Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară
în data 31.01.2023 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești înregistrat sub nr. 64 din 05 ianuarie 2023, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre cu privire la utilizarea excedentului bugetar înregistrat la finele anului 2022;
- raportul de specialitate nr. 65 din 05 ianuarie 2023 al compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 52 din 31 noiembrie 2022 prin care domnul consilier Ion Valeriu Luțescu a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită prin Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor;
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 66 din 05 ianuarie 2023.
În conformitate cu prevederile:
- art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 4271/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2022;
- art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 10 voturi ”pentru”, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se aprobă utilizarea excedentului bugetar înregistrat la finele anului 2022 la secțiunile dezvoltare și funcționare în sumă de 2.810.080,33 lei, în anul 2023, pentru destinațiile stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Compartimentul Financiar-Contabil din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va comunica:
- Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
- Primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea.
Art. 6. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.