Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- prevederile art. X din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 107/2024 pentru
reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- prevederile art. 185 din Legea 207/2015 privind codul de procedură fiscală;
- dispozitiile art. 7 alin. 13 ale Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, republicată;
Ținând cont de:
- prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) litera a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
- referatul de aprobare întocmit de primar privind acordarea unor facilități fiscale în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.107 din 06.09.2024 și aprobarea procedurii de acordare a acestora și de raportul compartimentul de specialitate, avizat de comisia de specialitate, însoțit de proiectul de hotărâre propus de primar,
În conformitate cu prevederile art.129 (1), (2), (4) lit.a) și art. 196(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1: Se aprobă acordarea facilităților fiscale sub forma anulării accesoriilor aferente unor obligații bugetare principale, datorate bugetului local al comunei Mașloc, prevederile art II-IX din OUG nr.107/06.09.2024, aplicându-se corespunzător, conform procedurii aprobate prin art. 2 la prezenta hotărâre.
Art.2: Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, datorate bugetului local al comunei Mașloc, prevăzută în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează compartimentul impozite și taxe.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului com. Mașloc;
-compartimentul impozite și taxe.