România

România

Județul Timiș

Comuna Mașloc

Anexa la HCL nr.11 din 23.04.2021

STATUTUL  COMUNEI   MAȘLOC

 

 

I.  DISPOZITII GENERALE

 

Art. 1 (1)  În conformitate cu prevederile art.632 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul local al comunei Mașloc, elaborează şi aprobă Statutul propriu al comunei Mașloc.

(2) Comuna Mașloc, ca unitate administrativ-teritorială a judetului Timiș, este persoana juridică de drept public cu deplină capacitate juridică, care posedă un patrimoniu şi are iniţiativa în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale, exercitându-şi autoritatea, în condiţiile legii pe teritoriul delimitat prin lege.

(3) Comuna Mașloc poate intra în raporturi juridice cu alte autorităţi sau instituţii publice, cu persoane juridice române sau străine, indiferent de natura acestora, precum şi cu persoane fizice, în condiţiile legii

Art.2. (1) Organizarea, functionarea, competentele si atributiile, precum si gestionarea resurselor care, potrivit legii, apartin comunei Mașloc, judetul Timiș, se supun principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

(2) Aplicarea principiilor prevazute la alin.(1) nu pot aduce  atingere caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romaniei.

Art.3. (1) Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor publice locale pe care le reprezinta, treburile publice in conditiile legii.

(2) Acest drept se exercita de catre Consiliul local Mașloc si primarul comunei alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

Art.4. (1) Competentele si atributiile autoritatilor administratiei publice locale se stabilesc numai prin lege.                  .                       

 (2) Autonomia locala confera autoritatilor administratiei publice locale dreptul ca, in limitele legii, sa aiba initiative in toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice.

(3) In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si Consiliul Judetean Timiș, pe de o parte, precum si intre Consiliul local Mașloc si primarul comunei, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.

Art.5. (1) Comuna Mașloc este localitatea comună a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere, de origine socială, de locul naşterii sau de satul în care locuiesc.

(2) Pe teritoriul comunei Mașloc îşi poate stabili domiciliul sau reşedinţa orice persoană sau familie care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţia României şi de legile ţării.

(3) Calitatea de cetăţean al comunei Mașloc se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

(4)  Autorităţile publice locale îşi exercită exercită atribuţiile legale privind evidenţa populaţiei, starea civilă, autoritatea tutelară prin compartimentele de specialitate, care se află în subordinea secretarului comunei.

(5) Autorităţile publice locale sprijină menţinerea şi întărirea legăturilor comunităţii cu toţii fii ei care trăiesc şi muncesc în alte localităţi din ţară sau din străinătate şi care contribuie la promovarea valorilor locale şi naţionale, la integrarea europeană şi la schimbul internaţional de valori.

II. ÎNTINDEREA ȘI DELIMITAREA TERITORIULUI COMUNEI MAȘLOC

 

Art.6. (1)  Comuna Maşloc este situată la 35 km de Timişoara, pe drumul DJ 691 Timişoara   - Lipova şi se învecinează cu teritoriul comunei Bogda la E-SE, teritoriul com. Fibiş  la S, teritoriul comunei Orţişoara la V, teritoriul comunei Şagu   ( jud. Arad )  la V-NV, teritoriul comunei Fântânele, (jud. Arad) la N şi teritoriul comunei Zăbrani ( jud. Arad ) la E-NE.

Sate componente:

Maşloc

Alioş

Remetea Mică

 

Teren: 

-extravilan: 6885 ha, din care : arabil 5145 ha, păsune: 562 ha păşune proprietatea comunei, 556 ha păsune proprietatea statului, fâneţe 449 ha şi 163 ha livezi.

- pădurea comunală 802 ha administrată de RA Ocolul Silvic Stejarul Recaş

-intravilan: 321, 03 ha din care: Alioş – 173,89 ha, Maşloc – 84,70 ha, Remetea Mică 59,44ha.

 

III. EVOLUȚIA ISTORICĂ

 

Art. 7 Principalele repere istorice:

- 1326 - localitatea Maşloc este atestată documentar sub numele Makalaka;

- 1332 - este amintită în documentele vremii (pe locul actual al satului Alioş – Elleusfalva) existenţa unui preot român, Martin;

- sec.XVI-XVII -  Maşlocul a fost sub ocupaţie turcească, iar aşezarea Remethe (Remetea Mică) a fost distrusă de turci;

- 1770-1771 - coloniştii germani din zona Pădurea Neagră au construit la Maşloc 90 de case, iar localitatea se numeşte de acum „Blumenthal“ („Satul florilor“);

- 1773 - pe ruinele vechiului sat Remethe, Oficiul Sării din Lipova înfiinţează două localităţi rurale pentru germani: Königshof şi Greifenthal;

- 1783 - locuitorii din Greifenthal sunt mutaţi în Königshof (Németremet - „Remetea germană“, Remetea Mică) satul numărând în jur de 600 de suflete;

- 1893 - proprietarul satului Remetea Mică este Petru Parison;

- 1922 - în Alioş sunt împroprietăriţi de stat 65 de etnici români, 17 germani, doi unguri şi un sârb;

- 1936 - în Maşloc funcţionau un cor bărbătesc, cor mixt, fanafară, casă de păstrare, cooperativă de credit, notariat şi oficiu poştal;

- 1950 - Remetea Mică avea 173 de case şi 763 de locuitori;

-1968 – reorganizarea adminstrativ teritorială: comuna Maşloc are patru localităţi: Maşloc, Alioş, Remetea Mică şi Fibiş. Se desfiinţează Primăria din localitatea Alioş.

- 2004- reorganizarea comunei conform legii nr.84/2004 (localitatea Fibiş devine comună independentă)

   IV. DATE DEMOGRAFICE

 

Art. 8  POPULAŢIA:

(conform ultimului recensământ al populaţiei din anul 2011)    

2.151 LOCUITORI, repartizaţi pe localităţi:

                                                                              -Maşloc                      826

                                                                              -Alioş                         881

                                                                              -Remetea Mică           444

Repartizarea populaţiei după etnie:

 

       -Română: 1791,          maghiară: 36,             romă: 68,        uraineană: 243,

                               Alte etnii: 8,               Etnie nedeclarată: 5

 

:               Locuinţe:                 total 842 din care

 

               Maşloc:                          259

               Alioş                               422

               Remetea Mică:               161)

 

 

V. AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

 

Art. 9 (1) Comuna Mașloc are in componenta un sat, Mașloc, acesta fiind și localitatea de reședință.

(2) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în Comuna Mașloc, sunt Consiliul Local ca autoritate deliberativă şi Primarul, ca autoritate executivă. 

(3) Consiliul local este compus din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat in conditiile stabilite de legea privind alegerile locale

(4) Consiliul local şi primarul funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comuna Mașloc, în condiţiile legii.

(5) Sediul Consiliului Local și al Primăriei Comunei Mașloc este localitatea Mașloc, nr. 222.

(6) Autoritatea Consiliului local si a primarului comunei Mașloc se  exercita numai pe teritoriul comunei Mașloc.

(7) Actele autorităţilor publice locale (hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului) care se emit în exercitarea atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor pe care le au la nivelul unităţii administrativ–teritoriale trebuie să respecte Constituţia Romăniei şi legile ţării.

(8) Locuitorii comunei Mașloc se supun legislatiei in vigoare a Romaiei, precum si actelor si documentelor cu caracter normativ, emise sau adoptate de autoritatile publice locale, respectiv hotararilor   consiliului local Mașloc si dispozitiilor primarului

     (9) Autorităţile publice locale sprijină menţinerea şi întărirea legăturilor comunităţii cu toţii fii ei care trăiesc şi muncesc în alte localităţi din ţară sau din străinătate şi care contribuie la promovarea valorilor locale şi naţionale, la integrarea europeană şi la schimbul internaţional de valori.

 

VI. ECONOMIA   LOCALĂ

 

Art. 10  (1) Căile de comunicație care străbat comuna Mașloc sunt: rutiere și feroviare

 Reţeaua de drumuri judeţene şi comunale:

a) Natura drumurilor şi lungimea acestora:

                                    - DJ 691 = 14,45 km; DJ 691A = 6,43 km;

b) Natura drumurilor şi distanţa în km între centrul unităţii administrativ-teritoriale şi localităţile aparţinătoare:

                                    - DJ 691 Maşloc-Alioş = 6 km;

                                    - DJ 691A Maşloc- Remetea Mică = 4 km (3).

 Comuna Mașloc este deservită de calea ferată Timișoara Nord – Remetea Mică și dispune și de o   haltă de cale ferată, în localitatea Remetea Mică. 

Art. 11  (1)   In comuna Mașloc functioneaza Școala Gimnazială Mașloc, cu structură Grădinița PN Mașloc, Grădinița PN Remetea Mică, Grădinița PN Alioș și Școala Primară Alioș. activitatea didactică desfășurându-se în clădiri aflate în domeniul public al Comunei Mașloc. 

(2) Serviciile medicale sunt asigurate de către  cabinete medicale (medic de familie) din Mașloc, Remetea Mică și Alioș, centru de permanență Mașloc, cabinet stomatologic Mașloc, două farmacii: una în satul Mașloc, alta în satul Alioș.

(3) Alte servicii pentru deservirea populației sunt asigurate prin: o agenție poștală,   un post de politie, două cultural, patru magazine comerciale, biserici (ortodoxă, catolică, baptistă și penticostală), trei cimitire ortodoxe, un cimitir catolic.

(4) Pentru susținerea activităților sportive, există un teren de sport și un teren sintetic.

 Art. 12 (1) Autorităţile administraţiei publice locale încurajează şi susţin, prin măsuri ce ţin de competenţa lor, dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, a zootehniei, a serviciilor şi comerţului, a tuturor activităţilor economice care aduc beneficii familiilor, agenţilor economici şi comunităţii. Ele asigură egalitate de şanse, tratament nediscriminatoriu pentru toţi întreprinzătorii care îndeplinesc condiţiile legale si normele U.E. de a investi şi a desfăşura activităţi economice în comuna Mașloc.

(2)  Preocuparea locuitorilor este, inca din cele mai vechi timpuri, agricultura, respectiv cultura plantelor, îndeosebi cereale și cresterea animalelor. Aceste preocupari au constituit baza veniturilor materiale ale locuitorilor dar, odata cu dezvoltarea industriei, o mare parte a populatiei active a fost ocupată în activități neagricole, în fabricile din Timișoara sau zone industriale din Timișoara.

 

VII. SERVICIILE PUBLICE LOCALE

 

Art. 13 (1) Serviciile publice locale reprezintă acele activităţi şi prestaţii pe care autorităţile publice locale sau instituţiile publice de interes local le desfăşoară sau le oferă cetăţenilor în scopul satisfacerii nevoilor lor. 

(2) Pentru prestarea serviciilor care nu intră în sfera de competenţă a instituţiilor publice specializate a consiliului local din comuna Mașloc are obligaţia de a stabili prestarea acestora în sarcina compartimentelor specializate ale primăriei sau de a înfiinţa servicii publice de sine stătătoare.

(3) Înfiinţarea, organizarea, funcţionarea, gestionarea şi finanţarea serviciilor de utilitate publică locală se reglementează prin hotărâri ale consiliului local, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

(4) Baza tehnico-materială necesară pentru realizarea serviciilor publice şi a celor de utilitate publică este asigurată, inventariată, gestionată şi utilizată în mod corespunzător prin grija viceprimarului, care răspunde de integritatea bunurilor din domeniul public şi privat al comunei Mașloc, în condiţiile legii.

(5) Agenţii economici, instituţiile şi cetăţenii din comuna Mașloc sunt consultaţi de către autorităţile publice locale în legătură cu actele de autoritate ce urmează a fi adoptate pe linia înfiinţării, gestionării, funcţionării şi finanţării instituţiilor şi serviciilor publice de interes local pe care au obligaţia de a le respecta şi aplica în funcţie de nevoile şi condiţiile specifice.        

 (6) În subordinea Consiliului Local Mașloc, și sub conducerea primarului Comunei Mașloc, funcționează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

 

 

 

 

 

 VIII.   PATRIMONIUL PUBLIC ȘI PRIVAT AL COMUNEI MAȘLOC

 

Art. 14 (1) Patrimoniul comunei e alcatuit din bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea publica si in proprietatea privata ale acesteia, precum si obligatiile cu caracter patrimonial.

 (2) Bunurile care apartin comunei sunt supuse inventarierii anuale.

 (3) Inventarul bunurilor unitatilor administrativ-teritoriale se constituie   intr-o anexa la statut, care se actualizeaza annual                 . 

 (4) Domeniul privat al comunei Mașloc este alcatuit din bunuri mobile si imobile, altele decat cele din domeniul public, intrate in proprietate prin modalitati prevazute de lege. Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel.  

      (5) Consiliul local hotaraste la cumpararea de bunuri, in functie de alocatia bugetara si in conditiile legiii.

      (6) Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica, potrivit prevederilor legale.

(7) Hotărârile pe care consiliul local le ia cu privire la administrarea sau operaţiunile privind bunurile care alcătuiesc domeniul public sau privat al comunei se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Art. 15 (1) Fiecare persoană fizică sau juridică este obligată să-şi declare şi să probeze proprietăţile pe care le deţine pe raza comunei Mașloc pentru a fi inregistrate în evidenţele fiscale şi agricole ale primăriei. Orice modificare survenită cu privire la regimul juridic al proprietăţilor va fi, de asemenea, adusă la cunoştinţă şi probată cu acte, compartimentelor de specialitate ale administraţiei publice locale pentru a fi operate corespunzător. Proprietaţile deţinute în alte unităţi administrativ teritoriale se declară la primăriile respective, asupra acestora fiind informată şi primăria locală.

(2)  În comuna Mașloc proprietatea privată dobândită licit este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Caracterul licit al dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor şi altor imobile în condiţiile aplicării eronate a legilor proprietăţii poate fi constatat numai de către instanţa de judecată sau, după caz, de către autoritatea care a emis actul de proprietate în cauză.

 

IX PARTIDELE POLITICE

 

Art. 16 (1) Comunitatea locală este organizată pe principiul constituţional al pluralismului, care reprezintă condiţia de bază şi garanţia economiei de piaţă, a democraţiei sociale şi politice, a libertăţii membrilor săi.

(2) Organizaţiile locale ale partidelor politice îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare contribuind la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi la împlinirea aspiraţiilor şi idealurilor acestora, cu respectarea suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept, a principiilor democraţiei şi ale autonomiei locale.

 (3) Numarul membrilor consiliului local se stabileste prin ordinul prefectului, conform OUG nr.57/2019 privind codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare. Consiliul local al comunei Mașloc este format din 11 consilieri.

 

X.   RANGUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE

 

Art. 17 Potrivit prevederilor Legii 351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului national-sectiunea a IV-a “Reteaua de localitati”, comuna Mașloc este localitate de gradul 4.

 

XI. ACORDAREA DE TITLURI ȘI CERTIFICATE

 

Art.18  (1) Se poate acorda titlul de cetatean de onoare unor persoane fizice romane sau straine, cu merite deosebite pe plan economic, politic, social, cultural sau altor persoane importante reprezentative pentru comuna Mașloc.

(2) Titlul de cetatean de onoare se poate pierde sau retrage in cazul in care persoanele carora le-a fost conferit desfasoara activitati contrare intereselor comunei.

(3)  Drepturile cetatenilor de onoare sunt acelea de a purta medalia de cetatean de onoare al comunei Mașloc la festivitati locale (organizate de administratia publica locala), la care posesorul este invitat si face act de prezenta si de a sustine o alocutiune scrisa sau verbala cu acordul organizatorilor manifestarii, in situatia in care manifestarile fac referire la comuna Mașloc.

 

            XII. CONSULTAREA CETĂȚENILOR        

 

Art.19. (1) Locuitorii comunei Mașloc sunt consultati, in conditiile legii, asupra problemelor de interes deosebit, prin referendum. 

(2) Referendumul local se organizeaza si se desfasoara potrivit prevederilor Legii nr. 3/2000 modificata de Legea nr. 551/2003. 

(3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunei se inainteaza Parlamentului spre adoptare, numai dupa consultarea prealabila a cetatenilor prin referendum. In acest caz organizarea referendumului este obligatorie. Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale, la propunerea primarului sau a unei treimi din numarul consilierilor locali. Obiectul si data referendumului local se stabilesc si se aduc la cunostiinta publica cu cel putin 20 de zile inainte de ziua desfasurarii acestuia. Referendumul local se va organiza intr-o singura zi, care poate fi numai duminica.

Art.20 (1) Cetatenii pot fi consultati si prin adunari cetatenesti, organizate.  

(2) Convocarea si organizarea acestora se fac de catre primar, la initiativa acestuia, ori a unei treimi din numarul consilierilor in functie.

(3) Convocarea adunarii se face prin aducerea la cunostiinta publica a scopului, datei si a locului unde urmeaza sa se desfasoare aceasta. 

(4) Adunarea cetateneasca e constituita valabil in prezenta majoritatii reprezentantilor familiilor si adopta propuneri cu majoritatea celor prezenti. 

(5) Propunerile se consemneaza intr-un proces-verbal si se inainteaza primarului, care le va supune dezbaterii consiliului local in prima sedinta, in vederea stabilirii modalitatilor concrete de realizare si de finantare, daca este cazul. 

(6) Solutia adoptata de consiliul local se aduce la cunostinta publica prin grija secretarului comunei.

Art.21. (1) Prin dispozitia primarului se stabileste responsabilul primariei, pentru relatia cu societatea civila si atributiile acestuia conform Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. 

(2) Consiliul local si primaria comunei Mașloc au obligatia de a informa si de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative si la minutele sedintelor publice.

 

 

 

 

           XIII.  COOPERAREA SAU ASOCIEREA           

 

 Art.22.(1)  Consiliul local hotaraste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local. 

(2) De asemenea, hotaraste infratirea comunei cu unitati administrativ-teritoriale similare, din alte tari, cooperarea sau asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice locale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale ale autoritatilor administratiei publice locale, in vederea promovarii unor interese comune.

      (3) Comuna Mașloc este membru al:

                        -Asociaţiei Comunelor din România;

                        -Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară deșeuri Timiș (ADID Timiș);

                        -Asociaţia  de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș;

                        - Grupului de Acțiune Locală  Colinele Recaș

 

XIV. MODALITATEA DE ATRIBUIRE SI SCHIMBARE A   DENUMIRILOR DE OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC LOCAL

 

    Art.23. (1) Proiectele de hotarari ale consiliului local, avand ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalitati ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice alta natura, ori schimbarea unor astfel de denumiri, vor putea fi adoptate numai dupa ce au fost analizate si avizate de comisia de atribuire de denumiri judeteana.

 (2) Hotararile consiliului local adoptate fara solicitarea avizului comisiei de atribuire de denumiri, sunt nule de drept (conform O.G. nr. 63 aprobata prin Legea nr.   8/2003).

 

XV. ÎNSEMNELE SPECIFICE ALE LOCALITATII SI MODALITATILE DE UTILIZARE A ACESTORA

 

Art.24.Pe teritoriul comunei Mașloc se folosesc, în condiţiile legii, următoarel simboluri:

- naţionale:

                      - Drapelul României (tricolor)

                      - Ziua Naţională a României – 1 Decembrie

                       - Imnul Naţional al Românie – „Deşteaptă-te române”

                             - Stema ţării – stabilită prin lege organică

 - europene: 

                       - Drapelul Uniunii Europene

                        - Stema Uniunii Europene

                       - Imnul Uniunii Europene

                       - Ziua Uniunii Europene

                                

   XVI.      DISPOZITII FINALE

 

   Art.25. Nerespectarea prevederilor prezentului statut, atrage dupa sine aplicarea sanctiunilor prevazute de legislatia in vigoare.

   Art.26. Prezentul statut poate fi modificat, completat sau revocat prin hotarari ale consiliului local. 

 

Primar,

Lupu Ionel