ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 31 din 21.06.2024

Regulament privind stabilirea criteriilor și metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate

 

Art. 1 Prezentul Regulament este actul administrativ care detaliază modul de acordare a ajutoarelor de urgență și a beneficiilor sociale, familiilor sau persoanelor singure care se găsesc într-o situație de necesitate sau într-o situație deosebită și care, are la bază prevederile Legii 196/2016 și a Legii 448/2006- cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2 – Definiții:

- ajutoare sociale comunitare și de urgență – ajutoare financiare destinate sprijinirii familiei/persoanei singure pentru depășirea unor situații de dificultate sau necesitate temporară și care pot fi de natura calamităților naturale, incendiilor, pierderea locuinței, afecțiuni ale sănătății care necesită tratament costisitor sau care nu sunt acoperite integral de asigurarea asocială de sănătate, precum și alte situații de nevoie punctuale;

- persoană singură – se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților;

- familie – desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună;

             – persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa și se află în una dintre următoarele situații:

a) este necăsătorită;

b) este văduvă;

c) este divorțată;

d) al cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;

e) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-d);

– frații fără copii, care gospodăresc împreună și care nu au domiciliul sau reședința comună cu părinții;

– bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună;

- protecție socială – ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale.

Art. 3 Situațiile de necesitate care motivează acordarea ajutoarelor de urgență sunt următoarele:

- calamități naturale;

- incendii;

- accidente;

- epidemii;

- epizotii.

Art. 4 Situații deosebite care motivează acordarea ajutoarelor de urgență sunt următoarele:

- deces în țară sau în străinătate;

- starea de sănătate;

- alte situații neprevăzute.

Art. 5 Se stabilesc cazurile concrete de acordare a ajutoarelor de urgență prevăzute la art. 3 și art. 4, după cum urmează:

1. situația de necesitate cauzată de calamități naturale (cutremure, inundații, furtuni, alunecări de teren, căderi de arbori, zăpadă și gheață, etc.), incendii și accidente care duc la distrugerea unor bunuri (locuință, anexe gospodărești, etc.);

2. decesul unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune sau a persoanei singure beneficiare de venit minim de incluziune;

3. decesul persoanelor singure sau a persoanelor din familii fără venituri sau cu venituri reduse și nu au avut asigurate contribuții la fondul asigurărilor sociale sau de sănătate, urmașii sau aparținătorii acestora neputând beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituții, cu condiția prezentării documentelor justificative ale cheltuielilor cauzate de situația respectivă;

4. decesul persoanelor pentru care nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea (fără aparținători legali) sau persoana obligată se găsește într-un loc necunoscut, ori nu-și îndeplinește obligația; 

5. situația medicală deosebită, apărută ca urmare a unor afecțiuni acute sau cronice, care impune efectuarea de intervenții chirurgicale și / sau tratamente post operatorii de specialitate și / sau achiziționarea de dispositive medicale, ale căror costuri nu pot fi acoperite din veniturile persoanei / familiei sau compensate partial de asigurările de sociale de sănătate;

6. situația medicală apărută ca urmare a unor afecțiuni acute sau cronice, care impun tratamente lunare, analize medicale, medicamente și/sau investigații medicale, ale căror costuri nu pot fi acoperite din veniturile persoanei / familiei sau compensate partial de asigurările sociale de sănătate;

7. situația deosebită survenită în cazul unei persoane singure sau familii care are în întreținere mai mulți copii, fără venituri sau cu venituri mici și nu pot asigura achiziționarea de rechizite, manuale, îmbrăcăminte, încălțăminte, echipamente sportive necesare copiilor pentru a urma o formă de învățământ preuniversitar;

8. situația deosebită survenită în cazul tinerilor proveniți din familii ai căror părinți au decedat sau au un singur părinte și care nu are posibilități să întrețină familia, în vederea continuării studiilor;

9. situația deosebită survenită în cazul persoanei singure lipsită de susținători legali și aflată în situația de dependență socială, fără venituri ori cu venituri mici, care nu-i permit achitarea taxelor necesare efectuării expertizelor medicale în vederea internării în instituțiile de ocrotire socială;

10. situația deosebită în care se poate afla la un moment dat o familie sau o persoană singură cu venituri mici sau fără venituri care au/are în plasament copii minori ca urmare a decesului ambilor părinți;

11. situația deosebită survenită ca urmare a decesului unei persoane în străinătate, pentru repatrierea căreia familia trebuie să suporte cheltuielile, iar costurile nu pot fi acoperite din veniturile familiei;

12. sprijinirea persoanelor fără venituri în vederea punerii în legalitate pe linie de evidență a populației și stare civilă

13. persoanelor sau familiilor cu venituri insuficiente și care se află în situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare ori excluziune socială;

12. alte situații de necesitate sau deosebite apărute ca urmare a unor evenimente neprevăzute și confirmate prin ancheta socială.

Art. 6 Pentru situațiile expuse la art. 5, persoana singură / familia poate beneficia de ajutorul de urgență o singură dată.

Art. 7 (1) Acte necesare la întocmirea dosarului de acordare a ajutorului de urgență pentru situațiile de necesitate:

• solicitarea scrisă a beneficiarului/reprezentantului;

•          acte de stare civilă: carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces;

• documente justificative: - adeverințe de venit, proces verbal de constatare întocmit de instituțiile abilitate (ex. I.S.U.), facturi fiscale însoțite de chitanțe pentru justificarea cheltuielilor, acte doveditoare ale stării de sănătate și alte documente relevante;

• ancheta socială prin care se certifică situația de necesitate, formularul fiind cel prevăzut în Anexa din H.G. nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind Venitul Minim de Incluziune;

•orice acte considerate a fi necesare pentru acordarea ajutorului de urgență;

• angajamentul scris al beneficiarilor, că vor utiliza ajutorul de urgență în scopul în care acesta a fost acordat;

            (2) După acordarea ajutorului de urgență, unde situația o impune, solicitantul este obligat să prezinte facturi fiscale însoțite de bon/chitanță care să ateste cheltuielile în termen de maxim 30 de zile de la ridicarea sumei, în caz contrar se va proceda la recuperarea sumei nejustificate.

Art.8 Ajutorul de urgență se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptățite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptățite, conform formularului de cerere din anexa la prezentul regulament. Cererea este formularul tipizat care conține date privind persoana singură / componența familiei, veniturile realizate de aceștia, bunurile deținute, precum și informațiile referitoare la nevoile special și situațiile particulare în care aceștia  se află.

           Art.9 Personalul din cadrul Compartimentului de Asistență Socială verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pe baza documentelor ce însoțesc cererea, a informațiilor furnizate de celelalte baze de date deținute de autoritățile publice locale și va efectua ancheta socială la domiciliul / reședința solicitanților de ajutor de urgență. 

Art.10. În Ancheta Socială se evidențiază situația socio – economică și / sau medicală a familiei sau a persoanei singure, se constată situația de necesitate sau, după caz, situația deosebită în care se află familia sau persoana singură.

Art. 11 În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze actele necesare întocmirii dosarului sau informațiile necesare pentru realizarea anchetei sociale, se consideră că persoana / familia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului de urgență.

Art.12. După efectuarea anchetei sociale, personalul din cadrul compartimentului de asistență social va analiza întrunirea condițiilor de acordare și va face propuneri primarului comunei de aprobare sau de respingere a solicitărilor de acordare a ajutoarelor de urgență.

Art. 13. În baza dispoziției primarului comunei Muntenii de Sus, compartimentul contabil va efectua plata ajutorului de urgență în baza statului de plată. Titularul ajutorului de urgență va ridica de la caseria Primăriei acest beneficiu în baza actului de identitate prezentat în original, sau va comunica un extras de cont pentru virarea acestuia.

Art. 14 Dacă titularul ajutorului de urgență se află în imposibilitatea de a se prezenta pentru ridicarea ajutorului financiar, acesta poate fi ridicat de către reprezentantul legal al acestuia sau de către membrii familiei sau alte persoane legal împuternicite de acesta.

Art. 15 În cazul în care titularul ajutorului de urgență a decedat înainte de ridicarea sprijinului financiar acesta nu mai poate fi ridicat de către moștenitori.