Nr. 50 / 30.09.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local Moara Vlăsiei nr. 33 din 30.08.2013 privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân din comuna Moara Vlăsiei și a animalelor de companie

Inițiator proiect

Andrei FILIP

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei

Comuna Moara Vlăsiei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 50 din 30.09.2026

privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local Moara Vlăsiei nr. 33 din 30.08.2013 privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân din comuna Moara Vlăsiei și a animalelor de companie

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art.121 din Constituția României, republicată;
  2. Prevederile art. 3 și art. 4 alin (1)-(4) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
  3. Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Prevederile art.2 alin.(2), art.58, art.64, art.80 și art.84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare; 
  6. prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 64/13.12.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a  Consiliului Local Moara Vlasiei;

Ținând cont de:

  1. Ordonanţa de Urgenţă nr.155/21.11.2001 - privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân – cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Legea nr. 227/23.04.2002 - pentru aprobarea O.U.G. nr.155/21.11.2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
  3. Ordonanţă de urgenţă nr.55/30.04.2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi – cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificată de România prin Legea nr.60/24.03.2004;
  5. Legea nr.205/26.05.2004 - privind protecţia animalelor, cu modificările şi completările ;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 955/15.06.2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. Ordinul nr. 523/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor;
  8. Ordonanţa Guvernului nr. 2/12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor – cu modificările şi completările ulterioare;

Luând act de:

  1. raportul de specialitate al Serviciului de poliție locală Moara Vlăsiei nr. 45/20.08.2026
  2. referatul de aprobare al Primarului comunei Moara Vlăsiei, nr. 45/20.08.2026;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei moara vlăsiei

întrunit în a 23-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 - Prevederile Hotărârii Consiliului local Moara Vlăsiei nr. 33 din 30.08.2013 se modifică și se completează după cum urmează:

    A.    ” Anexa nr. 1 - Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea animalelor cu și fără stăpân din comuna Moara Vlăsiei și a animalelor de companie, aprobat prin art. 1 la Hotărârea nr. 33/30.08.2026 se modifică și se completează astfel:

Capitolul IV.

Răspunderea juridică

Reglementări privind deținerea animalelor de companie pe raza comunei Moara Vlăsiei

Art. 55

(2) Nerespectarea prevederilor: 

a). Art. 55 literele a), b), c), d), e), g), h), k), l), m), n), o) se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 2.500 lei; 

b). Art. 55 literele f), i) şi j) se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 2.500 lei” 

c) Art. 55 literele p) şi r) se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.500 lei

CAPITOLUL V

Căi de atac

Procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor se va face conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

 ART. 56 Constatarea și sanctionarea contraventiilor se face de către Primarul comunei Moara Vlăsiei sau de catre functionari ai aparatului de specialitate al Primarului comunei Moara Vlăsiei, anume imputerniciti prin dispozitii ale Primarului precum și de Polițiștii locali din cadrul Poliției locale Moara Vlăsiei, pe baza de proces – verbal de constatare a contravenţiei care va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită.

.

.

Art. 59. Contravenientul poate achita amenda pe loc sau in termen de cel mult 15 zile (art. 28, alin.(1) din Legea 203/2018) de la data incheierii procesului – verbal, ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute pentru fapta savarsita . ”

    B. ” Anexa nr. 2 - Regulamentul privind constituirea, încasarea și utilizarea taxei speciale pentru deținătorii de animale cu și fără stăpân și a animalelor de companie, aprobat prin art. 2 la Hotărârea nr. 33/30.08.2026 se modifică și se completează astfel:

  • Cap. I. Dispoziţii generale 

1.1  a) Se instituie taxa specială pentru deţinerea de către proprietarii gospodăriilor individuale a unui număr mai mare de 4 animale de companie (câini şi pisici ) după cum urmează: 

  1. Între 5 – 10 animale – taxa de 200 lei / animal/ an
  2. Mai mult de 10 animale – taxa de 500 lei/ animal/ an   

        b)    Pentru societățile comerciale și instituțiile de stat, peste 3 caini de pază la sediile și punctele de lucru taxa este de 200 lei/animal dar nu mai mult de 10 animale ”

      Art. 2 -  Prevederile prezentei hotărâri sunt prevăzute în anexele 1 și 2 astfel cum au fost modificate și completate și care fac parte integrală din prezenta hotărâre și intră în vigoare începând cu data de 01.01.2027.

      Art. 3 -  Prevederile prezentei hotărâri sunt aduse la îndeplinire de Primarul comunei Moara Vlăsiei prin intermediul serviciilor de specialitate din aparatul propriu; 

    Art. 4 - Prin grija Secretarului General al comunei Moara Vlăsiei prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului județului Ilfov , Primarului comunei și va fi adusă la cunoștință publică prin afișare pe site-ul primăriei Moara Vlăsiei, www.primariamoara-vlasiei.ro - Secțiunea Monitor Oficial Local

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Petre DUMITRICA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MOARA VLĂSIEI,

Eugenia DUMITRU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 50 / 30.09.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 50 / 30.09.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.09.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.10.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 12.10.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 23.10.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu