NR. 1372/ 2026
la proiectul de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al
pentru perioada februarie 2026 – aprilie 2026
După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, un preşedinte de şedinţă pe o perioadă de cel mult 3 luni, care va conduce şedinţele Consiliului Local şi care va semna hotărârile adoptate de acesta, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele de şedinţă se alege, prin vot deschis, cu majoritate simplă a consilierilor locali în funcţie.
În cadrul şedinţei Consiliului Local al comunei Măneciu organizată în data 4 noiembrie 2025 a fost aleasă, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr.65, preşedinte de şedinţă pentru perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026 doamna consilier local Potică Maria Eliza. Având în vedere că mandatul preşedintelui de şedinţă are o durată de cel mult 3 luni, iar la acest moment această durată a expirat, este necesar alegerea unui alt consilier local pentru a exercita atribuţiile acestei funcţii în perioada februarie 2026 – aprilie 2026.
Raportat la prevederile legale, apreciez necesar şi oportun acest proiect de hotărâre, pe care îl supun dezbaterii şi analizei în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al comunei Măneciu, judeţul Prahova.
ÎNTOCMIT,
PRIMAR
FLORIN – AURAŞ DRAGOMIR