Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 35 / 18.07.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind stabilirea și aprobarea consumului de carburant pentru autovehiculele și utilajele din dotarea Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vâlcea

Consiliul Local al comunei Măldărești

Proiect de hotărâre

Nr. 35 din 18.07.2025

privind stabilirea și aprobarea consumului de carburant pentru autovehiculele și utilajele din dotarea Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea

Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară, 

în data 25.07.2025 la care participă   11  consilieri din 11 consilieri în funcție;

 

Având în vedere:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 4137 din 18.07.2025, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre privind stabilirea și aprobarea consumului de carburant pentru autovehiculele și utilajele din dotarea Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea; 
  2. raportul de specialitate nr. 4138 din 18.07.2025 întocmit de către domnul viceprimar, Ion Valeriu Luțescu pe marginea proiectului de hotărâre;
  3. Hotărârea Consiliului Local Măldărești nr. 21 din 24 aprilie 2023 prin care domnul consilier Mavrea Nicolae - Bogdan a fost ales președinte de ședință.

Ținând cont de:

  1. prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
  2. procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
  3. propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.

Luând act de:

  1. avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
  2. raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 4139 din 18.07.2025.

În conformitate cu prevederile:

  1. art. 1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Ordinului nr. 14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile;
  3. art. 14 alin. (3), alin. (4) și alin. (5), art. 20 alin. (1) lit. e) și lit. h) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare; 
  4. art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 57/25019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

Art. 1. Se stabilește și aprobă consumul de carburant pentru autovehiculele și utilajele din dotarea Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Pentru activitățile specifice de intervenție pe raza comunei Măldărești, se aprobă un consum suplimentar de carburant necesar în raport cu numărul de km și consumul normat de carburant/ tipul de autovehicul înscris în norma de consum/suta de km, conform referatelor de specialitate întocmite de către șoferii care au în dotare autovehiculele și utilajele, si aprobate de ordonatorul principal de credite.

Art. 3. Nu se consideră depășire cantitatea maximă pe autovehicul aprobată prin Anexă, cantitatea care la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de autovehicule, precum și dacă se încadrează în limita bugetului anual aprobat.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire prin intermediul Compartimentului financiar contabil, buget, impozite și taxe din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea. 

Art. 5. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.

Art. 6. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, și Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea.

Art. 7. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MĂLDĂREȘTI

Ion BOCIOG

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂLDĂREȘTI

Elena-Cristina RĂDULESCU

Rezultate voturi