Art. 1 Se aprobă acordarea unei diplome și a unui premiu în sumă netă de 1000 lei din bugetul local al Municipiului Marghita , doamnei Pustai Ana , cu domiciliul în Municipiul Marghita, sat Cheț nr. 334, cu reședința în Marghita, str. 1 Decembrie nr.117, ca semn de prețuire cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani la data de 15.09.2024.
Art.2. Premiul este personal și netransmisibil, în cazul decesului titularului până la momentul înmânării, acesta nu se va mai acorda.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Marghita prin serviciul buget-contabilitate, salarizare și funcționarii publici din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în acest sens.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituția Prefectului Bihor, primarul Municipiului Marghita, d-na Pustai Ana, serviciul buget-contabilitate, salarizare, publicare pe site-ul instituției la secțiunea Monitorul Oficial local, la dosar.
Proiect de Hotărâre al autorității deliberative
Nr. 185
/
11.10.2024
Caracter individual
Proiect de hotărâre
privind acordarea unei diplome și a unui premiu doamnei PUSTAI ANA cu ocazia împlinirii vârstei de de 100 ani
Inițiator proiect
Marcel-Emil SAS-ADĂSCĂLIȚII
Primarul municipiului
Avizul comisiilor de specialitate
-
Comisia 1
-
Comisia 4
Raportul compartimentelor de resort
Forma inițiatorului
România
Județul Bihor
Consiliul Local al municipiului Marghita
Proiect de hotărâre
Nr. 185 din 11.10.2024
privind acordarea unei diplome și a unui premiu doamnei PUSTAI ANA cu ocazia împlinirii vârstei de de 100 ani
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- prevederile art.1, alin. (3) și alin.(4) din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.92, art.94 lit. e) din Legea 292 /2011 a asistenței sociale;
- prevederile art.4 alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Marghita înregistrat cu nr. 10925 din 04.10.2024 privind acordarea unei diplome și a unui premiu doameni Pustai Ana cu ocazia împlinirii vârstei de de 100 ani;
- raportul de specialitate înregistrat cu nr. 10926/04/10.2024, întocmit la Serviciul Administrație publică locală;
- cererea înregistrată cu nr. 1/4253/20.09.2024 din partea doamnei Pustai Ana prin care ne aduce la cunoștință că a împlinit vârsta de 100 de ani în data de 15.09.2024, fapt dovedit prin copia certificatului de naștere și buletinul de identitate ;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Marghita nr.30 din 22.02.2024 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al unității administrativ teritoriale Marghita, județul Bihor, pe anul 2024;
- avizul favorabil al Comisiei buget finanțe și administrare a domeniului public și privat și al Comisiei social-cultural, tineret, sport, învățământ , sănătate , culte;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului marghita
adoptă prezenta hotărâre.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL MUNICIPIULUI MARGHITA
Marcel-Emil SAS-ADĂSCĂLIȚII
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITACornelia DEMETER