NR. 1390/ 2026
la proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea Programului Naţional „Masă sănătoasă” pentru preşcolarii şi elevii din cadrul Colegiului „Ferdinand I”, comuna Măneciu, judeţul Prahova în anul 2026
Programul Naţional „Masă sănătoasă” vine în sprijinul elevilor, prin oferirea unei alimentaţii sănătoase care să susţină învăţarea, prin creearea motivaţiei pentru studiu, dezvoltarea potenţialului maxim al copiilor şi reducerea abandonului şcolar.
Programul Naţional „Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă, sau un pachet alimentar în limita unei valori zilnice de 16,5 lei/ beneficiar, inclusiv TVA.
La nivelul Comunei Măneciu, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul „Ferdinand I”, comuna Măneciu a fost inclusă în categoria beneficiarilor acestui program conform prevederilor OAP nr. 7111/ 2025, iar numărul estimat de beneficiari pentru anul 2026 este 1262 de elevi şi preşcolari.
Suportul alimentar oferit copiilor constă într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, după caz. Având în vedere că unitatea de învăţământ nu deţine cantină pentru prepararea hranei în regim propriu, Consiliul de Administraţie al şcolii a propus ca tipul de suport alimentar să fie masă caldă, în regim catering, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spaţiu amenajat în acest scop, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, cu modificările ulterioare. În situaţia în care hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, produsele alimentare sunt păstrate, până la servire, în spaţii amenajate, în care sunt asigurate condiţiile de manipulare şi depozitare indicate de producător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind igiena şi siguranţa produselor alimentare, condiţii care să poată fi monitorizate şi controlate.
Facem precizarea că de prevederile HGR nr. 1171/2025 beneficiază preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar începând cu data de 8 ianuarie 2026, de aceea apreciem că se impune adoptarea în regim de urgenţă a prezentei hotărâri. Adoptarea cu celeritate a acestei hotărâri are drept scop generarea unor efecte pozitive in rândul beneficiarilor într-un timp cât mai scurt.
Raportat la prevederile legale, apreciez necesar şi oportun acest proiect de hotărâre, pe care îl supun dezbaterii şi analizei în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al comunei Măneciu, judeţul Prahova.
ÎNTOCMIT,
PRIMAR
FLORIN – AURAŞ DRAGOMIR