Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară,
în data 25.07.2025 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 4137 din 18.07.2025, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
- raportul de specialitate nr. 4138 din 18.07.2025 întocmit de către doamna Daniela Chivu, consilier principal în cadrul Compartimentului agricultură, registru agricol și cadastru;
- Hotărârea Consiliului Local Măldărești nr. 21 din 24 aprilie 2023 prin care domnul consilier Mavrea Nicolae - Bogdan a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 4139 din 18.07.2025.
În conformitate cu prevederile:
- art. 7 alin. (2) din Codul Civil al României, aprobat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 1 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 51/2025 pentru aprobarea Normelor tehnice privind completarea registrului agricol pentru perioada 2025-2029;
- art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. s) din O.U.G. nr. 57/25019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă modul de întocmire a registrului agricol de la nivelul comunei Măldărești, județul Vâlcea, pentru perioada 2025-2029, atât pe suport electronic, cât și pe suport de hârtie.
Art. 2. Înscrierea, completarea și ținerea la zi a registrului agricol pe suport de hârtie și în format electronic, precum și centralizarea și transmiterea datelor către Registrul Agricol Național – RAN se va face în continuare prin intermediul Compartimentului agricultură, registru agricol și cadastru din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea.
Art. 3. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, compartimentului agricultură, registru agricol și cadastru din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, și Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.