NR. 9974/2025
la proiectul de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a unui bun aparţinând domeniului privat al Unităţii administrativ-teritoriale Comuna Măneciu, judeţul Prahova către Colegiul „Ferdinand I”, comuna Măneciu
Comuna Măneciu are un interes deosebit pentru susţinerea elevilor care provin din zone cu acces dificil la transportul cu mijloace de transport în comun pentru a frecventa cursurile şcolare, cât şi a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, precum şi în susţinerea dezvoltării abilităţilor şi potenţialităţilor tinerilor prin participarea la activităţi extraşcolare, întrucât înţelege că educaţia şi performanţele tinerilor reprezintă cea mai importantă şi sigură investiţie pentru o societate dezvoltată şi puternică.
De aceea, Unitatea administrativ teritorială Comuna Măneciu propune darea în folosinţă gratuită a unui microbuz M2, clasa B către Colegiul „Ferdinand I”, comuna Măneciu pentru transportul elevilor având în vedere că deţine 2 microbuze în stare foarte bună de funcţionare. Deşi unitatea de învăţământ are în patrimoniu astfel de mijloace de transport, unul dintre microbuze nu mai corepunde din punct de vedere tehnic circulaţiei pe drumurile publice, nu mai deţine inspectie tehnică perioadică şi nici asigurare auto. În acest sens, raportat la faptul că la Colegiul „Ferdinand I”, comuna Măneciu sunt înscrişi elevi ce domiciliază în toate sate componente ale unităţii administrativ teritoriale, apreciem necesară şi oportună darea în folosinţă gratuită a microbuzului M2, clasa B Colegiului Ferdinand I pentru a fi utilizat în scopul transportului şcolar, toate acestea pentru a garanta condiţiile optime de transport dus-întors al elevilor, între domiciliul acestora şi unitatea de învăţământ.
Raportat la prevederile legale, apreciez necesar şi oportun acest proiect de hotărâre, pe care îl supun dezbaterii şi analizei în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al comunei Măneciu, judeţul Prahova.
ÎNTOCMIT,
PRIMAR
FLORIN – AURAŞ DRAGOMIR