Art.1 . Se aprobă participarea Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Movileni, Județul Iași, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2025-2030, Componenta D – Achiziționarea de microbuz transport școlari.
Art. 2. Se aprobă depunerea și realizarea obiectivului de investiții: „Achiziționarea unui microbuz pentru transport școlar în comuna Movileni, județul Iași”.
Art. 3. Se aprobă asigurarea cofinanțării din bugetul local al UAT Comuna Movileni, reprezentând cota de contribuție proprie proprie aplicată la valoarea cheltuielilor eligibile, precum și finanțarea integrală a tuturor cheltuielilor neeligibile asociate proiectului, în conformitate cu regulile prevăzute în Ghidul Solicitantului aprobat de Consiliul Județean Iași
Art. 4. Sumele necesare acoperirii contribuției proprii și a eventualelor cheltuieli neeligibile vor fi prevăzute și incluse în bugetul local al Comunei Movileni pentru anii de implementare ai proiectului.
Art. 5. Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului.
Art. 6. Se împuternicește Primarul Comunei Movileni, domnul Dan-Constantin Hodoroabă, să semneze cererea de finanțare, contractul de finanțare, precum și orice alte documente tehnico-economice și administrative necesare în raport cu Consiliul Județean Iași pentru ducerea la îndeplinire a prezentului proiect.
Art. 7. Prin grija Secretarului General al Comunei Movileni, prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Iași pentru verificarea legalității, Primarului Comunei Movileni, departamentelor de resort, precum și Consiliului Județean Iași în vederea depunerii dosarului de finanțare.