Având în vedere prevederile :
a) art.2 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009-Codul civil (r), cu modificările și completările ulterioare;
c) art.129 alin.(14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Analizând:
a) referatul de aporbare nr.11529/29.12.2021 privind domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţi,persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii locale conform prevederilor OG nr. 55/2002;
b) proiectul de hotărâre nr.11561/30.12.2021 inițiat și prezentat de primarul comunei Mănești privind domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţi,persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii locale conform prevederilor OG nr. 55/2002;
c) referatul înregistrat la nr. 11598/31.12.2022 ,întocmit de domnul Nicolae ANTON-viceprimarul comunei Mănești,județul Dâmbovița prin care se propune stabilirea domeniilor serviciilor publice şi a locurilor în care contravenienţii, persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii ;
Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local;
În temeiul art.139 alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei Mănești,județul Dâmbovița,întrunit în ședință ordinară astăzi 31.01.2022, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. (1) Activitatea de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii de către contravenienţi persoane fizice, se va desfăşura pe raza comunei Mănești, în următoarele domenii şi locuri:
Domenii în care contravenienții vor presta activități:
a)-Cosirea ,strangerea , buruienilor si ierburilor ;
b)-Stringerea ,colectarea ,depozitarea si transportul deseurilor menajere si vegetale din zona depozitelor necontrolate.
c)-Decolmatarea si curatarea santurilor ;
d)-Spargerea lemnelor si depozitarea acestora in magazii;
e)-Sprijinirea personalului din scoli si gradinite pentru ordine si curatenie ;
f)-Lucrari de vopsitorie
g)-Varuit arborii de pe marginea drumurilor;
h)-Lucrari specific pe izlazurile comunale ; curatarea vegetatiei spontane
i)-Curatarea zapezii de pe trotuare ;
j)-Golirea cosurilor de gunoi
k)-Taierea si depozitarea lemnelor la institutii publice .
l)-Activitati de curatenie si intretinerea spatiilor verzi in jurul scolilor, gradinitelor, caminelor culturale, sala de sport, terenuri de sport
(2) Locuri unde contravenientii vor presta activitati:
a)-Acostamentele si zonele pana in proprietatile private ale drumurilor:DC117, DC117B, DC117M;DJ702B
b)-Malurile raul DAMBOVITA ,drumurile si terenurile domeniu public din vecinatatea cursului de apa ;
c)-Sala de sport Manesti; terenurile de sport din cele 3 sate :Manest, Dragaesti Pamanteni, Dragaesti Ungureni.
d)- zone in apropierea capetele podurilor ce traverseaza raul Dambovita(pod pe DC 117, pod nou Dragaesti Ungureni – Dragaesti Pamanteni);
e)-Poduri ce traverseaza paraul Aninosita: Pod pe ulita in Livada, Pod pe ulita spre Stadion, Pod pe ulita La Neagu,Pod laValcei;
f)-Scolile si gradinitele de pe raza comunei ,precum si zonele adiacente;
g)-Statiile pentru autobuze ;
h)-Locurile de joaca
i)-Parcul si Primaria Manesti ;
j)-Trotuarul din comuna Manesti;
k)-Islazurile comunale ;Manesti ,Dragaesti Ungureni ,Dragaesti ;
l)-Zonele centrale din cele trei sate ;
m)-Caminele culturale Manesti ,Dragaesti Ungureni si Dragaesti Pamanteni si zonele adiacente acestora.
n)- Terenurile domeniului public si privat al comunei Manesti,
Art.2.Programul de muncă precum și normele privind excutarea de activități în folosul comunității sunt cele stabilite prin Regulamentul din anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3(1) De aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei răspunde primarul comunei Măneşti, domnul ALEXANDRU CONSTANTIN și compartimentul asistență socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măneşti .
(2) Prezenta hotărâre se comunică Prefectului - judeţul Dâmboviţa în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţa publică prin grija secretarului general al comunei Măneşti.
(3) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin afişare la sediul consiliului local Măneşti și prin publicare în Monitorul Oficial Local al comunei Mănești, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVEˮ, pentru înscrierea și publicarea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, pe pagina www.comunamanestidb.ro