Consiliul Local Mărăcineni,județul Argeș , întrunit în ședință ordinară în ziua de 03.10.2024.
Având în vedere referatul de aprobare nr.1962/26.09.2024 , proiectul de hotărâre nr. 1963/26.09.2024, ale d-lui primar, referatul compartimentului de specialitate nr. 1964/26.09.2024, precum si avizele comisiilor de specialitate.
În conformitate cu :
- HG nr. 343/2017 privind Regulamentul de recepție al lucrărilor de construcții și instalații;
- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
- H.G. nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 98/2016;
- art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și instalații;
- cu modificările și completările ulterioare,
- Având in vedere prevederile Legii 213/1998 privind bunurile proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 1,alin.2, lit. “b” și alin. 4, lit. “d”, ale art. 139,ale art. 140 alin. (1) si (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1), lit. „a”, ale art 197 (1) si ale art. 243 alin. (1), lit. „a” si „b”” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiție
„Extindere sediu primarie, comuna Maracineni, judetul Arges” având valoarea finală a lucrărilor executate de 899.640,59 lei la care se adauga TVA, aprobată de comisia de recepție prin procesul verbal de recepție nr. 1409/15.07.2024, ce constituie Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă devizul general la terminarea lucrării pentru obiectivul de investiție, „Extindere sediu primarie, comuna Maracineni, judetul Arges”, conform Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se actualizează inventarul domeniului public prin introducerea unei noi poziții “Anexa-cladire sediu primărie, comuna Mărăcineni, județul Argeș”, conform Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotarare.
Art.4. Modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărari vor fi operate în evidența contabilă a Primăriei Comunei Mărăcineni.
Art.5. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului-județul Argeș , Primarului comunei Mărăcineni , compartimentului achiziții publice și va fi afișată la sediul unității pentru aducerea la cunostință publică , conform art.197 din OUG 57/2019, privind Codul administrativ.