Art. 1. Se aprobă încetarea implementării obiectivului „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor” proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile (PNRR).
Art. 2. Se aprobă introducerea obiectivului Elaborarea în format digital a documentaţiei de amenajarea teritoriului – Plan Urbanistic General în Municipiul Marghita, județ Bihor în cadrul Listei de Investiții la „Capitolul 70 - Locuințe, servicii și dezvoltare publică, Aliniat 71.01.30 (Alte active fixe)” cu finanțare din Fonduri Proprii / MDLPA, asigurându-se creditele de angajament necesare pentru continuarea procedurilor de proiectare în anii următori.
Art. 3. Se aprobă suportarea integrală din bugetul local al Municipiului Marghita a sumei de 50.000 lei fără TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor decontate anterior din fonduri PNRR pentru obiectivul prevăzut la Art. 1, aceasta devenind cheltuială neeligibilă ca urmare a încetării contractului de finanțare, în vederea stingerii obligațiilor financiare fără aplicarea de penalități.
Art. 4. - Se nominalizează şi se delegă primarul Municipiului Marghita ca și reprezentantul legal, în relația cu finanțatorul, pentru semnarea actului adițional privind încetarea contractului de finanțare a obiectivului „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor” din secțiunea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (PNRR).
Art. 5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Municipiului Marghita, prin aparatul de specialitate.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituția Prefectului Județul Bihor, primarul municipiului Marghita, Direcția tehnică, Serviciul buget contabilitate, salarizare și resurse umane, publicare pe site-ul instituției www.marghita.ro, secțiunea Monitorul Oficial local, la dosar.
Hotărârea Consiliului Local
Nr. 99
/
11.08.2026
Caracter individual HOTĂRÂRE
privind aprobarea încetării implementării obiectivului „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor” proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile (PNRR) și modificarea sursei de finanțare pentru acest obiectiv
Stare
Hotărâre
adoptată
Hotărâre
România
Județul Bihor
Consiliul Local al municipiului Marghita
HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 99 din 11.08.2026
privind aprobarea încetării implementării obiectivului „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor” proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile (PNRR) și modificarea sursei de finanțare pentru acest obiectiv
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată,
- articolul 3 si art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile art. 45 și art. 46 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (PNRR);
- Contractul de finanțare nr. 131438/21.11.2022 încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Municipiul Marghita pentru proiectul „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta 10 - Fondul Local;
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit.a), art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile și completarile ulterioare;
Ținând cont de:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Marghita înregistrat cu nr. 8846/ 06.08.2026 în calitate inițiator al proiectului de hotărâre privind aprobarea încetării implementării obiectivului „Elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG, respectiv PUZ în Municipiul Marghita, Județul Bihor” proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile (PNRR) și modificarea sursei de finanțare pentru acest obiectiv;
- raportul de specialitate înregistrat cu nr. 8847 din 06.08.2022, întocmit la Direcția tehnică, constatând imposibilitatea tehnică de a finaliza și recepționa documentația PUG în termenele limită imperative stabilite prin ghidul PNRR și necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea acestui obiectiv de interes local;
- Hotărârea Consiliului local Marghita nr. 97 din 13.05.2022 privind privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente investiției intitulate „ Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană- PUG respectiv PUZ în Municipiul Marghita, județul Bihor;
- Solicitarea nr. 7252 din 29.06.2026 a Municipiului Marghita către MDLPAT, privind încetarea de comun acord a Contractului de finanțare nr. 131438/21.11.2022, fundamentată pe imposibilitatea obiectivă de finalizare a documentației în format GIS în termenele restrictive ale programului;
- avizul favorabil al Comisiei buget finanțe și administrare a domeniului public și privat și al Comisiei juridică, dezvoltare regională, integrare europeană, cooperare transfrontalieră;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului marghita
întrunit în a 15-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ioan LAZĂR
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA,
Cornelia DEMETER
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 99 / 11.08.2026 |
|||
|---|---|---|---|
| PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot prin ridicarea mâinii individual | ||
| HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL | |||
| 0 | Hotărâre care se adoptă cu votul: majorității absolute a consilierilor locali în funcție |
Voturi necesare | 9 |
| 1 | Numărul consilierilor locali, potrivit legii | 17 | |
| 2 | Numărul consilierilor locali în funcție | 17 | |
| 3 | Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii | 17 | |
| 4 | Numărul voturilor „PENTRU” | 17 | |
| 5 | Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” | Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. | 0 |
| 6 | Numărul voturilor „ABȚINERE” | 0 | |
| 7 | Numărul consilierilor locali care absentează motivat | 0 | |
| 8 | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat | 0 | |
| 9 | Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot | 0 | |
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 99 / 11.08.2026 |
||
|---|---|---|
| Nr. crt. |
OPERAȚIUNI EFECTUATE | Data |
| 0 | 1 | 2 |
| 1 | Adoptarea hotărârii | 11.08.2026 |
| 2 | Comunicarea către primar | |
| 3 | Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii | 24.08.2026 |
| 4 | Comunicarea către prefectul județului | 12.08.2026 |
| 5 | Comunicarea către persoanele cărora li se adresează | |
| 6 | Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu | |