Nr. 9 / 28.02.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind delegarea unor activități ale serviciului public de salubrizare al comunei Moara Vlasiei

Inițiator proiect

Andrei FILIP

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei

Comuna Moara Vlăsiei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 9 din 28.02.2025

privind delegarea unor activități ale serviciului public de salubrizare al comunei Moara Vlasiei

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a.   Prevederile art.121 din Constituția României, republicată;

b.   Prevederile art. 3 și art. 4 alin (1)-(4) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;

c.  Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d   Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e.  Prevederile art.2 alin.(2), art.58, art.64, art.80 și art.84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare; 

f. Prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 64/13.12.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a  Consiliului Local Moara Vlasiei;

Ținând cont de:

  1. Prevederile art. 2, alin. 8^1 din Legea 101/2006 prinvind salubrizarea localitatilor, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. 133/2022 prin care se stabileste faptul ca „este interzisă prestarea de către operatori a activităților de transfer, sortare, tratare și/sau de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea administrativ-teritorială/sectorul municipiului București de pe raza căreia/căruia provin deșeurile.” 
  2. Prevederile art. 2, alin. 8 din Legea 101/2006 privind salubrizarea localitatilor, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. 133/2022 se stabileste ca „inainte de atribuirea activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului București sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activitățile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă și/sau de eliminare, prin depozitare.” 
  3. Prevederile art. 29, alin. 8 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare; 
  4. Prevederile art. 104, alin. 1, lit. c) coroborat cu alin. 4 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
  5. Prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;
  6. Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica / acordului cadru din Legea nr. 98 / 2016 privind achizitiile publice aprobata prin HG nr. 395 / 2016, cu modificarile si completarile ulterioare; 
  7. Ordinului nr. 111/ 2007 privind aprobarea Caietului de Sarcini - cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
  8. Ordinul nr. 82 / 2015 privind aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de salubrizare al localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare; 
  9. O.U.G. nr. 92 / 2021 privind regimul deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare; 
  10. O.G. nr. 2/ 2021 privind depozitarea deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare; 
  11. O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protectia mediului, cu modificarile si completarile ulterioare;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al Primarului comunei Moara Vlasiei inregistrat  la Primaria Moara Vlasei cu nr. 9 /28.02.2025 ;
  2. raportul de specialitate al serviciului public de  al comunei Moara Vlasiei, inregistrat la Primaria Moar Vlăsiei cu nr. 9/28.02.2025

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei moara vlăsiei

întrunit în a 3-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

    Art. 1. Se aprobă Regulamentul activității serviciului de salubrizare de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, pe raza comunei Moara Vlăsiei, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

      Art. 2. Se aprobă Caietul de sarcini al activității serviciului de salubrizare de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, pe raza comunei Moara Vlăsiei, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

      Art. 3. Se aprobă delegarea pe o perioadă de 3 luni a gestiunii activității de sortare și tratare a deşeurilor reciclabile ( hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă )  colectate separat de pe raza comunei Moara Vlăsiei

      Art. 4. (1) Până la finalizarea procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii activității de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, pentru asigurarea continuității prestării serviciilor de salubrizare, comuna Moara Vlăsiei va aplica procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea unor contracte de achiziție publică,  în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016.

      (2) Contractul de achiziție publică încheiat prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, va înceta la data inceperii operarii contractului de delegare a gestiunii pentru activitatile de colectare separată și transportul deșeurilor municipale prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov de catre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor  Ilfov ( ADIGIDI) .  

      Art. 5. Se aprobă activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat pentru a fi desfășurată de Serviciul public de salubrizare al comunei Moara Vlăsiei.

      Art. 6. Se împuternicește Dl. Filip Andrei - Primarul comunei Moara Vlăsiei să semneze documentația de atribuire a contractului de delegare pe o perioadă de 3 luni a gestiunii activității de sortare și tratare a deşeurilor reciclabile ( hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă )  colectate separat de pe raza comunei Moara Vlăsiei.

         Art. 7. Secretarul General al Comunei Moara Vlăsiei va comunica, în termenul prevăzut de lege prezentul act administrativ Primarului comunei Moara Vlăsiei, Serviciului Public de Salubrizare al comunei Moara Vlăsiei, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov și va asigura publicarea în Monitorul Oficial al Comunei Moara Vlăsiei.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Marian NICULAE

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MOARA VLĂSIEI,

Eugenia DUMITRU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 9 / 28.02.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 9 / 28.02.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.02.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.03.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 07.03.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 14.03.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu