privind asocierea Comunei Moara Vlăsiei - Consiliului Local Moara Vlăsiei cu Județul Ilfov - Consiliul Judeţean Ilfov în vederea realizării în comun a obiectivului de interes public “EXTINDERE A REȚELEI ELECTRICE DE DISTRIBUȚIE PE STRĂZILE BREAZA ȘI AZUGA DIN COMUNA MOARA VLĂSIEI, JUDEȚUL ILFOV ”
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2), coroborat cu alin. (9) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completarile si modificarile ulterioare, Consiliul local hotãrãşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau strãine, în vederea finanţãrii şi realizãrii în comun a unor acţiuni, lucrãri, servicii sau proiecte de interes public local;
În conformitate cu prevederile art.35 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată si completată : ,,(1) Autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe bază de contracte de asociere, în care se prevăd şi sursele de finanţare reprezentând contribuţia fiecărei autoritati a administratiei publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat in colaborare. Ca urmare, se propune aprobarea asocierii Comunei Moara Vlăsiei - Consiliului Local al comunei Moara Vlăsiei cu Județul Ilfov - Consiliul Judeţean Ilfov în vederea realizării obiectivului de interes “EXTINDERE A REȚELEI ELECTRICE DE DISTRIBUȚIE PE STRĂZILE BREAZA ȘI AZUGA DIN COMUNA MOARA VLĂSIEI, JUDEȚUL ILFOV ” .
Valoarea estimată a investiţiei este de 1.000.000 lei, inclusiv TVA, conform listei de investiţii aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 54/30.09.2024 privind rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli al comunei Moara Vlăsiei pe anul 2024.
Se propune, de asemenea, aprobarea contribuției Consiliului local al comunei Moara Vlăsiei în sumă de 100.000 lei, cu TVA inclus, ce va fi asigurată în funcție de veniturile încasate la bugetul local al comunei Moara Vlăsiei, iar contribuția Consiliului județean Ilfov va fi în sumă de 900.000 lei, cu TVA inclus, ce va fi asigurată din bugetul local al județului Ilfov.
Se împuternicește Primarul comunei Moara Vlăsiei pentru semnarea contractului de asociere în cauză.
Faţă de cele menţionate şi prevederile legale în vigoare, am iniţiat proiectul de hotărâre alăturat pe care îl supun spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local Moara Vlăsiei.
Sef Serviciu
Contabilitate, buget, taxe și executări silite