Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară, în data 29.12.2023 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 8612/21.12.2023, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
- raportul de specialitate nr. 8613/ 21.12.2023 întocmit de către persoana responsabilă cu asistența socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești;
- Hotărârea Consiliului Local nr.64 din 18.10.2023 prin care domnul consilier Tiberiu Mircioagă a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 8614/21.12.2023
În conformitate cu prevederile:
- cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 196/2016 - Legea privind venitul minim de incluziune, cu modificarile si completarile ulterioare, care precizează faptul că primarii au obligația să întocmească anual un plan de acțiuni sau lucrări de interes local, să țină evidența orelor de muncă prestate și să asigure instructajul privind securitatea și sănătatea în muncă;
- art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001;
- art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin.(2) lit. d), alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă
prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă Planul de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2024, ce vor fi executate de către beneficiarii de ajutor social, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 3. Primarul comunei Măldărești va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, compartimentului de asistență socială și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local - Hotărârile Autorității Deliberative.