Nr. 119 / 30.09.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind modificare a Hotărârii Consiliului Local Marghita nr. 28 din 26.02.2026

Inițiator proiect

Zsolt DEMIÁN

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Marghita

Municipiul Marghita

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 119 din 30.09.2026

privind modificare a Hotărârii Consiliului Local Marghita nr. 28 din 26.02.2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituția României, republicată;
- art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 874 – 876 din Codul Civil al României, aprobat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 108, art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 362 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-art. 41 și art. 59 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
- art. 245 și Art. 320 din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor;

Ținând cont de:

- referatul de aprobare înregistrat cu nr. 10563  din 18.09.2026 al primarului Municipiului Marghita în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre; 
- raportul de specialitate înregistrat cu 10563  din 18.09.2026, întocmit în cadrul compartimentului juridic; 
- avizul favorabil al Comisiei buget finanțe și administrare a domeniului public și privat;

Luând act de:

- adresa Instituției Prefectului - Județul Bihor nr. 8849 din 06.08.2026, prin care se solicită reanalizarea și modificarea/revocarea HCL nr. 28/2026;
-Hotărârea Consiliului Local Marghita nr. 28 din 26.02.2026;
-Istoricul dării în folosință gratuită a terenurilor situate pe str. Brândușei către Fundația Creștină Elim prin HCL nr. 71/15.07.2005, HCL nr. 31/28.02.2007 și HCL nr. 60/25.05.2007;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului marghita

întrunit în a 23-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 -  Se modifică  titlul  Hotărârii Consiliului Local nr. 28 din 26.02.2026, care va avea următorul cuprins:
„Hotărâre  privind acordarea dreptului de execuție a lucrărilor de construire/desfințare realizate de  Fundația Creștină Elim, titular al dreptului de  folosință gratuită  asupra terenurilor situate pe str. Brândușei, nr. cad. 101723 si nr. cad. 102306”
 
Art. 2 – Se aprobă modificarea articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 28 din 26.02.2026, care va avea următorul cuprins:
                  Se acordă, în favoarea Fundației Creștine Elim, cu sediul în localitatea Marghita, str. Nicolae Bălcescu nr. 79, furnizor de servicii sociale cu autorizația nr. 122 din 13 septembrie 1996, titular al dreptului de folosință gratuită acordat conform contractului de comodat  nr. 5184 din 2.10.2007 , dreptul de  a  executa  lucrări de construire sau de desființare pe numerele cadastrale menționate mai jos, pe întreaga durată a dreptului de folosință, cu respectarea obligației de obținere a autorizațiilor de construire/desființare și a avizelor legale, asupra terenurilor situate în intravilanul Municipiului Marghita, str. Brândușei, identificate astfel:
-suprafaţă de 3.974 mp înscrisă pe nr. cad. 101723 în CF 101723 Marghita;
-suprafaţa de 18.938 mp înscrisă pe nr. cad. 102306 în CF 102306 Marghita.
 
Art. 3 – Se abrogă  articolele   2 și 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 28 din 26.02.2026.

Art. 4 – Se modifică art. 4  din Hotărârea Consiliului Local nr. 28 din 26.02.2026, care va avea următorul cuprins:
           Prin grija Compartimentului juridic se va încheia  actul adițional  la contractul de comodat nr. 5184/2.10.2007 încheiat  cu Fundația Creștină Elim în condițiile prezentei hotărâri, iar înscrierea/notarea dreptului în Cartea Funciară se va efectua potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
 
Art. 5 - Prezenta  hotărâre se comunică cu : Instituția Prefectului Județul Bihor, Primarul Municipiului Marghita, Compartimentului juridic, Fundatiei Creștine Elim , Compartimentul urmărire contracte, publicare pe  site-ul instituției www.marghita. ro , la secțiunea monitorul oficial local 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Adrian-Gabriel LUPUI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA,

Cornelia DEMETER

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 119 / 30.09.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 16
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 119 / 30.09.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.09.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.10.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 05.10.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu