 910 lit.c din Legea bugetului de stat pe anul 2023, nr.368/2022, cu modificarile si completarile ulterioare , pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala, pentru sustinerea programelor de infrastructura care necesita cofinantare locala si pentru cheltuielile de functionare pe care unitatile administrativ teritoriale nu le pot finanta din venituri proprii;
În conformitate cu prevederile:
- art.19 alin.2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare; Legea 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023;
- art.129 alin.2 lit.b) coroborat cu alin.4 lit.a) din O.U.G. nr.57/25019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3), art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru”, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, pe anul curent și actualizarea listei de investiții, conform anexei nr. 1 și nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Compartimentul Financiar Contabil, Buget, Impozite și Taxe din cadrul Primăriei comunei Măldărești.
Art. 3. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica: Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate; primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea; compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea; Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local - Hotărârile Autorității Deliberative.