Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în şedință ordinară în data 23.06.2022 la care participă 10 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 2615/14.04.2022, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre privind înființarea Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân la nivelul comunei Măldărești, județul Vâlcea, și stabilirea modalității de gestiune a acestui serviciu;
- raportul de specialitate nr. 2616/14.04.2022 întocmit de viceprimarul comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Adresa nr. 300381 din 01 martie 2022 a Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Biroul pentru Protecția Animalelor, înregistrată la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sub nr. 1941 din 18 martie 2022 prin care ni se aduc la cunoștință prevederile legale aplicabile în domeniul contractării serviciilor veterinare de capturare, transport și eutanasiere a câinilor fără stăpân.
- Hotărârea Consiliului Local nr. 29 din 14 aprilie 2022 prin care domnul consilier Constantin ciocîrlan a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 2617/14.04.2022.
În conformitate cu prevederile:
- art. 35 alin. (2) din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- art.1 alin. (1) şi art. 2 alin.(4) din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată prin Legea nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile art. 3 şi art. 8 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001;
- Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor;
- Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
- H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016;
- art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 10 voturi ”pentru”, adoptă următoarea:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobară înfiinţarea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân al comunei Măldărești, județul Vâlcea.
Art. 2. Se aprobă ca modalitate de gestiune a Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân al comunei Măldărești, județul Vâlcea, gestiunea delegată, conform studiului de oportunitate din Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă delegarea gestiunii Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza comunei Măldărești, județul Vâlcea, numai către persoane juridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor.
Art. 4. Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân la nivelul comunei Măldărești, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă Caietul de sarcini pentru delegarea prin concesiune a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân la nivelul comunei Măldărești, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Se aprobă Contractul de delegare prin concesiune a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân la nivelul comunei Măldărești, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. Aprobarea mandatării domnului Ion Bociog, în calitate de primar al comunei Măldărești, județul Vâlcea, pentru semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului cu persoana juridică, asociaţia sau fundaţia câştigătoare a achiziţiei având ca obiect realizarea activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân.
Art. 8. Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei Măldărești, Compartimentului Agricultură, Registru Agricol și Cadastru, Compartimentului Financiar Contabil, ambele din cadrul Primăriei comunei Măldărești, și Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
Art. 9. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștinta publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro.