Nr. 117 / 30.05.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind modificarea Organigramei, a Statului de funcții, a Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Marghita și a celorlalte instituții subordonate precum si pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Marghita pentru anul 2023

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Marghita

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 117 din 30.05.2023

privind modificarea Organigramei, a Statului de funcții, a Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Marghita și a celorlalte instituții subordonate precum si pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Marghita pentru anul 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art.6, art.8-9, art.12, art.84 alin.(3) și alin.(4), art.125, art.129 alin.(1), alin.(2) lit. a) și lit. c), alin.(3) lit. c), art.136, art.154, art.155 alin.(1) lit. b) și d), alin.(3) lit. b), alin.(4) lit. a) și alin.(5) lit. a), art.200, art.370 alin.(2), art.391, art.408, art.409, art.413, art.414, art.539, art.540-542, precum și ale art.599 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare; 
- O.U.G. nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
-Legea responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,;

Ținând cont de:

- referatul de aprobare al primarului în calitate de inițiator , înregistrat sub nr. 5767 din 22.05.2023;
 - raportul de specialitate nr. 5768 din 22.05.2023 întocmit la Serviciul buget-contabilitate, salarizare, resurse umane;
- avizul favorabil al Comisiei juridice dezvoltare regională, integrare europeană, cooperare transfrontalieră  și al Comisiei de buget finanțe și administrarea domeniului public și privat;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. i) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului marghita

întrunit în a 28-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1   Se aproba Organigrama și Statul de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului Municipiului Marghita, conform Anexelor nr.1 și nr.2, care fac parte integrantă din prezenta   hotărâre.
 
Art.2 Se aprobă modificarea, actualizarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Marghita, conform Anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul Municipiului Marghita prin Serviciul buget-contabilitate, salarizare, resurse umane.
 
Art.4 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice alte hotărâri ale Consiliului  Local privind organigrama și statul de funcţii .
 
 Art.5 Prezenta hotărâre poate fi atacată de persoanele interesate în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la Tribunalul Bihor.
 
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituția Prefectului Județul Bihor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici; Primarul Municipiului Marghita, la dosarul ședinței, pentru afișare pe site-ul instituției.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Anton ARKOSI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA,

Cornelia DEMETER

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 117 / 30.05.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 16
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 117 / 30.05.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.05.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.06.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 06.06.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu