România

România

Județul Prahova

Comuna Măneciu

Comuna Măneciu

Referat de aprobare

la proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării fondului de rezervă bugetară pe anul 2024




             În conformitate cu prevederile art. 36 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, U.A.T. Comuna Măneciu a constituit la ȋnceputul anului, ȋn trimestrul II an 2024 fondul de rezervă bugetară ȋn valoare de 50.000,00 lei.  Această sumă este prevăzută ȋn Bugetul Local la capitolul “Fond de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale”, secţiunea de funcţionare, Titlul V “Fonduri de rezervă”, art. “Fond de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale”. Fondul de rezervă, conform cu prevederile legale ȋn materie se alocă pentru acoperirea unor cheltuieli cu caracter de urgenţă . 

           Întrucât până la această dată nu au fost ȋnregistrate pe raza comunei Măneciu situaţii cu caracter de urgenţă pentru rezolvarea cărora se impunea utilizarea fondului de rezervă, propun ca suma de 50.000,00 lei să fie alocată capitolului de cheltuială “Drumuri şi poduri”, Titlul  “Bunuri şi servicii”,  art. “Bunuri şi servicii”, alin. “Alte bunuri şi servicii pentru ȋntreţinere şi funcţionare” pentru acoperirea unor cheltuieli necesare deszăpezirii .

              Având în vedere că suntem în sezonul rece şi suma se alocă pentru cheltuieli cu deszăpezirea iar pentru a fi inclusă această sumă la capitolul de cheltuieli mai sus menţionat este necesar ca după adoptarea prezentei hotărâri a se  proceda la rectificarea bugetului, apreciez că sunt incidente prevederile art.7 alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională ȋn administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare .

            Faţă de cele arătate mai sus, supun spre aprobare Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării fondului de rezervă bugetară pe anul 2024.

                                                          



PRIMAR,

        Florin - Auraş Dragomir