Anexa nr.8
PLANURI SI PROCEDURI DE INTERVENTIE
Intervenția se realizează de Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență,pe baza planurilor de intervenție și cooperare întocmite de autoritățile competente.
La limitarea și înlăturarea urmărilor dezastrelor existente pe teritoriul comunei Muntenii de Sus, pe timp de pace, pot participa și formațiuni de intervenție profesioniste județene,de Crucea Roșie,și alte structuri cu atribuții în domeniu.
Conducerea activităților de intervenție se realizează de Comitetul Local Muntenii de Sus, prin Centru Operativ Local cu activitatea temporară al administrației locale.
Planurile de intervenție existente sunt:
-Planul de evacuare în caz de urgență;
-Planul de protecție civilă;
-Planul de apărare împotriva inundațiilor,ghețurilor și poluărilor accidentale;
-Planul de pregatire în domeniul situațiilor de urgență.
Proceduri de intervenție în cazul unui cutremur, avarierii sau distrugerii clădirilor:
-depășirea obstacolelor;
-înlăturarea dărămăturilor sau a părților din dărămături;
-localizarea persoanelor surprinse sub dărămături;
-acordarea primului ajutor de urgență;
-transportul persoanelor în afara zonelor periculoase;
-asigurarea clădirilor care amenință cu prăbușirea;
-dărâmarea clădirilor sau a părților de clădiri care amenință cu prăbușirea;
-marcarea și asigurarea zonelor periculoase;
-salvarea persoanelor și bunurilor materiale.
Proceduri de intervenție în cazul inundațiilor și înzăpezirilor:
-avertizarea, alarmarea și evacuarea populației;
-salvarea persoanelor,animalelor și bunurilor materiale surprinse de apă sau sub apă și/sau înzăpezite;
-relocarea persoanelor sinistrate;
-participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de hrană,apă și medicamente;
-sprijinirea forțelor care intervin pentru consolidarea digurilor;
-participarea la închiderea rupturilor de diguri;
-participarea la acțiunile de înlăturare a obiectelor dure aflate în apă în dreptul unor zone sau puncte vulnerabile;
-înlăturarea zăpezilor sau a unor dopuri de gheață;
-curățirea (degajarea) canalelor de evacuare a apelor sau a zonelor afectate de inundații și /sau ghețuri.
Proceduri de intervenții și coordonare în cazul accidentelor chimice.
- a) Managementu intervenției la accidente chimice:
-asistența de urgență în cazul accidentelor chimice va fi coordonată de Agenția pentru protecția Mediului Vaslui;
-serviciile publice de urgență prespitalicească intră cu toate funcțiile planificate sub comanda unică a I.S.U.;
- b) Principalele operațiuni de desfășurare în caz de poluări ale factorilor de mediu:
-recunoașterea zonei;
-asigurarea/balizarea/paza și protecția bunurilor din zonă;
-protejarea și evacuarea la nevoie a colectivităților aflate în pericol;
-prezența și/sau identificarea substanțelor periculoase;
-dispunerea măsurilor de protecție a personalului de intervenție cît și a persoanelor din zona afectată;
-participarea cu specialiști în comisiile de stabilire a cauzelor, împrejurărilor producerii evenimentului precum și evaluarea consecințelor accidentului;
-înlăturarea efectelor și restabilirea situației anterioare.
Proceduri de intervenție și coordonare în caz de înbolnăviri în masă,epidemii,pandemii,epizootii și zoonoze.
- a) Managementul intervenției:
-concentrarea forțelor și mijloacelor;constituirea unui centru de criză la nivelul Municipiului Vaslui;
-organizarea dispozitivului de acțiune;furnizarea unei liste a centrelor locale de control al bolii;
-măsuri aplicate în caz de suspiciune sau confirmare a îmbolnăvirii în masă:
*realizarea carantinei zonei afectate;
*identificarea persoanelor afectate,izolate;
*organizarea evacuării persoanelor afectate;
*organizarea eutanasierii animalelor afectate
*organizarea decontaminării personalului.
- b) Acțiuni/măsuri ale forțelor de intervenție:
Se vor utiliza măsurile de profilaxie sanitară
-izolarea strictă a focarelor;
-curățarea și dezinfecția riguroasă a adăposturilor și a tuturor spațiilor de cazare;
-controlul traficului de persoane, distrugerea tuturor animalelor bolnave;
-ecarisarea și procesarea carcaselor și a tuturor surselor posibile de contaminare;
-controlul vectorilor în populațiile de păsări;
-interzicerea contactului cu păsări cu un status de sănătate necunoscută.
În cazul unui focar se aplică:
-tăierea sau uciderea integrală a păsărilor în efectivul afectat;
-ecarisarea carcaselor și a produselor provenite de la acestea;
-curățirea și dezinfecția.
Pentru o bună gestionare situației de urgență apărută, se impune o conducere/coordonare unitară la locul producerii situației de urgență.