ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 74 din 23.04.2021

ANEXĂ 

La Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Marghita nr. 69 din 23.04.2021 

privind asocierea dintre Județul Bihor – Consiliul Județean Bihor, U.A.T. Municipiul Salonta, U.A.T. Municipiul Marghita, U.A.T. Municipiul Beiuș, U.A.T. Oraș Aleșd și Societatea Administrația Domeniului Public Oradea S.A. în scopul prestării unor servicii publice locale

 

Preşedinte de şedinţă                                                                       Contrasemnează

    Zsolt DEMIAN                                                             Secretar General al municipiului 

                                                                              Cornelia DEMETER

 

 

 

CONTRACT DE ASOCIERE

 

În conformitate cu prevederile:

 

  • art. 35 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 129 alin. (2) lit. d) și e), alin. (7) lit. s) și alin. (9) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 170 alin,. (1) și art. 173 alin. (1) lit. b) și e) coroborat cu alin. (7)   lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Actul constitutiv al Societății Administrarea Domeniului Public Oradea S.A., precum și regulamentele care privesc modalitatea de organizare și funcționare a serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân, în Municipiul Oradea,
  • Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cânilor fără stăpân;
  • Hotărârea de Guvern nr. 20/2021 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin Hotărârea nr. 1059 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
  • Hotărârea nr. 1059 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;

 

În scopul realizării în comun a obiectivelor de investiții ”Adăpost public pentru câinii fără stăpân”, investiții  care urmează a fi realizate pe raza unităților administrativ – teritoriale Municipiul Salonta, Municipiul Marghita, Municipiul Beiuș și Oraș Aleșd, respectiv pentru prestarea în bune condiții a serviciului public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân în unitățile administrative-teritoriale din Județul Bihor, 

Părțile au convenit încheierea prezentului Contract de asociere (denumit în continuare Contract”), după cum urmează:

 

 

Art. 1. Părțile Contractului:

 

Județul Bihorcu sediul în Municipiul Oradea, str. Parcul Traian, nr. 5, loc. Oradea, Județ Bihor, cod poștal 410033, cod fiscal 4244997, reprezentat legal prin Președinte - domnul Ilie Gavril BOLOJAN, în calitate de asociat 1 și Lider de asociere

Municipiul Salonta prin Consiliul Local Salonta, cu sediul în Salonta, str. Republicii, nr.1, județul Bihor, cod poștal  415500, cod fiscal 4593423, legal reprezentată prin Primar – dl. TÖRÖK LÁSZLÓ, în calitate de asociat 2, 

 

Municipiul Marghita prin Consiliul Local Marghita, cu sediul în Mun. Marghita,  str. Republicii, nr. 1, județul Bihor, cod poștal 415300, cod fiscal 4348947, legal reprezentată prin Primar – dl. Marcel -Emil SAS – ADĂSCĂLIȚII în calitate de asociat 3,

 

 

Municipiul Beiuș prin Consiliul Local Beiuș, cu sediul în Beiuș str. Samuil Vulcan, nr.14, județul Bihor, cod poștal   415200, cod fiscal 4794567, legal reprezentată prin Primar – dl. POPA Gabriel Cătălin, în calitate de asociat 4

 

Orașul Aleșd, prin Consiliul Local Aleșd, cu sediul în Aleșd, str. Bobâlna , nr.3, județul Bihor, cod poștal 415100, cod fiscal 4348920, legal reprezentată prin Primar – dl. TODOCA Ioan Coloman, în calitate de asociat 5, 

 

Și 

 

Societatea Administrația Domeniului Public S.A. cu sediul în Mun. Oradea, str. ______, nr. ____, județul Bihor, cod poștal _____, cod fiscal _______, legal reprezentată prin director general domnul Liviu ANDRICA, în calitate de asociat 6,

 

 

Convin următoarele:

 

Art. 2. Definiții: 

a. Contract de asociere – prezentul contract întocmit în baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) și e), alin. (7) lit. s) și alin. (9) lit. a) și art. 170 alin,. (1) și art. 173 alin. (1) lit. b) și e) coroborat cu alin. (7)    lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

b. Zi - înseamnă zi calendaristică, iar anul înseamnă 365 de zile; în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare.

c. Proiect:

1) realizarea obiectivelor de investiții "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasate pe raza administrativ – teritorială a Municipiul Salonta, a Municipiului Marghita, a Municipiului Beiuș, respectiv a Orașului Aleșd;

2) prestarea în bune condiții a serviciilor publice specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Județul Bihor;

d. Acord/Acord de asociere – prezentul acord intocmit in baza prevederilor art 44 din Legea 98/2016

e. Asociat/Autoritate contractanta Asociată – U.A.T. Județul Bihor, U.A.T. Municipiul Salonta, U.A.T. Municpiul Marghita, U.A.T. Municipiul Beiuș și U.A.T. Oraș Aleșd;

f. Autoritate contractantă Desemnată – autoritatea contractanta membră/asociată în prezentul acord, U.A.T. Municipiul Salota, U.A.T. Municpiul Marghita, U.A.T. Municpiul Beiuș sau U.A.T. Oraș Aleșd, după caz, mandatată prin acesta, pentru a derula procedura de achiziție publică  în întregime în comun, în numele şi pe seama tuturor autorităţilor contractante;

g. Autoritate contractantă membră - U.A.T. Județul Bihor, pe de o parte, respectiv U.A.T. Municipiul Salota, U.A.T. Municpiul Marghita, U.A.T. Municpiul Beiuș sau U.A.T. Oraș Aleșd, după caz, pe de altă parte.

h. Programul Anual de Achizitii Publice – instrumentul managerial obligatoriu a fi elaborat la nivelul fiecărui Asociat în conformitate cu prevederile HG 395/2016

i. SICAP- Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice – platforma publica de achiziții publice /SEAP

j. Procedura de achiziție publică – procedura de achiziție publică aplicabilă având în vedere prevederile art. 7 coroborat cu art 68 din Legea 98/2016

k. Grup de lucru – persoanele nominalizate de fiecare Autoritate Contractanta Membră conform prevederilor prezentului acord și constituite astfel prin dispoziția conducătorului Autorității Contractante Desemnate având atribuții cu privire la întocmirea referatelor de necesitate, a documentației de atribuire așa cum este ea reglementata de HG 395/2016;

l. Comisia de evaluare - persoanele nominalizate de fiecare Autoritate Contractanta Membră conform prevederilor prezentului contract și constituite astfel prin dispoziția conducătorului Autorității Contractante Desemnate având atribuții în evaluarea ofertelor în conformitate cu prevederile HG 395/2016

m. Echipa de monitorizare și implementare - persoanele nominalizate de fiecare Autoritate Contractantă Membră conform prevederilor prezentului acord având atribuții de urmărire a executării contractului/monitorizare/supervizare implementare

n. Necesitate/necesități – echipamentele care vor fi achiziționate în comun 

o. Referat de necesitate – documentul întocmit de Autoritatea Contractantă desemnată și aprobat de către autoritatea contractantă membră, în conformitate cu prevederile art. 3 și art. 2 alin 5 din HG 395/2016 și cu modelul pus la dispoziție de ANAP

p. Caiet de sarcini – document întocmit de Autoritatea Contractantă Desemnată și însușit de Autoritatea Contractantă Membră, întocmit în conformitate dispozițiile legale în vigoare;

q. Strategia de contractare – documentul întocmit în conformitate cu art. 9 și 21 din HG 395/2016 și cu modelul pus la dispoziție de ANAP, de Autoritatea Contractanta Desemnata și analizat și însușit de Autoritatea Contractantă Asociată;

r. Proiectul de contract - documentul întocmit de Autoritatea Contractanta Desemnată și analizat și însușit de Autoritatea Contractantă Asociată, în conformitate cu HG 395/2016.

s. Garanția de bună execuție a contractului – sume de bani şi/sau instrumente financiare constituite în favoarea Autorității Contractante Asociate a prezentului acord, de viitorul Prestator, în conformitate cu prevederile Subsectiunii 5 Paragraful 5 - Stabilirea garanţiei de bună execuţie din HG 395/2016.

 

Art. 3. Obiectul Contractului

  1. Obiectul acestui Contract îl constituie asigurarea conlucrării între asociați în vederea:

 - realizării obiectivelor de investiții "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasate pe raza administrativ – teritorială a U.A.T. Municipiul Salota, a U.A.T. Municpiul Marghita, a U.A.T. Municpiul Beiuș sau a U.A.T. Oraș Aleșd;

- prestării în bune condiții a serviciilor publice specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Județul Bihor;

  1. Scopul contractului de asociere este acela de a implementa și dezvolta pe raza administrativ – teritorială a Județului Bihor servicii publice specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, servicii care să dispună de logistica necesară pentru a asigura capturarea, transportul și cazarea câinilor fără stăpân, cu respectarea condițiilor impuse de lege pentru funcționarea adăposturilor pentru câini. 

 

 

 

 

Art. 4. Principiile de bună practică ale Asocierii

  1. Părțile trebuie să contribuie la realizarea obiectului asocierii şi să îşi asume rolul lor în cadrul asocierii, aşa cum acesta este definit în cadrul prezentului Contract.
  2. Părţile trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor privind evoluţia Proiectului.
  3. Părțile trebuie să implementeze activităţile cu respectarea dispozitiilor legale si a celor mai înalte standarde profesionale şi de etică.
  4. Părțile sunt obligate să respecte regulile referitoare la conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor, iar în cazul apariţiei unei asemenea situaţii să dispună luarea măsurilor care să conducă la stingerea acesteia şi evitarea producerii unei situații similare în viitor.

 

Art. 5. Situația juridică a asocierii

Prezenta asociere nu are personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor. 

 

Art. 6. Durata Acordului 

 Perioada de valabilitate a prezentului contract de asociere este cuprinsă între data semnării acordului de către toate părțile contractante și până la momentul realizării integrale a obiectivelor de investiții "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" care urmează amplasate pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Marghita, a Municipiului Salonta, a Municipiului Beiuș, respectiv a Orașului Aleșd.

 

Art. 7. Roluri și responsabilități în implementarea Parteneriatului

  1. În scopul realizării obiectului Acordului, părțile urmează a derula și finanța activitățile/subactivitățile descrise în tabelul de mai jos:

 

 

Organizaţia

Descrierea activităţilor/subactivităților derulate de fiecare partener, în vederea obținerii fiecărui rezultat în parte

Rezultate ale contractului de asociere

(la care contribuie fiecare partener)

      Valoarea 

 

 

 

U.A.T. JUDEȚUL BIHOR 

- Asociat 1 și Lider de asociere

1.Întocmirea și finanțarea din bugetul U.A.T. Județul Bihor a proiectului tehnic pentru realizarea celor patru obiective de investiții, conform Anexei nr. 1 la prezentul contract, respectiv:

 - "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasat pe raza administrativ – teritorială a Municipiul Salonta;

-  "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasat pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Marghita;

- "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasat pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Beiuș;

- "Adăpost public pentru câinii fără stăpân" amplasat pe raza administrativ – teritorială a Orașului Aleșd.”

 

2. Obținerea avizelor eliberate de către Direcția Sanitar – Veterinară Bihor, privitor la proiectele tehnice.

 

 

3. Predarea proiectului tehnic, cu titlu gratuit, către fiecare unitate administrativ – teritorială, pe baza unui proces – verbal de predare – preluare.

 

 

 

 

 

4. Alocarea sumei necesare realizării obiectivelor de investiții ”Adăpost public pentru câinii fără stăpân” și dotării corespunzătoare, în limita sumei maxime de 150.000 lei fără T.V.A./adăpost/U.A.T, conform metodologiei de alocare prevăzută în prezentul contract.

În bugetul U.A.T. Județul Bihor suma se va reflecta la indicator 51.02.20 – transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere. 

În bugetul unităților administrativ – teritoriale locale suma se va reflecta la partea de venituri, la indicator 43.02.39.02 – subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare. 

 

 

5. Achiziționarea din bugetul U.A.T. Județul Bihor a 5  autoutilitate (patru autoutilitare de capacitate mică și o autoutilitară de capacitate mare), dotate corespunzător cu echipament adecvat (cușcă potabilă, dispozitiv de ridicare și remorcă) destinate transportului câinilor fără stăpân, autoutilitare care vor fi puse la dispoziție, cu titlu gratuit, serviciilor publice de gestionare a câinilor fără stăpân, după cum urmează :

- o autoutilitară de capacitate mică pentru serviciul public gestionat de către U.A.T. Mun. Salonta; 

- o autoutilitară de capacitate mică pentru serviciul public gestionat de către U.A.T. Mun. Marghita; 

- o autoutilitară de capacitate mică pentru serviciul public gestionat de către U.A.T. Mun. Beiuș;

- o autoutilitară de capacitate mică pentru serviciul public gestionat de către U.A.T. Oraș Aleșd;

- o autoutilitară de capacitate mare pentru serviciul public prestat de către Societatea Administrația Domeniului Public S.A. 

 

6. Monitorizează implementarea contractului de asociere

 

 

Recepționarea proiectelor tehnice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Obținerea avizelor/acordurilor Direcției Sanitar-Veterinare Bihor 

 

 

 

 

Încheierea Procesului – verbal de predare – preluare a proiectului tehnic între cei doi asociați până la data limită de 01.05.2021

 

 

 

 

Realizarea obiectivului de investiții și dotarea corespunzătoare a acestuia, conform proiectului tehnic preluat de la U.A.T. Județul Bihor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adoptarea hotărârii Consiliului Județean Bihor privind constituirea unui drept de folosință cu titlu gratuit în favoare serviciilor publice pentru gestionarea câinilor fără stăpân și care fac obiectul prezentului contract

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Implementarea integrală a prevederilor cuprinse în contractul de asociere 

Se va stabili la momentul încheierii contractului de servicii, suma fiind suportată integral din bugetul Județului Bihor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Costurile de avizare, după caz

 

 

 

Nu este cazul

 

 

 

 

 

Maxim 150.000 lei fără T.V.A./adăpost/unitate administrativ – teritorială

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

- Aproximativ 73.500  fără T.V.A. lei/autoutilitară de capacitate mică pentru dotarea serviciilor publice din cele patru zone ale județului;

 

-Aproximativ 100.000 lei fără T.V.A./autoutilitară de capacitate mare pentru dotarea Societății  Administrația Domeniului Public S.A.

*prețul va fi actualizat la momentul achiziției în funcție de ofertele primite și prețul de piață

 

 

 

 

 

 

 

Nu este cazul 

Unitatea administrativ- teritorială locală prin Consiliul Local 

(Municipiul Salonta, Oraș Aleșd, Mun. Beiuș și Mun. Marghita, după caz)

-Asociat 2 – 5, după caz

1.Identifică și pune la dispoziție suprafața de teren necesară realizării obiectivului de investiții ”Adăpost public pentru câinii fără stăpân”.

Terenul pus la dispoziție pentru realizarea obiectivului de investiții va fi în suprafață de cca. 400 mp, cu acces rutier, situat adiacent sau în vecinătatea rețelelor de utilități (apă, canalizare, electricitate) 

 

2. Înființează și finanțează serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân

 

 

 

 

 

 

 

3. Asigură condițiile și sprijină încheierea unor protocoale de colaborare între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân și unitățile administrativ – teritoriale învecinate, conform modelului orientativ prevăzut în Anexa nr. 2 la prezentul contract de asociere. 

 

4. Asigură condițiile și sprijină încheierea unui contract     între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân și Societatea Administrația Domeniului Public Oradea S.A., conform modelului orientativ prevăzut în Anexa nr. 3 la prezentul contract de asociere

 

5. Derularea unei campanii de stopare a înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din Municipiul/Orașul _____ și după caz, în unitățile administrativ – teritoriale învecinate, conform modelului orientativ al Regulamentului prevăzut în Anexa nr. 4 la prezentul contract de asociere

 

 

 

6. Primește, prin serviciul public pentru gestionarea câinilor fără stăpân, folosința gratuită a autoutilitarei achiziționate de către U.A.T. Județul Bihor în acest scop

 

 

 

Adoptarea hotărârii de consiliu local privind identificarea terenului și stabilirea destinației acestuia

 

 

 

 

 

 

 

Adoptarea hotărârii de consiliu local privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Municipiul/Orașul _____ și după caz, în unitățile administrativ – teritoriale învecinate

 

 

 

Încheierea protocoalelor de colaborare între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân și unitățile administrativ – teritoriale învecinate

 

 

 

Încheierea contractului de servicii între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân și Societatea Administrația Domeniului Public Oradea S.A. 

 

 

 

Adoptarea și implementarea hotărârii de consiliu local privind aprobarea Regulamentului de stopare a înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din Municipiul/Orașul _____ și după caz, în unitățile administrativ – teritoriale învecinate

 

 

Încheie, prin serviciul public pentru gestionarea câinilor fără stăpân, contractul de folosință gratuită privitor la  autoutilitara achiziționată de U.A.T. Județul Bihor în acest scop

 

 

 

 

Nu este cazul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suportarea costurilor necesare furnizării serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu este cazul 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suportarea costurilor aferente prestării serviciului de către Societatea Administrația Domeniului Public Oradea S.A.  

 

 

 

 

 

 

 

 

Suportarea costurilor aferente campaniei 

Societatea Administrarea Domeniului Public Oradea S.A. 

1. Asigură condițiile și sprijină încheierea unui contract     între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unitățile – administrativ teritoriale care fac obiectul prezentului contract și Societatea Administrația Domeniului Public Oradea S.A, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 3 la prezentul contract de asociere

 

 

2. Primește folosința gratuită a autoutilitarei de capacitate mare achiziționate de către U.A.T. Județul Bihor în acest scop

Încheierea contractului de servicii între serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unitățile – administrativ teritoriale care fac obiectul prezentului contract și Societatea Administrația Domeniului Public  Oradea S.A. 

 

 

 

Încheie contractul de folosință gratuită privitor la  autoutilitara achiziționată de U.A.T. Județul Bihor în acest scop

Nu este cazul 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu este cazul

 

  1. În scopul realizării obiectului contractului de asociere, Consiliul Județean Bihor, respectiv Consiliile Locale Salonta, Marghita, Beiuș sau Aleșd, după caz au următoarele responsabilități, descrise în tabelul de mai jos:

 

Organizația

Roluri și responsabilități

U.A.T. Județul Bihor prin Consiliul județean Bihor

Roluri și activități principale:

1. Alocă banii necesari realizării lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Adăpost public pentru câinii fără stăpân”, conform proiectului tehnic orientativ prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul contract, inclusiv pentru dotările necesare adăpostului. Suma maximă alocată de este 150.000 lei fără T.V.A./adăpost/u.a.t.

Alocarea banilor se face potrivit următoarei proceduri: 

-după înregistrarea facturii emisă de prestator/furnizor, consiliul local prin aparatul de specialitate al primarului, înaintează Consiliului Județean Bihor o cerere prin care solicită alocarea banilor, cerere la care anexează o copie, certificată pt. conformitate cu originalul, a facturii, factură vizată în prealabil cu viza ”bun de plată”;

-în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, C.J. Bihor virează suma consiliului local și îl informează în acest sens;

- în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea banilor de la C.J. Bihor, consiliul local, prin aparatul de specialitate al primarului, efectuează plata facturii/facturilor;

- în termen de 3 zile lucrătoare de la efectuarea plății facturii/facturilor, consiliul local, prin aparatul de specialitate al primarului, comunică C.J. Bihor dovada plății, documentele care atestă plata fiind certificate pentru conformitate cu originalul. 

 

 

2. Participarea la procedurile comune ocazionale de achiziție publică efectuate în scopul realizării obiectivele de investiții anterior precizate, conform dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, proceduri care urmează a fi efectuate în comun de către Municipiul Salonta, Municipiul Marghita, Marghita, Beiuș sau Orașul Aleșd, după caz, prin consiliul local și U.A.T. Județul Bihor prin Consiliul Județean Bihor, sens în care:

  • aprobă documentația/documentațiile de atribuire pentru achizițiile efectuate în scopul realizării obiectivului de investiții;
  • desemnează un membru în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire organizate pentru realizarea obiectivului de investiții;
  • desemnarea unui reprezentant (membru sau expert cooptat) în comisiile de recepție a lucrărilor/bunurilor;

 

 

U.A.T. Salonta, Marghita, Beiuș sau Aleșd, după caz, prin consiliul local 

(fiecare asociat își va exercita atribuțiile doar privitor la obiectul de investiții care urmează a se realiza pe raza sa administrativ – teritorială) 

Roluri și activități principale:

1.Achiziționează lucrările necesare realizării obiectivului de investiții ”Adăpost public pentru câinii fără stăpân”, în calitate de  autoritate publică desemnată, după cum urmează:

  • întocmește documentația/documentațiile de atribuire pentru achizițiile de lucrări efectuate în scopul realizării obiectivului de investiții;
  • efectuează procedurile comune ocazionale de achiziție publică conform dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, proceduri care urmează a fi efectuate în comun de către unitatea administrativ-teritorială locală și U.A.T. Județul Bihor prin Consiliul Județean Bihor, 
  • desemnează membrii în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire organizate pentru realizarea obiectivului de investiții;
  • urmărește modul de realizare a lucrărilor necesare realizării obiectivului de investiții și a bunurilor furnizate pentru dotarea corespunzătoare a acestuia;
  • desemnează membrii în comisiile de recepție a lucrărilor/bunurilor achiziționate;
  • efectuează plata lucrărilor/bunurilor achiziționate.

Art. 8. Drepturile și obligațiile asociaților

  1. Asociații au dreptul să solicite furnizarea oricăror informaţii şi documente legate de Contract, inclusiv în scopul îndepliinirii propriilor obligații.
  2. Obligațiile asociaților sunt cele prevăzute la art. 7 al prezentului contract – secțiunea activităţi/subactivități, roluri și responsabilități derulate de fiecare partener.

Art. 9. Plăți

Plăţile pentru Contract vor fi făcute atât de către Asociatul 1, cât și de Asociații 2 - 5, pentru activităţile/subactivitățile/rolurile/responsabilitățile asumate de fiecare în parte conform art. 7.

 

Art. 10. Forța majoră

(1)       Prin forță majoră se înțelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil intervenit după data semnării Parteneriatului, care împiedică executarea în tot sau în parte a Parteneriatului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.

(2)       Pot constitui cauze de forță majoră evenimente cum ar fi: calamitățile naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren), război, revoluție, embargo, pandemie.

(3)       Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 5 zile de la data apariției și de a dovedi existența situației de forță majoră în baza unui document eliberat sau emis de către autoritatea competentă, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acestuia. De asemenea, are obligația de a comunica data încetării situației de forță majoră, în termen de 5 zile.

(4)       Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acțiunii de forță majoră.

(5)       Dacă partea care invocă forța majoră nu procedează la notificarea începerii și încetării cazului de forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.

(6)       Executarea Contractului de asociere va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.

(7) În cazul în care forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de continuare, modificare sau încetare a Contractului.

 

Art. 11. Legea aplicabilă

  1. Prezentului Contract de asociere i se va aplica legislația românească şi va fi interpretat în conformitate cu aceasta.
  2. Pe durata prezentului Contract, părţile vor avea dreptul sa convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru sau când aceste circumstanţe au loc şi nu au putut fi prevăzute în momentul în care s-a încheiat prezentul Contract de asociere, cu respectarea legii aplicabile.

 

Art. 12. Soluționarea eventualelor divergențe și a litigiilor 

(1) Părțile vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe și negociere amiabilă, orice neînțelegere sau dispute/divergențe care se poate/pot ivi între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Contractului.

(2) Dacă disputa nu a fost astfel soluționată și Părțile au, în continuare, opinii divergente în legătură cu sau în îndeplinirea Contractului, acestea trebuie să se notifice reciproc și în scris, în privința poziției lor asupra aspectului în dispută precum și cu privire la a soluția pe care o întrevăd pentru rezolvarea ei.

(3) Dacă încercarea de soluționare pe cale amiabilă eșuează sau dacă una dintre Părți nu răspunde în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoștință a notificării la solicitare, oricare din Părți are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată competente.

 

Art. 13. Dispoziţii finale

(1) Comunicarea între părți se va realiza prin scrisoare oficială și/sau poștă electronică. Adresele de                   e-mail care vor fi utilizate în acest scop vor fi comunicate în scris ulterior, prin adresa oficială.

 (2) Orice modificare a prezentului Contract va fi valabilă numai atunci când este convenită de către toate părțile Contractului, consemnată în scris, prin act adițional la prezentul Contract.

 

Întocmit în 6 (șase) exemplare, în limba română, câte unul pentru fiecare parte a Contractului de asociere

 

 

Semnături,

            Asociat 1 – LIDER DE ASOCIERE,

                            U.A.T. JUDEȚUL BIHOR 

                                    Prin PREȘEDINTE

                              dl. Ilie Gavril BOLOJAN                

                                                                                                     

 

                                  Asociat  2,

       U.AT. Municipiul Salonta - CONSILIUL LOCAL SALONTA 

                                  prin PRIMAR

                        dl. TÖRÖK LÁSZLÓ

 

 

                                  Asociat  3,

     U.AT. Municipiul Marghita - CONSILIUL LOCAL MARGHITA 

                                  prin PRIMAR

               dl. Marcel -Emil SAS – ADĂSCĂLIȚII

                              

 

            Asociat  4,

       U.AT. Municipiul Beiuș - CONSILIUL LOCAL BEIUȘ 

                                  prin PRIMAR

                        dl. Gabriel Cătălin POPA

 

 

            Asociat  5,

U.A.T. Oraș Aleșd – CONSILIUL LOCAL ALEȘD 

prin PRIMAR

                        dl. Ioan Coloman TODOCA

 

              Asociat  6,

Societatea ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC S.A. Oradea

                                  prin DIRECTOR GENERAL

                                        dl. Liviu ANDRICA 

 

 

Anexa nr. 2 la Contractul de Asociere

 

Model orientativ al protocolului de colaborare care urmează a se încheia între serviciul public pentru gestionarea câinilor comunitari și unitățile administrativ – teritoriale învecinate 

 

 

PROTOCOL DE COLABORARE PRIVIND GESTIONAREA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN PE RAZA UNITĂȚII ADMINISTRATIV – TERITORIALE A COMUNEI ______

nr. ___________ data __________.2021

1. Părţile contractante

În temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cânilor fără stăpân;

Ținând cont de Hotărârea de Guvern nr. 20/2021 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin Hotărârea nr. 1059 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;

 

între

1.1. Comuna ________  ………………, cu sediul în localitatea………., ……….., comuna………., Județul………, CUI……………., tel…………………., cont………………………….., deschis la ………………………, reprezentanta legal prin ……………………. – Primar, …………………….., în calitate de beneficiar, pe de-o parte

și

1.2. __________ (se va trece denumirea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân), cu sediul in ________, Strada _______ nr. _____, judetul Bihor, telefon/fax _________, Inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. ________, CUI RO _______ , cont  IBAN nr. _______________ deschis la Banca _________, reprezentata prin ________, în calitate de prestator, pe de altă parte,

Clauze obligatorii

2. Obiectul şi preţul contractului

 2.1. - Prestatorul se obligă să presteze lunar “servicii de transport, manoperă prindere câini, cheltuieli materiale și proceduri medicale obligatorii privind cazarea în Adapostul public pentru câinii fără stăpân ________”, în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul protocol de colaborare.

2.2 - Beneficiarul se obligă să plătească lunar prestatorului preţul convenit pentru îndeplinirea contractului de “servicii de transport, manoperă prindere câini, cheltuieli materiale și proceduri medicale obligatorii privind cazarea în Adapostul public pentru câinii fără stăpân ________ de _______lei/câine (valoarea estimată la data prezentei este de 120 Euro/câine) care cuprine:

- cheltuieli privind deplasarea autovehiculului specializat  

- cheltuieli manopera prindere câini 

-cheltuieli materiale și proceduri medicale minime obligatorii  

-cheltuieli cazare temporară în adăpost 

- Preturile de mai sus conțin tva.

     3.Durata contractului

    3.1– Durata prezentului protocol de colaborare este de ......... luni, începând cu data de ..........  și până   la data de ………………..

4. Documentele protocolului de colaborare

4.1 - Documentele protocolului de colaborare sunt :

a)  propunerea financiară- oferta de preț

5.Obligaţiile principale ale prestatorului

5.1- Prestatorul se obligă să presteze lunar serviciul care face obiectul prezentul contract in perioada convenita, respectiv 12 luni şi în conformitate cu obligaţiile asumate.

5.2- Prestatorul se obligă să presteze lunar serviciul la standardele   prezentate în referatul de necesitate.

5.3 - Prestatorul se obligă să despăgubească beneficiarul împotriva oricăror:

  1. daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, rezultate în urma executării contractului, cu excepţia situaţiei în care acestea  rezultă din conduita beneficiarului.

6. Obligaţiile principale ale beneficiarului

6.1 - Beneficiarul se obligă să recepţioneze lunar serviciile prestate în termenul convenit.

6.2 –  Beneficiarul are obligaţia de a efectua plata lunară către prestator pe baza facturii, însoțită de procesul verbal de recepție lunar acceptat de beneficiar, pentru prestarea serviciului lunar. Factura va fi emisă numai după semnarea fară obiecțiuni de către achizitor a procesului verbal lunar de recepție.

7. Sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor 

7.1-În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din prețul total al contractului, ca penalitați, o sumă echivalentă cu o cota procentuală de 1% din prețul protocolului fără TVA pentru fiecare zi de întarziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

7.2- În cazul în care achizitorul nu își onorează obligațiile de plată a prețului serviciilor lunare în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cota procentuală de 1% din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor .

7.3 -Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părti, da dreptul părtii lezate de a considera contractul de drept reziliat si de a pretinde plata de daune-interese.

Clauze specifice

8. Alte responsabilităţi ale prestatorului

8.1 - (1) Prestatorul are obligaţia de a executa serviciile lunar prevăzute în contract cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat şi în conformitate cu oferta sa.

(2) Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor lunar, să asigure resursele umane, materialele,  echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevazută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.

8.2 - Prestatorul este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor lunar în conformitate cu prevederile legale ce reglementeaza acest domeniu. Totodată, este răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.

9. Alte responsabilităţi ale achizitorului

9.1 – Beneficiarul se obligă să pună la dispoziţia prestatorului orice facilităţi şi/sau informaţii pe care acesta  le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.

10. Modalităţi de plată

10.1 - Beneficiarul are obligaţia de a efectua plata lunar către prestator în termen de 30 zile de la emiterea şi comunicarea facturilor de către acesta. Emiterea şi comunicarea facturilor lunare privind preţul serviciilor acceptate se va realiza numai după efectuarea recepţiei lunare aceptate, fără obiecțiuni.

11. Recepţie şi verificări 

11.1 – Beneficiarul are dreptul de a verifica lunar modul de prestare a serviciului pentru a stabili conformitatea lui cu prevederile din propunerea financiara. 

11.2 - Verificările vor fi efectuate decătre achizitor prin reprezentanţii săi împuterniciţi. Beneficiarului are obligaţia de a notifica în scris prestatorului, identitatea persoanelor împuternicite pentru acest scop.

11.3 Lunar, la finalizarea prestarii serviciului ce face obiectul contractului, prestatorul are obligaţia de a depune o notificare în scris la sediul achizitorului, prin care înştiinteaza achizitorul că sunt îndeplinite condiţiile de recepţie lunara, solicitându-i acestuia convocarea comisiei de recepţie. Beneficiarul are la dispozitie 2 zile pentru organizarea receptiei, acestea decurgand de la data inregistrarii notificarii.

11.4. Activitatea prestata lunar pe raza Comunei ......... va fi consemnata de primar, viceprimar, si inspectorul de mediu.

12. Forţa majoră

12.1 - Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.

12.2 - Forţa majoră exonerează parţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.

12.3 - Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

12.4 - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

12.5 - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi încetarea cauzei acesteia în maximum 15 zile de la încetare.

12.6- Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează ca va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilaltepărţi încetarea de drept a prezentului contract, fără ca vreuna din părţi să poată pretindă celeilalte daune-interese.

13. Soluţionarea litigiilor

13.1 – Beneficiarul şi prestatorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

13.2 - Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, beneficiarul şi prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din România. 

14. Limba care guvernează contractul

14.1 - Limba care guvernează contractul este limba română.

15. Comunicări

15.1 - (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

15.2 - Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

16. Legea aplicabilă contractului

16.1 - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

Părţile au înteles să încheie azi _________ prezentul contract în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. 

      Beneficiar,                                                                                       Prestator,

  Consiliul Local al Municipiului Marghita                                                         

        Primar                                                                                       

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 3 la Contractul de Asociere

 

Model orientativ al contractului de servicii care urmează a se încheia între serviciul public pentru gestionarea câinilor comunitari și Societatea Administrația Domeniului Public S.A. Oradea  

 

Contract de servicii

nr. ___________ data __________.2021

 

1. Părţile contractante

În temeiul Legii 98 din 2016 privind achizitiile publice, s-a încheiat prezentul contract de prestare de servicii,

între

1.2. ______ (denumirea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân) ………………, cu sediul în localitatea………., ……….., comuna………., Județul………, CUI……………., tel…………………., cont………………………….., deschis la ………………………, reprezentanta legal prin ……………………. , în calitate de beneficiar/achizitor, pe de-o parte

și

1.2. SC ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC SA Oradea, cu sediul in Municipiul Oradea, Strada Gheorghe Dima nr.5, judetul Bihor, telefon/fax 0259/479148-440438, Inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. J5/1/1995, CUI RO 7997507 , cont  IBAN nr. RO21 RNCB 0032 0464 8348 0001 Banca Comerciala Romana, Sucursala Oradea, reprezentata prin director general Andrica Liviu si director economic Mocan Ioana, în calitate de prestator, pe de altă parte,

Clauze obligatorii

2. Obiectul şi preţul contractului

 2.1. - Prestatorul se obligă să presteze lunar “servicii de transport, cheltuieli materiale si proceduri medicale obligatorii privind cazarea in Adapostul Grivei Oradea”, în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.

2.2 - Achizitorul se obligă să plătească lunar prestatorului preţul convenit pentru îndeplinirea contractului de “servicii de transport, cheltuieli materiale si proceduri medicale obligatorii privind cazarea in Adapostul Grivei Oradea” în sumă de ________ (valoarea estimată la data prezentei este de 100 Euro/câine) astfel:

- cheltuieli privind deplasarea autovehiculului specializat -

-cheltuieli materiale si proceduri medicale obligatorii – 

-cheltuieli cazare in adapost 

- Preturile de mai sus conțin tva.

 

     3.Durata contractului

    3.1– Durata prezentului contract este de ......... luni, începând cu data de ..........  și până la data de ………………..

4. Documentele contractului

4.1 - Documentele contractului sunt :

a)  propunerea financiară- oferta de pret

5.Obligaţiile principale ale prestatorului

5.1- Prestatorul se obligă să presteze lunar serviciul care face obiectul prezentul contract in perioada convenita, respectiv 12 luni şi în conformitate cu obligaţiile asumate.

5.2- Prestatorul se obligă să presteze lunar serviciul la standardele   prezentate în referatul de necesitate.

5.3 - Prestatorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror:

  1. daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, rezultate in urma executarii contractului, cu excepţia situaţiei în care acestea   rezulta din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.

6. Obligaţiile principale ale achizitorului

6.1 - Achizitorul se obligă să recepţioneze lunar serviciile prestate în termenul convenit.

6.2 –  Achizitorul are obligaţia de a efectua plata lunară către prestator pe baza facturii, insotita de procesul verbal de receptie lunar acceptat de achizitor, pentru prestarea serviciului lunar. Factura va fi emisa numai dupa semnarea fara obiectiuni de catre achizitor a procesului verbal lunar de receptie.

7. Sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor 

7.1-In cazul in care, din vina sa exclusiva, prestatorul nu reuseste sa-si indeplineasca obligatiile asumate, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din pretul total al contractului, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala de 1% din pretul contractului fara TVA pentru fiecare zi de intarziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.

7.2- În cazul în care achizitorul nu îsi onoreaza obligatiile de plata a pretului serviciilor lunare în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala de 1% din plata neefectuata, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor .

7.3 -Nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre una dintre parti, da dreptul partii lezate de a considera contractul de drept reziliat si de a pretinde plata de daune-interese.

 

 

 

Clauze specifice

8. Alte responsabilităţi ale prestatorului

8.1 - (1) Prestatorul are obligaţia de a executa serviciile lunar prevăzute în contract cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat şi în conformitate cu oferta sa.

(2) Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor lunar, să asigure resursele umane, materialele,  echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevazută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.

8.2 - Prestatorul este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor lunar în conformitate cu prevederile legale ce reglementeaza acest domeniu. Totodată, este răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.

9. Alte responsabilităţi ale achizitorului

9.1 - Achizitorul se obligă să pună la dispoziţia prestatorului orice facilităţi şi/sau informaţii pe care acesta  le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.

10. Modalităţi de plată

10.1 - Achizitorul are obligaţia de a efectua plata lunar către prestator în termen de 30 zile de la emiterea şi comunicarea facturilor de către acesta. Emiterea şi comunicarea facturilor lunare privind preţul serviciilor acceptate se va realiza numai după efectuarea recepţiei lunare aceptate, fără obiectiuni.

11. Recepţie şi verificări 

11.1 - Achizitorul are dreptul de a verifica lunar modul de prestare a serviciului pentru a stabili conformitatea lui cu prevederile din propunerea financiara. 

11.2 - Verificările vor fi efectuate decătre achizitor prin reprezentanţii săi împuterniciţi. Achizitorul are obligaţia de a notifica în scris prestatorului, identitatea persoanelor împuternicite pentru acest scop.

11.3 Lunar, la finalizarea prestarii serviciului ce face obiectul contractului, prestatorul are obligaţia de a depune o notificare în scris la sediul achizitorului, prin care înştiinteaza achizitorul că sunt îndeplinite condiţiile de recepţie lunara, solicitându-i acestuia convocarea comisiei de recepţie. Achizitorul are la dispozitie 2 zile pentru organizarea receptiei, acestea decurgand de la data inregistrarii notificarii.

11.4. Activitatea prestata lunar pe raza Comunei ......... va fi consemnata de primar, viceprimar, si inspectorul de mediu.

12. Forţa majoră

12.1 - Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.

12.2 - Forţa majoră exonerează parţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.

12.3 - Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

12.4 - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

12.5 - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi încetarea cauzei acesteia în maximum 15 zile de la încetare.

12.6- Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează ca va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilaltepărţi încetarea de drept a prezentului contract, fără ca vreuna din părţi să poată pretindă celeilalte daune-interese.

13. Soluţionarea litigiilor

13.1 - Achizitorul şi prestatorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

13.2 - Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, achizitorul şi prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din România. 

14. Limba care guvernează contractul

14.1 - Limba care guvernează contractul este limba română.

15. Comunicări

15.1 - (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

15.2 - Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

16. Legea aplicabilă contractului

16.1 - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

Părţile au înteles să încheie azi _________ prezentul contract în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. 

      Achizitor                                                                                       Prestator

       ________                                   SC ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC SA

                                                                                                  Director general,

                                                                                                      Andrica Liviu

 

 

Anexa nr. 4 la Contractul de asociere 

Model orientativ al Regulamentului privind stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din Municipiul/Orașul și după caz, în unitățile administrativ – teritoriale învecinate

 

 

REGULAMENT 

 

privind stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din Municipiul/Orașul _____ și după caz, în unitățile administrativ – teritoriale învecinate

Capitolul I Dispoziţii generale

 

Art.1.Scopul prezentului regulament îl constituie reducerea numărului de câini fără stăpân, stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului şi pierderii câinilor, facilitarea recuperării câinilor pierduţi, promovarea deţinerii responsabile a câinilor, reducerea apariţiei rabiei şi a altor zoonoze, reducerea riscurilor asupra sănătăţii locuitorilor, din ______ (indicare care Municipiu, Oraș Comună).

Art.2.Prezentul regulament stabileşte:

a) masurile de control a reproducerii câinilor de rasa comuna de pe domeniul public sau privat din uniotatea administrativ - teritorială şi preîntîmpinarea răspândirii bolilor zoonotice;

b) identificarea (prin microcipare) a tuturor câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială; 

c) deţinerea responsabila a câinilor in municipiul Oradea;

Art.3.Regulamentul privind promovarea deţinerii câinilor si stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din unitatea admninistrativ - teritorială, este în conformitate cu principiile şi reglementările prevăzute în:

-Ordonanţa de Urgenţă nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificată si completată;

-Legea 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;

-Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările si completările ulterioare,

-Codul Civil, art. 576, 1349, 1366, 1375, 1377, 2127;

-Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificată de România prin Legea nr.60/24.03.2004;

-Legea 205/2004, privind protecţia animalelor, modificată şi completată cu Legea nr. 9/2008;

-Hotărârea nr. 955 din 15 iunie 2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;

-Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi cu modificările si completările ulterioare;

-Ordinul nr. 523/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor;

-Legea nr. 60/11.03.2003 pentru aprobarea O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.

-Legea nr. 258 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;


 

-Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, aprobate prin H.G.nr.1059/11.12.2013;

-Ordinul nr.1 din 7 ianuarie 2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

Art.4. În sensul prezentului regulament termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) boli zoonotice-bolile care se transmit de la animale la oameni;

b) câine cu stăpân-orice câine identificat şi înregistrat conform prezentului regulament care aparţine unei persoane fizice sau juridice;

c) câine de rasă comună-orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate;

d) câine utilitar-orice câine folosit de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale, de serviciile de securitate, protecţie şi pază, de persoanele cu dizabilităţi, precum şi orice câinie folosit în caz de dezastre sau de către organizaţiile neguvernamentale în activităţile educative, terapeutice, de căutare şi salvare sau utilitare;

e) carnet de sănătate-document ce conţine cel puţin informaţiile prevăzute de Anexa nr. 1;

f) cititor-dispozitiv portabil sau staţionar capabil să citească codurile microcipurilor ce utilizează tehnologia HDX şi FDX şi să le afişeze electronic conform standardului ISO 11784;

g) cod de ţară-cod format din 3 (trei) cifre, respectiv 642, reprezentând codul ISO al României, acordat în conformitate cu ISO 3166;

h) cod unic de identificare - cod numeric alcătuit din 15 cifre utilizat pentru identificarea individuală a câinilor la nivel naţional, înscris pe un microcip a cărui structură este detaliată în Anexa nr. 2;

i) deţinător de câine-proprietarul câinelui, precum şi orice persoană fizica sau juridica care are în îngrijire unul sau mai mulţi câini;

Prin deţinător de câine in sensul prezentului regulament, se înţelege proprietarul sau deţinătorul temporar al cainelui (deţinător temporar este persoana căreia proprietarul îi incredinţeaza răspunderea asupra câinelui si ceea ce se numeşte generic „însoţitor").

j) eveniment-fătarea, vânzarea, cumpărarea, pierderea, dispariţia, furtul, regăsirea, moartea unui câine, schimbarea adresei proprietarului, schimbarea proprietarului;

k) furnizor de microcipuri -orice persoană juridică care produce, importă şi/sau comercializează pe teritoriul României microcipuri conforme cu cerinţele prezentelor norme;

l) furnizor primar de carnete de sănătate şi/sau paşapoarte-orice persoană juridică care tipăreşte şi comercializează pe teritoriul României carnete de sănătate şi/sau paşapoarte conforme cu cerinţele prezentelor norme;

m) furnizor secundar de carnete de sănătate şi/sau paşapoarte-orice persoană juridică care achiziţionează de la un furnizor primar şi comercializează pe teritoriul României carnete de sănătate şi/sau paşapoarte conforme cu cerinţele prezentelor norme;

n) identificator şi operator al Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân-orice medic veterinar de liberă practică titular al unei unităţi medicale veterinare de asistenţă, orice medic veterinar angajat al unei unităţi medicale veterinare de asistenţă şi medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în clinicile veterinare universitare;

o) înregistrare - operaţiunea de culegere şi introducere în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân a datelor de identificare ale animalului, evenimentelor, informaţiilor veterinare şi a datelor de identificare ale proprietarului;

p) identificare-ansamblu de operaţiuni şi proceduri care au ca scop individualizarea unui animal utilizând mijloace permanente de identificare, stabilite de prezentele norme;

r) licenţă de utilizator al Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân-drepturi de utilizare a Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân acordate de către Colegiul Medicilor Veterinari;

s) mijloc de identificare-microcip în care sunt înscrise informaţiile necesare identificării unice a animalului;


 

t) microcip-dispozitiv pasiv de identificare cu ajutorul frecvenţei radio, programabil o singură dată, care respectă cerinţele standardului ISO 11784 şi anexei A a standardului 11785, utilizează tehnologia HDX sau FDX-B şi poate fi citit de un dispozitiv de citire compatibil cu standardul ISO 11785;

u) paşaport-document, conform modelului prevăzut de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 al Comisiei din 28 iunie 2013 privind modelele de documente de identificare pentru circulaţia necomercială a câinilor, pisicilor şi dihorilor domestici, stabilirea de liste de teritorii şi ţări terţe şi cerinţele referitoare la format, punere în pagină şi limbă ale declaraţiilor care atestă respectarea anumitor condiţii prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului;

v) Registru de evidenţă a câinilor cu stăpân(RECS) -colecţie de informaţii aflată în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari, ce cuprinde datele de identificare ale animalului, evenimentelor, informaţiilor veterinare şi datele de identificare ale proprietarului, nominale, păstrate în formă electronică şi arhivate într-o bază de date;

x) sterilizare-operaţiune prin care se realizează suprimarea funcţiei reproducătoare a câinilor; sterilizarea se va realiza prin orhidectomie pentru masculi şi ovariohisterectomie pentru femele.

y) utilizator al Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân - unităţi medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deţinut de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum şi universităţile care deţin clinici veterinare universitare, care solicită şi sunt licenţiate de către Colegiul Medicilor Veterinari;

z) vecini-proprietarii spaţiilor locative care au cel puţin un perete comun cu spaţiul locativ în care urmează să fie adăpostiţi câinii adoptaţi din adăposturile publice;

 

Capitolul II

Obligaţiile deţinătorului de câini cu privire la sterilizarea câinilor de rasă comună sau

metişi din unitatea admninistrativ - teritorială

 

 

Art.5.Persoanele fizice sau juridice, asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor care deţin câini de rasă comună sau metişi in unitatea admninistrativ - teritorială, au obligaţia sa îi sterilizeze până cel târziu la data de __________.

Art.6. Sterilizarea câinilor in unitatea admninistrativ - teritorială se va realiza de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, prin orhidectomie pentru masculi şi ovariohisterectomie pentru femele.Sterilizarea se va efectua numai câinilor cu vârsta mai mare de 6 luni.

Art.7. Prin excepţie de la prevederile art.6, sterilizarea se poate realiza şi chimic cu produse omologate în Uniunea Europeană.

Art.8. Deţinătorii de femele nesterilizate au obligaţia de a declara gestaţiile, fătările, precum şi numărul de pui fătaţi, oricărui medic veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, sau medicului veterinar de liberă practică împuternicit în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(l)Declararea gestaţiilor se face imediat ce acestea au fost sesizate de deţinător, iar declararea fătărilor şi a numărului de pui fătaţi se face în maxim 10 zile de la fătare.

(2)Medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii sau, după caz, medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care primesc declaraţiile prevăzute la art.8. înregistrează datele şi le introduc în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.9. Efectuarea operaţiunii de sterilizare in unitatea admninistrativ - teritorială este consemnată în carnetele de sănătate ale câinilor şi în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

Art.10. Sterilizarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune aflaţi pe raza unitatea admninistrativ - teritorială, poate fi subvenţionată total sau parţial, cu aprobarea Consiliul Local ______ si prin concesionarea în condiţiile legii, a operaţiunilor de sterilizare la unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

Art.11Se interzice sterilizarea câinilor de rasă comună sau a metişilor din municipiul Oradea a căror stare de sănătate nu permite efectuarea respectivei operaţii medicale, precum şi a câinilor utilitari.

Motivele medicale ale exceptării câinilor de la sterilizare trebuie menţionate de medicul veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, în carnetul de sănătate al câinelui şi în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.12.Sterilizarea câinilor de rasa comuna sau metişi din municipiul Oradea se efectuează numai de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

Art.13.Deţinătorul câinelui din unitatea admninistrativ - teritorială are obligaţia sa faca dovada sterilizării animalului(in fata autorităţilor competente:Politia Locală, Politia Romana, Direcţia Sanitară Veterinară) prin carnetul de sănătate al câinelui, semnat şi parafat de către medicul veterinar care a efectuat sterilizarea.

 

Capitolul III

Obligaţiile tutoror deţinătorilor de câini privind identificarea prin microcipare a

câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială

 

 

Art.14. În cazul deplasării câinilor în spaţiile publice pe teritoriul unitatea admninistrativ - teritorială, proprietarii acestora au obligaţia de a deţine asupra lor carnetul de sănătate al câinilor, care atestă efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare, precum şi identificarea şi înregistrarea în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.

În cazul deplasărilor în străinătate, suplimentar faţă de elementele descrise la art.14., proprietarii sunt obligaţi să deţină asupra lor şi paşaportul animalului.

Art.15Proprietarii sau deţinătorii de câini, persoane fizice sau persoane juridice, din unitatea admninistrativ - teritorială, au obligaţia sa asigure identificarea cainelui/cainilor pe care il/ii detine/detin exclusiv prin implantarea unui microcip.

Art.16.Câinii din unitatea admninistrativ - teritorială se identifică şi se înregistrează in municipiul/comună/oraș conform prezentului regulament cu respectarea următoarelor termene:

a) câinii nou-născuţi cu proprietar - în termen de maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora;

b) câinii adulţi cu proprietar - până la data de 1 ianuarie 2015 şi în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei;

c) înregistrarea în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, a câinilor identificaţi se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul utilizatorilor Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, respectiv în maximum 5 zile de la implantarea microcipului, în cazul deplasării medicului veterinar la sediul proprietarului sau în cazul în care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.17. (1 )Proprietarii câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia să identifice şi să înregistreze animalele în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora.

(2) Proprietarii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială cu vârsta mai mare de 90 de zile la data intrării în vigoare a prezentelor norme au obligaţia de a identifica şi înregistra animalele în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân până la 1 ianuarie 2015 sau înainte de vânzarea, donarea, vaccinarea contra rabiei sau scoaterea în spaţii publice a acestora.

Art.18Câinii din unitatea admninistrativ - teritorială se identifică exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora, de către medici veterinari din unităţile medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deţinut de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum şi din universităţile care deţin clinici veterinare universitare, înregistraţi ca identificatori şi operatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.19. Identificarea câinilor cu stăpân din unitatea admninistrativ - teritorială este obligatorie şi costurile pentru operaţiunile si procedurile necesare in acest scop se suportă de către deţinător.

(l) Realizarea identificării prin microcipare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune aflaţi pe raza unitatea admninistrativ - teritorială, poate fi subvenţionată total sau parţial, cu aprobarea Consiliul Local _______ si prin concesionarea în condiţiile legii, a operaţiunilor de microcipare la unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

          Art.20Numărul microcipului este trecut de către medicii veterinari, în mod obligatoriu, în carnetul de sănătate al câinelui şi în paşaportul câinelui, după caz, ambele documente având serii şi numere unice, conform prezentului regulament.

Art.21Identificarea câinilor cu stăpân din unitatea admninistrativ - teritorială se efectuează numai de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

Art.22. Acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân din unitatea admninistrativ - teritorială se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, numai după identificarea acestora.

Art.23Verificarea si identificarea electronica prin scanarea microcipului câinilor, se va efectua de către agenţii Politiei Locale, persoanele imputernicite, conform atributiunilor de serviciu, din cadrul Primăriei ________, de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, si de către persoanele imputernicite de către autorităţile cu drept de control in domeniul sanitar veterinar.

Art.24. Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament cu un microcip cu cod unic de identificare corespunzător standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi înregistraţi în baza de date şi se vor emite carnete de sănătate noi, conform prezentului regulament.

Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament cu un microcip care nu corespunde standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi identificaţi, înregistraţi şi se vor emite noi carnete de sănătate, conform prezentului regulament.

Art.25Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi aflaţi în spaţiile publice sunt consideraţi câini fără stăpân şi sunt trataţi conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare privind câinii fara stapan si Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unitatea admninistrativ – teritorială, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local ______.

Art.26. În vederea realizării obiectivelor prevăzute la Capitolul III, Colegiul Medicilor Veterinari se asigură că sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)câinii cu stăpân sunt identificaţi şi înregistraţi în Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân;

b)datele privind vaccinarea contra rabiei, deparazitarea şi sterilizarea sunt înregistrate şi actualizate;

c)pentru fiecare câine identificat şi înregistrat se eliberează un carnet de sănătate cu serie şi număr unic;

d)in cazul pierderii, deteriorării se eliberează un carnet de sănătate cu serie şi număr unic, asigurând trasabilitatea cu originalul;

e)pentru câinii care părăsesc teritoriul României se eliberează la solicitarea proprietarului, suplimentar faţă de prevederile lit. c), un paşaport.

Art.27.Colegiul Medicilor Veterinari va permite accesul tuturor proprietarilor de câini la RECS, în vederea verificării datelor şi documentelor de identificare, pentru animalele deţinute de către aceştia.

Art.28.Condiţiile de utilizare a Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân se stabilesc de către Colegiul Medicilor Veterinari.

Art.29. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, controlează şi are acces necondiţionat la Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.30Unităţile medicale veterinare de asistenţă sau clinicile veterinare universitare au obligaţia de a achiziţiona şi utiliza pentru identificarea câinilor exclusiv microcipuri care respectă cerinţele tehnice descrise în Anexa nr. 3.

Art.31Utilizatorii Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân au obligaţia de a verifica şi actualiza permanent datele cu privire la animale, ca urmare a solicitării proprietarilor sau ca urmare a efectuării acţiunilor veterinare.

Art.32. Medicii veterinari identificatori şi operatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, sunt responsabili de efectuarea identificării câinilor şi de înregistrarea acestora în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, potrivit legii.

Art.33Medicul veterinar identificator şi operator al Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân are următoarele obligaţii:

a)să verifice identificarea câinilor prin scanarea-citirea microcipului implantat şi verificarea înregistrării în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, solicitând proprietarului carnetul de sănătate;

b)să identifice câinii neidentificaţi, înregistrând totodată datele proprietarului acestora;

c)să introducă în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, pe loc, după aplicarea microcipului şi efectuarea acţiunilor veterinare, datele cu privire la animalele identificate şi proprietarii acestora, conform formularului electronic de identificare;

d)să completeze, să semneze, să parafeze carnetul de sănătate şi să înmâneze documentul proprietarului animalului;

e)să elibereze paşapoartele câinilor la cererea proprietarilor;

f)să respecte condiţiile şi procedurile stabilite de către Colegiul Medicilor Veterinari;

g)să vaccineze contra rabiei doar câinii care sunt identificaţi conform prezentelor norme.

Art.34. Medicii veterinari identificatori şi operatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân sunt acei care sunt recunoscuţi ca medici veterinari autorizaţi de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să vaccineze câinii contra rabiei, să completeze, să certifice, să parafeze, să semneze şi să ştampileze rubricile aferente din paşaportul şi carnetul de sănătate al câinelui.

Art.35Toţi utilizatorii Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân trebuie să deţină un cititor capabil să citească microcipuhle care respectă cerinţele tehnice descrise în Anexa nr.3.

Art.36Implantarea microcipului se realizează exclusiv de către medicii veterinari înregistraţi ca identificatori şi operatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân.


 

 

Capitolul IV

Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân din unitatea admninistrativ - teritorială

 

 

Art.37. Proprietarii, deţinătorii temporari ai câinilor, persoane fizice şi persoane juridice din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia să îi înregistreze în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Art.38. Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân din unitatea admninistrativ - teritorială este gestionat de către ___________.

Art.39.Primăria ______ poate avea acces la baza de date a Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân gestionat de către _______, in baza unui Protocol incheiat intre ________ si Direcţia Sanitar Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.

Art.40. În vederea înregistrării câinilor, proprietarii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia de a solicita identificatorului şi operatorului Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân identificarea electronică cu microcip aprobat conform prezentelor norme, efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii conform prevederilor legale, înregistrarea în RECS, eliberarea carnetului de sănătate şi a paşaportului, după caz.

Art.41. Pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute la Art.40., proprietarii câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia să prezinte medicilor veterinari documentele şi informaţiile de identificare necesare.

Art.42. Proprietarii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă practică utilizator al Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, în termen de 7 zile, evenimentele referitoare la animal:vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moartea.

Art.43. În cazul morţii câinelui, proprietarii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia de a solicita medicilor veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legi, utilizatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, scoaterea din evidenţă şi consemnarea morţii în carnetul de sănătate.

Art.44. În cazul vânzării sau donării câinelui, atât vechiul, cât şi noul deţinător al câinelui au obligaţia să solicite utilizatorilor Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân să înregistreze în acest registru schimbarea datelor proprietarului şi noua adresă.

Art.45. Proprietarii câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia să achite contravaloarea costurilor legate de identificarea şi înregistrarea în Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, a serviciilor prestate de către unităţile medicale veterinare de asistenţă sau de clinicile veterinare universitare.

Art.46. Carnetele de sănătate şi paşapoartele se completează şi se eliberează exclusiv de către unităţile medicale veterinare de asistenţă, universităţile care deţin clinici veterinare universitare şi instituţiile publice care deţin câini de serviciu utilizatori ai Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, conform procedurilor Colegiului Medicilor Veterinari.

Art.47. Furnizorii de microcipuri pot comercializa microcipuri aprobate către Consiliul Local _______, urmând ca acesta să le pună la dispoziţia utilizatorilor Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, cu scopul identificării şi înregistrării câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială.

Art.48. În carnetul de sănătate, numărul de identificare al animalului de companie va fi aplicat sub formă de etichetă autocolantă.

În paşaport, codul de identificare al animalului de companie va fi scris de mână direct în rubrica "codul alfanumeric al transponderului", fiind interzisă aplicarea de etichete autocolante care să conţină numărul microcipului.

Art.49. Colegiul Medicilor Veterinari are obligaţia de a răspunde solicitărilor privind accesul şi eliberarea licenţei de utilizator al Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.50Începând cu data de aducerii la cunoștință publică a prezentului Regulament, câinii achiziţionaţi de către cetăţenii români sau rezidenţi ai statului român, in unitatea admninistrativ - teritorială, inclusiv cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, chiar şi cu titlu gratuit, vor fi înregistraţi şi/sau identificaţi, după caz, conform prezentului regulament, în termen de 5 zile de la data dobândirii cainelui/cainilor.

Art.51Începând cu data aducerii la cunoștință publică a prezentului Regulamnt, expunerea şi/sau comercializarea câinilor în petshopuri, cănise, expoziţii, târguri si pieţe unitatea admninistrativ - teritorială se efectuează doar dacă sunt identificaţi, înregistraţi şi însoţiţi de carnetul de sănătate, in conformitate cu prezentul regulament.

Art.52Persoanele care au achiziţionat câini in unitatea admninistrativ - teritorială din petshopuri, cănise sau expoziţii au obligaţia de a notifica medicul veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii, identificator şi utilizator al Registrului de evidenţă al câinilor cu stăpân, în termen de 7 zile, în vederea înregistrării noului proprietar în RECS.

Art.53. Începând cu aducerii la cunoștință publică a prezentului Regulament, in unitatea admninistrativ - teritorială, niciun microcip implantat unui câine nu se poate elimina decât cu acordul ANSVSA.

Art.54. Începând cu aducerii la cunoștință publică a prezentului Regulament, in unitatea admninistrativ - teritorială,, niciun microcip care a fost folosit la identificarea şi înregistrarea unui câine nu poate fi reutilizat.

Art.55. 0rice altă modalitate de identificare alternativă nu se va putea utiliza pentru un câine care a fost deja identificat prin implantarea unui microcip. Câinii identificaţi printr-un mijloc de identificare alternativ se identifică prin microcipare şi se înregistrează în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.

Art.56. În cazul în care microcipul implantat unui câine nu mai este funcţional, se va implanta un nou microcip, iar noul cod de identificare atribuit câinelui va fi înregistrat în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân cu asigurarea legăturii dintre cele două coduri de identificare şi a trasabilităţii animalului.

Art.57. Începând cu aducerii la cunoștință publică a prezentului Regulament, in unitatea admninistrativ - teritorială este interzisă deţinerea de câini neidentificaţi şi neînregistraţi.

 

Capitolul V

Obligaţiile deţinătorilor de câini (persoane fizice sau persoane juridice) din unitatea admninistrativ - teritorială si condiţiile deţinerii acestora

 

 

Art.58. În locurile special amenajate (împrejmuite cu gard) şi semnalate ca atare de către Primăria _________, este permis accesul câinilor fără botniţă si lesă.

Art.59Deţinătorul unui câine sau cel care se serveşte de el, răspunde, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Art.60. Deţinătorii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

a) sa aiba vârsta minima de 18 ani;

b)sa aiba capacitate deplină de exerciţiu

c)sa nu fi fost condamnaţi pentru săvîrşirea unei infracţiuni contra persoanei.

 Art.61Proprietarul ori deţinătorul unui câine din unitatea admninistrativ - teritorială răspunde pentru încredinţarea acelui câine, unei persoane care în mod evident, datorită vârstei, constituţiei fizice, imaturităţii, ori nepriceperii sau neîndemânării vădite, ori unor boli evidente, nu poate stăpâni animalul

Art.62.Deţinătorii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea comportamentului canin agresiv.

Dacă proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor, desi sesizaţi, nu iau măsurile necesare prevăzute la alin.(1), Poliţia Locala sau reprezentantul primăriei _______ poate dispune plasarea câinelui în adăpostul public din ______ situat pe strada _______, în cazul în care pericolul avut în vedere se menţine.Dacă în termen de 7 zile de la preluarerea câinelui in adăpostul public, proprietarul sau deţinătorul acestuia nu îsi asumă măsurile preventive, acel câine va fi considerat ca fiind fără stăpân.

Art.63. Se interzice cu desăvârşire amplasarea de adăposturi improvizate pentru câini, precum si creşterea sau deţinerea câinilor fără stăpân pe domeniul public din unitatea admninistrativ - teritorială.

Art.64. Se interzice inducerea de suferinţe câinilor, organizarea sau participarea la luptele cu câini sau abandonarea câinilor in unitatea admninistrativ - teritorială. Deţinătorilor de câini le este interzis să dreseze un câine în scopul organizării sau participării la lupte între animale in unitatea admninistrativ - teritorială.

Prin abandonul câinelui se intelege lăsarea unui câine, aflat în proprietatea şi/sau îngrijirea deţinătorului pe domeniul public al unității admninistrativ - teritoriale, fără hrană/ adăpost/ tratament medical.

Art.65. Proprietarii şi deţinătorii de câini au obligaţia de a menţine igiena în spaţiile publice, în spaţiile adiacente acestora, în holurile şi căile de acces ale spaţiilor locative in care au acces câinii, in unitatea admninistrativ - teritorială.

Art.66. În vederea menţinerii igienei în spaţiile publice din unitatea admninistrativ - teritorială, deţinătorii de câini au următoarele obligaţii:

a) sa detina mijloacele/dotările necesare colectării resturilor fiziologice (pungi/faras/maturica sau pungi/manusi de unica folosinţa) si să ridice fecalele produse de animalele pe care le deţin din spaţiile publice, din spaţiile adiacente acestora, din holurile şi din căile de acces ale spaţiilor locative in care au acces câinii;

b) să nu arunce dejecţii animaliere în spaţiile publice, în spaţiile adiacente acestora, în holurile şi în caile de acces ale spaţiilor locative unde au acces câinii;

Art.67. Deţinătorii câinilor din unitatea admninistrativ - teritorială, au obligaţia de a-si insoti si supraveghea in permanenta câinele cand acesta se afla in afara domeniului privat al deţinătorului pentru a evita reproducerea.

Art.68.(1) Accesul câinilor în localurile publice, parcuri, magazine, părţile comune ale imobilelor, pe drumurile publice si căile de acces, este permis numai dacă aceştia poarta botniţă şi sunt ţinuţi în lesa sau ham.

(2) Fac excepţie de la purtarea botniţei, tineretul canin din orice rasă pînă la vârsta de 6 luni şi câinii din rasele de talie mică (confirmate prin carnetul de sănătate de medicul veterinar de libera practica, organizat in condiţiile legii).

(3) Este interzis accesul câinilor in locurile de joacă pentru copii amenajate si semnalate corespunzător si in mijloacele de transport în comun din unitatea admninistrativ - teritorială.

(4) Se interzice intrarea persoanelor, însoţite de câini (cu excepţia câinilor utilitari) în instituţii publice, săli de spectacole sau sport, ştranduri, dacă această interdicţie este semnalizată corespunzător.

(5) Se interzice lăsarea câinilor să pătrundă în aranjamentele florale şi în spaţiile verzi special amenajate pe domeniul public din unitatea admninistrativ – teritorială.

(6) Plimbatul câinilor in spatiile publice din unitatea admninistrativ - teritorială se poate face numai în zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare "accesul câinilor interzis", restricţie specificată prin inscripţionări, afişări legale, informări cu privire la normele locale aplicabile.Administratorul spaţiului public din municipiul Oradea are obligaţia să semnalizeze corespunzător interdicţia.

Art.69Persoanele juridice din unitatea admninistrativ - teritorială care deţin câini pentru paza incintelor proprii, au obligaţia sa nu permită accesul câinilor de paza în afara incintelor proprii.In acest sens persoanele juridice vor asigura padocuri sau cuşti cîinelui/lor, din incintele proprii, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (4) şi alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii                           nr. 205/2004 aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 31/523/2008. si au obligaţia sa asigure creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

Art.70Persoanele juridice din unitatea admninistrativ - teritorială   (cu excepţia unităţilor de poliţie, jandarmerie, alte unităţi militare, unităţilor vamale sau serviciilor publice de securitate, protecţie şi pază, asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor, serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fara stapan din unitatea admninistrativ - teritorială) care îşi desfăşoară activitatea în unitatea admninistrativ - teritorială pot deţine maximum 2 câini, care trebuie să fie microcipaţi şi dupa caz sterilizaţi, în condiţiile prezentului Regulament.

Art.71.(1) Creşterea si intretinerea câinilor în apartamente situate in blocuri de locuinţe sau în clădiri cu mai multe apartamente din unitatea admninistrativ - teritorială, alţii decât câinii adoptaţi din adăpostul public al ________, este condiţionată de obţinerea acordului scris a majorităţii proprietarilor (50%+1) care domiciliază in respectiva scara sau clădire, semnat si stampilat de Preşedintele asociaţiei de proprietari

In cazul in care nu exista constituita o asociaţie de proprietari, deţinătorul de câine este condiţionat de obţinerea acordului scris a majorităţii proprietarilor( (50% +1) care domiciliază in respectiva scara sau clădire.

(2) Creşterea si intretinerea câinilor în curţile comune ale imobilelor din unitatea admninistrativ - teritorială este condiţionata de obţinerea acordului scris a majorităţii proprietarilor care domiciliază in respectivele curţi.Deţinătorul cainelui/lor este obligat să asigure padoc/uri sau cuşti cîinelui/lor, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (4) şi alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 31/523/2008. si sa asigure creşterea gradului de siguranţă a celorlalţi locatari din curţile commune ale imobilelor.

(3Proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui/lor din unitatea admninistrativ - teritorială are obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru păstrarea liniştii publice (prevenirea zgomotelor si lătrăturilor) si sa asigure condiţii optime de cazare, igiena si hrana cainelui/lor, in condiţiile legii si a prezentului regulament.

(4) Este interzisa deţinerea de către asociaţiile de proprietari sau a unor locatari din cadrul asociaţiilor de proprietari, a câinilor pe spaţiile comune si în jurul imobilelor in care domiciliază locatarii din respectivele asociaţii de proprietari.

Art.72. Asociatiile de proprietari pot stabili, dacă e cazul, cuantumul sumei care este necesară pentru asigurarea si menţinerea curăţeniei în imobil, datorată prezentei câinelui în spaţiile comune.

Art.73.Deţinătorii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială au următoarele obligaţii:

a) Sa asigure amplasarea adăpostului pentru creşterea cainelui/cainilor la o distana de cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţa învecinata.Adapostul pentru caine/caini se exploatează astfel încât sa nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor.

b) Sa nu permită circulaţia liberă, atât ziua cât şi noaptea, a câinilor în curţile de folosinţă comună;

c) Sa asigure afişarea la loc vizibil, la intrarea într-un imobil sau la uşa de acces în proprietate, a unei plăcuţe de avertizare cu inscripţionarea "Câine periculos" sau "Atenţie câine rău", după caz.

Art.74. ln caz de deces a câinelui, deţinătorul poate anunţa SC ________, operatorul serviciului de ecarisaj din unitatea admninistrativ - teritorială, in vederea ridicării cadavrului câinelui. Costurile privind ridicarea cadavrului vor fi suportate de către Primăria _______ prin SC ___________.

Art.75. În cazul în care câinele a provocat traume oamenilor sau altor animale domestice, deţinătorul de câini din unitatea admninistrativ - teritorială are obligaţia de a anunţa urgent şi de a prezenta câinele autorităţilor competente: Direcţia pentru Sănătate Publică Bihor, Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, prin circumscripţiile sanitar-veterinare sau medicul veterinar de libera practica, organizat in condiţiile legii.

Art.76. Detinatorii de câini din unitatea admninistrativ - teritorială, in spatiile special amenajate (împrejmuite cu gard) şi semnalate ca atare, unde câinii au acces fara botniţa si lesa, au obligaţia sa le utilizeze corespunzător, sa nu provoace distrugeri de orice fel dotărilor aferente acestora si sa respecte conform legii, programul(intervalul orar) in care aceste spatii pot fi utilizate.

Art.77. La găsirea unui câine pierdut, persoanele care l-au găsit au obligaţia de a anunţa, după caz şi/sau proximitate, Politia Locala sau Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără din _______, în vederea depistării şi anunţării proprietarului.Anuntul pot fi făcut în scris în timpul programului de lucru sau telefonic permanent, operatorului Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără din _______, la numărul de telefon ______.

 

Capitolul VI Sancţiuni

 

Art.78. Încălcarea dispoziţiilor prezentului Regulament atrage răspunderea disciplinară, Art.79.Contravenţii:

Constituie   contravenţii   nerespectarea   următoarelor   prevederi    din   prezentul regulament si se sanctioneză după cum urmează :

a)nerespectarea dispoziţiilor art.5; art.8(1); art.13; art.14; art.15; art.17(1) si (2); art.18; art.19; art.37; art.42; art.44; art.50; art.51; art.52; art.57; art.62(1); art.65; art.66 literele a si b; art.67; art.68(1), (3), (4), (5) si (6); art.71(1), (2), (3) si (4); art.73 literele a, b si c; art.76; si art.77; cu amendă de la 300 lei la 500 lei pentru persoanele fizice si de la 1000 lei la 1500 lei pentru persoanele juridice;

b)nerespectarea dispoziţiilor art.59; art.61; art.63; art.64; art.69; art.70; si art.75; cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei;

Art.80. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se realizează de agenţii constatatori din cadrul Primăriei ______ si alti imputerniciti ai Primarului ________.

 

 

Capitolul VII Dispoziţii finale

 

 

Art.81. Cu respectarea prevederilor art.28 din O.G. nr.2 din 2001 republicată, contravenienţii vor putea achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul act normativ , pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia.

Art.82. Contravenienţii sunt obligaţi să repare în natură sau prin echivalent bănesc toate prejudiciile materiale produse prin încălcarea prezentului regulament şi consemnate ca atare în procesul verbal de contravenţie ori anexele la acesta.

 

 

Anexele nr.1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa 1

Informaţii conţinute de carnetul de sănătate

 

I.Carnetele de sănătate utilizate pe teritoriul unitatea admninistrativ - teritorială vor conţine minimum următoarele informaţii:

 A.Carnet de sănătate:

- seria şi numărul unic al carnetului de sănătate (conform alocării efectuate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor);

B.Date despre câine:

1 .codul de identificare;

2.data naşterii;

3.specia;

4 rasă;

5.sex;

6.culoare;

7.semne particulare.

C.Date despre proprietar 1:

1.numele şi prenumele proprietarului/deţinătorului;

2.CNP-ul proprietarului/deţinătorului;

3.adresa:

-localitate; - stradă; -număr;     -judeţ. 

D.Date despre proprietar 2:

  • numele şi prenumele noului proprietar/deţinător;
  • CNP-ul proprietarului/deţinătorului 2;
  • adresa proprietarului/deţinătorului 2: localitate, stradă, număr, sat, judeţ.

E.Date aferente acţiunilor veterinare la care este supus animalul: Ldata vaccinării/deparazitării;

2.serie valabilitate vaccin;

3.produsul antiparazitar utilizat;

4.semnătura şi parafa medicului veterinar.

F.Instrucţiuni

1.Obligaţii ale proprietarilor:

(i)să identifice şi să înregistreze animalele în termen de 90 de zile;

(ii)să prezinte medicilor veterinari documentele şi informaţiile de identificare necesare;

(iii)să deţină asupra lor carnetul de sănătate al animalelor;

(iv)să deţină asupra lor şi paşaportul animalului în cazul deplasărilor în străinătate;

(v)să notifice medicului veterinar, în termen de 7 zile, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moartea;

(vi) să solicite medicilor veterinari scoaterea din evidenţă şi consemnarea morţii în carnetul de sănătate;

(vii)să solicite utilizatorilor Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân să înregistreze în acesta schimbarea datelor proprietarului şi noua adresă; (viii)să deparaziteze periodic animalele;

(ix)să prezinte animalele pentru efectuarea vaccinării antirabice.

Vaccinarea contra rabiei a câinilor şi a pisicilor în vârstă de peste 3 luni în România este obligatorie.

Pentru verificarea datelor câinelui în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân accesaţi: www.registru-caini.ro

II. Opţional se poate imprima un QR Code conţinând legătura (URL) către pagina Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân pentru verificarea identităţii animalului şi a datelor înscrise în RECS.

 

 

 

Anexa 2

STRUCTURA MICROCIPULUI

 

 

 

Codul unic de identificare al unui câine se va citi conform tabelului de mai jos:

 

 

 

Tipul | Codul de identificare al | Interpretarea caracterelor înscrise
 mijlocului de | animalului                   în transponderul folosit pentru

identificare I                                        identificarea câinilor

 

 

 

Microcip    | 6420XXX99999999        | 642 - codul de ţară

0 - cifra obligatorie cerută de ISO
 11784                                                                                    |

XXX - codul fabricantului 99999999 - codul unic de identificare al câinelui


 

Anexa 3

CERINŢELE TEHNICE care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a câinilor existenţi pe teritoriul unității admninistrativ - teritoriale

 

 

1.Cerinţe generale

a) Microcipul se implantează parenteral, în condiţii aseptice, în zona gâtului, cu ajutorul unui implantator/unei seringi.

b)Unicitatea codului trebuie garantată de către producător.

c)Producătorul microcipului trebuie să fie înregistrat conform  procedurilor Comitetului Internaţional pentru înregistrarea Animalelor (ICAR). 

2.Microcipul folosit pentru identificarea câinilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)codul emis de transponder trebuie să fie unic; b)să permită o citire rapidă; c)să poată fi aplicat doar o singură dată;

d)să fie steril, sterilizat cu o substanţă recunoscută şi aprobată la nivelul Uniunii Europene. 3.Dimensiunile microcipului folosit pentru identificarea câinilor

a) Diametrul microcipului folosit pentru identificarea câinilor trebuie să fie între 1,2 şi 2,2 mm.

b) Lungimea microcipului folosit pentru identificarea câinilor trebuie să fie între 2,0 şi 15,00 mm.

c) Greutatea maximă a microcipului folosit pentru identificarea câinilor trebuie să fie de 0,2 g.

4.Cerinţele tehnice de performanţă ale microcipului folosit pentru identificarea câinilor

a) Microcipul trebuie să fie un dispozitiv pasiv, numai pentru citit, fără surse de alimentare cu energie, care nu emite radiaţii şi nu are părţi în mişcare, constituit dintr-un circuit integrat şi o antenă, ambele incluse într-o capsulă de sticlă, transparentă, biocompatibilă şi tratată antimigraţie, care utilizează tehnologia HDX sau FDX-B, conform standardelor ISO 11784 şi anexei A a standardului ISO 11785.

b) Microcipul trebuie să fie lizibil cu ajutorul unor cititoare conforme cu standardul ISO 11785, care pot citi transpondere HDX sau FDX-B şi trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite de ISO 24631-3.

c) Microcipul trebuie livrat cu următoarele tipuri de dispozitive: seringă de unică folosinţă cu ac steril sau aplicator refolosibil şi ace sterile şi cu etichete autocolante cu numărul transponderului.

d) Frecvenţa transponderului folosit pentru identificarea câinilor trebuie să fie de 134,2 kHz +/-1,5 kHz.

e) Structura codului microcipului va fi următoarea:

(i)primele caractere ale transponderului reprezintă codul de ţară, conform standardului ISO 3166, pentru România acesta fiind 642; 

(ii)următorul caracter reprezintă cifra zero; 

(iii)următoarele caractere reprezintă codul fabricantului;

(iv)următoarele caractere reprezintă codul unic de identificare, utilizat pentru identificarea individuală a unui animal la nivel naţional. 

f)Distanţa de citire a microcipului trebuie să fie: 

(i)minimum 12 cm când este citit cu un cititor portabil; 

(ii)minimum 50 cm când este citit cu un cititor staţionar.

g)Pentru a putea îndeplini cerinţele referitoare la distanţa de citire minimă, microcipurile trebuie să îndeplinească următorii parametri:

(i)transponderele HDX trebuie să aibă o putere minimă de activare a câmpului magnetic cel mult egală cu 1,2 mA, măsurată conform standardului ISO 246313, partea 7.6.5, şi vor dezvolta o amplitudine modulatoare echivalentă cu 10 mV, măsurată în conformitate cu standardul ISO 24631-3, punctul 7.6.7, la o putere a câmpului magnetic mai mică sau egală cu 1,2 mA;

(ii)transponderele FDX-B vor avea o putere minimă de activare a câmpului magnetic cel mult egală cu 1,2 mA, măsurată în conformitate cu standardul ISO 24631-3, partea 7.6.4, şi vor dezvolta o amplitudine de modulare echivalentă cu 10 mV, măsurată conform prevederilor standardului ISO 24631-3, partea 7.6.6; la o putere a câmpului magnetic cel mult egală cu 1,2 mA.

h)Transponderele HDX şi FDX trebuie să transmită codul stocat corect în condiţii de temperatură cuprinse între -20 grade C şi + 40 grade C şi în condiţii de umiditate cuprinse între 40% rH şi 80% rH.