Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară, în data 31.01.2023 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 443 din 25 ianuarie 2023, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
- raportul de specialitate nr. 444 din 25 ianuarie 2023, întocmit de către compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- prevederile Cap VII. Drepturile și obligațiile părților, alin. (2) Obligațiile beneficiarului, litera b) din Contractul de Finanțare Nr. 12744/ 27.08.2015, respectiv Nr. 3939/ 09.09.2015 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare conform actelor adiționale încheiate, și de prevederile Actului Adițional Nr. 9/ 29.06.2022 la Contractul de lucrări nr. 45/03.10.2018.
- Hotărârea Consiliului Local nr. 52 din 31 noiembrie 2022 prin care domnul consilier Ion – Valeriu Luțescu a fost ales președinte de ședință.
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită prin Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor.
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 445 din 25 ianuarie 2023.
În conformitate cu prevederile:
- art. 7 din O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală;
- art. 5 din Ordinul 1851/2013 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 28/2013;
- O.U.G. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor - cadru;
- art. 44 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 a Finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi ”pentru” adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în comuna Măldărești, județul Vâlcea”, actualizați în urma modificărilor legislative conform O.U.G. 47/2022, conform anexelor nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul comunei Măldărești, județul Vâlcea va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea:
- Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate.
- Primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local – Hotărârile Autorității Deliberative.