Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 2 / 19.01.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea condițiilor în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice pe proprietatea publică (sau privată) a Comunei Mireșu Mare, județul Maramureș, în vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Agricol

Forma inițiatorului

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Mireșu Mare

Comuna Mireșu Mare

Proiect de hotărâre

Nr. 2 din 19.01.2024

privind aprobarea condițiilor în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice pe proprietatea publică (sau privată) a Comunei Mireșu Mare, județul Maramureș, în vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 2, art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1)  și art. 121 alin. (1) și alin. (2)  din Constituția României, republicată; 
  2. art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 
  3. art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; 
  4. Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice;
  5. Legea nr. 198/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice;
  6. Decizia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 997/13.11.2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică; 
  7. Decizia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr.  672/2022 pentru modificarea Deciziei președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 997/2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică; 
  8. OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice;
  9. OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;
  10. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
  11. Art. 51 alin. (2) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;
  12. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
  13. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Ținând cont de:

  1. art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2), art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) și alin. (2), art. 197 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5), art.198 alin. (1) și art. 199 alin. (1) și alin. (2), art. 240  și art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ; 
  2. art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
  3. prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
  4. art. 2 alin. (2), art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

Luând act de:

a) Adresa ANCOM de informare nr. e-SC-4888-1877/2023; 

b) Raportul de specialitate nr. 473/19.01.2024;

c) Referatul de aprobare nr. 474/19.01.2024;

d) avizul comisiilor de specialitate;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei mireșu mare

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -Se aprobă Regulamentul referitor la condițiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată a Comunei Mireșu Mare în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructura necesare susținerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum și măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice în subteran, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Se aprobă modelul de contract privind constituirea dreptului de acces ce se va încheia cu furnizorii de rețele de comunicații electronice conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 3.- Se aprobă tarifele pentru acordarea dreptului de acces pe proprietatea publică/privată a Comunei Mireșu Mare furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, conform Anexei nr. 3 care parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 4.- Se împuternicește Primarul Comunei Mireșu Mare să semneze contractele de acces pe proprietatea publică sau privată a comunei ce se vor încheia cu furnizorii de  rețele publice de comunicații electronice precum și orice alt act adițional  ce  se  consideră a fi necesar sau impus de legislație. 

Art. 5.- Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice care dețin la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rețele publice de comunicații electronice au obligația de a prezenta o declarație pe propria răspundere cu privire la lungimea și dimensiunile tuburilor/canalelor/galeriilor, numărul și dimensiunile căminelor pentru rețele subterane, lungimea rețelelor supraterane, funcționale sau nu, precum și date concrete cu privire la echipamentele tehnice aferente acestora care se află pe domeniul public sau privat al Comunei Mireșu Mare, în termen de maxim 6 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. 

Art. 6. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește primarul prin aparatul său de specialitate. 

Art. 7. –Anexele 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre .

Art. 8. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.

Art. 9. - Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, cu: Primarul comunei Mireșu Mare, Comp. Agricol, Instituția Prefectului - Județul Maramureș, spre publicare-informare, dosar hotărâri.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MIREȘU MARE

Ioan MĂTIEȘ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MIREȘU MARE

Anca-Maria COZMUȚA

cu atribuții delegate specifice secretarului general

Rezultate voturi