NR. 17043/ 2024
la proiectul de hotărâre privind alegerea viceprimarului comunei Măneciu,
judeţul Prahova
Ca urmare a desfăşurării turului de scrutin pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024, Judecătoria Vălenii de Munte a pronunţat Încheierea din data de 14.10.2024 în Dosarul nr. 4918/ 331/2024 privind validarea mandatelor consilierilor locali declaraţi aleşi pentru Consiliul Local al comunei Măneciu, iar Prefectul Judeţului a emis Ordinul nr. 443/ 22.10.2024 privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a Consiliului Local al comunei Măneciu , judeţul Prahova.
În conformitate cu prevederile art. 148 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare unitate administrativ- teritorială, în speţă comuna Măneciu, are un primar şi un viceprimar.
Viceprimarul este subordonat primarului şi, în situaţiile prevăzute de lege, este înlocuitorul de drept al acestuia. Primarul poate delega o parte din atribuţiile sale viceprimarului.Viceprimarul este ales de către Consiliul Local, din rândul membrilor acestuia, prin vot secret, cu majoritate absolută, la propunerea primarului sau a consilierilor locali. Alegerea viceprimarului se va face după validarea tuturor mandatelor şi după depunerea jurământului de către toţi consilierii locali. În cadrul şedintei de constituire a Consiliului Local Măneciu au depus jurământul 14 din cei 15 consilieri locali în funcţie, mandatul domnului consilier local Terzea Gheorghe Florin fiind validat ulterior prin Încheierea de şedinţă din data de 29.10.2024 pronunţată de judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul nr. 5167/331/2024.
Raportat la prevederile legale, apreciez necesar şi oportun acest proiect de hotărâre, pe care îl supun dezbaterii şi analizei în cadrul şedintei ordinare a Consiliului local al comunei Măneciu, judeţul Prahova.
ÎNTOCMIT,
PRIMAR
FLORIN – AURAŞ DRAGOMIR