Nr. 25 / 29.04.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) pentru perioada 2021-2027, a comunei Muntenii de Sus, județul Vaslui

Inițiator proiect

Ion VARTOLOMEI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

30 Aprilie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Muntenii de Sus

Comuna Muntenii de Sus

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 25 din 29.04.2025

privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) pentru perioada 2021-2027, a comunei Muntenii de Sus, județul Vaslui

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica;
  2. Prevederile Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;
  3.  Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională şi dispoziţiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006.
  4.  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din OUG nr. 57 din 03 iulie 2019 privind Codul Administrativ al României;


Ținând cont de:

- Referatul de aprobare nr. 2689/23.04.2025, al Primarului comunei Muntenii de Sus, județul Vaslui;

Luând act de:

- Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Muntenii de Sus, înregistrat la nr. 2690/23.04.2025 și întocmit de d-nul Brezianu Dan-Laurian - administrator public al comunei Muntenii de Sus;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei muntenii de sus

întrunit în a 6-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) pentru perioada 2021-2027, a Comunei Muntenii de Sus, conform ANEXEI care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prin grija Secretarului General al Comunei Muntenii de Sus, prezenta hotărarare va fi transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui pentru verificarea legalităţii, Primarului comunei Muntenii de Sus și se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial Local.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Cătălin MAXIM

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MUNTENII DE SUS,

Sergiu VARTOLOMEI

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 25 / 29.04.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 25 / 29.04.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.04.2025
2 Comunicarea către primar 30.04.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 14.05.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 08.05.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 30.04.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 30.04.2025