Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului „Realizare trasee turistice si amenajare zonă de agrement in zona Mănăstirii Mera” în cadrul apelului de proiecte: Program de investiții în infrastructura turistică la nivelul destinațiilor PNRR/2025/C11/REFORMA 1, Pilonul IV. Coeziunea socială și teritorială, Componenta C11 – Turism și cultură, Reforma R1 – Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform anexei 1 - Descrierea sumară a proiectului – care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. -Se aprobă valoarea totală a proiectului „Realizare trasee turistice si amenajare zonă de agrement in zona Mănăstirii Mera”, în cuantum de 300.000 euro (la cursul BNR de 5,0965 lei), din care valoarea eligibilă din PNRR este de 100%, iar valoarea eligibilă de la bugetul de stat este 1.827695,32 lei.
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect în valoare de zero, reprezentând cheltuieli neeligibile ale proiectului „Realizare trasee turistice si amenajare zonă de agrement in zona Mănăstirii Mera,”.
Art. 4.Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Realizare trasee turistice si amenajare zonă de agrement in zona Mănăstirii Mera”, pentru realizarea activităților proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al Unității Administrativ Teritoriale Comuna Mera sau din alte surse de finanțare legal constituite, ce pot fi alocate cu această destinație.
Art.5. Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mera va suporta din resurse proprii toate cheltuielile privind sustenabilitatea proiectului pe perioada de durabilitate.
Art.6.Se împuternicește Primarul Comunei Mera, Vasilache Florin-Jan, să semneze toate actele necesare depunerii proiectului, evaluării și contractării acestuia, precum și contractul de finanțare aferent proiectului „Realizare trasee turistice si amenajare zonă de agrement in zona Mănăstirii Mera” în numele Unității Administrativ Teritoriale Mera.
Art.7.Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general delegat al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Mera, prefectului județului Vrancea și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Mera, în format electronic, la pagina de internet www.primariamera.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija secretarului general delegat pentru monitorizarea procedurilor administrative.