ROMÂNIA
JUDEȚUL TIMIȘ
COMUNA MĂNĂȘTIUR
SECRETAR GENERAL
Nr. 1510/30.04.2026
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea art. 13 și art. 28 din H.C.L. Mănăștiur nr. 5/30.01.2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Mănăștiur
Subsemnata Dejica Neli-Daniela - Secretar general al comunei Mănăștiur, analizând proiectul de hotărâre inițiat de consilierii locali Țăran Ovidiu-Teodor, Țencu Georgeta, Pongracz Alexandru-Endre și Paulescu-Muntean Ion-Vasile, precum și referatul de aprobare nr. 1509/30.04.2026,
în conformitate cu atribuțiile prevăzute de legislația în vigoare, formulez prezentul raport de specialitate:
Proiectul de hotărâre are la bază prevederile:
- art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a), privind atribuțiile consiliului local în materie de organizare și funcționare;
- art. 139 alin. (1), privind adoptarea hotărârilor;
- art. 152 alin. (2) și alin. (7), referitoare la desfășurarea ședințelor consiliului local;
- art. 163 alin. (3), privind exercitarea atribuțiilor în cadrul ședințelor;
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, sunt incidente prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Prin proiectul de hotărâre se propune modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local, aprobat prin H.C.L. nr. 5/30.01.2025, în vederea:
- clarificării procedurii de conducere a ședințelor în situația absenței președintelui de ședință, prin instituirea unei soluții de continuitate administrativă;
- evitării blocajelor în desfășurarea ședințelor deliberative;
- stabilirii unei proceduri clare de desemnare a unui președinte de ședință în situații excepționale, prin vot deschis;
- reglementării participării și exercitării dreptului de vot prin mijloace electronice (online), în condiții limitate și justificate;
- adaptării regulamentului la necesitățile practice ale administrației publice locale.
Modificările propuse vizează:
- completarea art. 13 cu un nou alineat care reglementează situația absenței președintelui de ședință și modul de desemnare a unui înlocuitor;
- modificarea art. 28 alin. (1), în sensul introducerii posibilității participării online a consilierilor locali, limitată la un număr de maximum 4 ședințe pe an, în condiții justificate.
Proiectul respectă normele de tehnică legislativă și nu contravine prevederilor legale în vigoare.
Având în vedere cele expuse, se constată că proiectul de hotărâre este legal, oportun și necesar, contribuind la îmbunătățirea cadrului organizatoric și funcțional al Consiliului Local al comunei Mănăștiur.
În consecință, se propune aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată.
SECRETAR GENERAL,
Dejica Neli-Daniela