Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 51 / 08.04.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea bugetului local inițial, a bugetului de credite interne și a listei de investiții pe anul 2026

Avizul comisiilor de specialitate

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment buget finanțe, contabilitate, autorizații

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al orașului Murfatlar

Orașul Murfatlar

Proiect de hotărâre

Nr. 51 din 08.04.2026

privind aprobarea bugetului local inițial, a bugetului de credite interne și a listei de investiții pe anul 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile Legii bugetului de stat nr. 43/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 30 martie 2026;

b) prevederile art. 8, lit. a) și b), art. 14, alin. 7, art. 19 alin. 1 lit. a), 39 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

c) prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, 

d) prevederile H.G nr. 281/2025 pentru modificarea privind aprobarea normelor metodologice pentru Hotărârii Guvernului nr. 68/2024 determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev, pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;

e) prevederile Legii nr. 292/2011, actualizată, a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare

f) prevederile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 75/2024 privind reglementarea etichetării cheltuielilor bugetare și cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde, cu modificările şi completările ulterioare ;

g) prevederile art.14, art. 15, art. 4 alin. (3) și alin. (4), Anexa A și Anexa E din Normele Metodologice de punere în aplicare a prevederilor OUG nr. 75/2024 privind reglementarea etichetării cheltuielilor bugetare şi cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde, aprobate prin HG  nr. 1074/2024 cu modificările şi completările ulterioare;

h) prevederile art. 41 și art. 46 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

i) prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

j) prevederile art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. a), art. 139 alin. 3 lit. a) din Ordonanța de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare nr. 6618/08.04. 2026 iniţiat de primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru;

b) Raportul de specialitate nr. 6619/08.04.2026 al Serviciului Buget Contabilitate; 

c) Raportul de specialitate nr. 8406 /24.04.2026 al Serviciului Buget Contabilitate;

d) Avizul cu caracter consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local al orașului Murfatlar nr. 1;

Luând act de:

a) prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) Procesul verbal de afișare a proiectului de buget pe anul 2026 nr. 5895/30.03.2026;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului murfatlar

adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 Se aprobă  bugetul inițial de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 în sumă totală de 92.671.130 lei, la venituri cu suma de 92.332.520 lei plus excedentul bugetar în sumă de 338.610 lei și la cheltuieli cu suma de 92.671.130 lei detaliat conform anexei nr 1, parte integrantă din prezenta.

      Art. 2 (1) Bugetul de venituri și cheltuieli inițial pentru anul 2026 în sumă totală de 92.671.130 lei, la venituri cu suma de 92.332.520 lei plus excedentul bugetar în sumă de 338.610 lei și la cheltuieli cu suma 92.671.130 lei va fi repartizat astfel:

La venituri: 

25.443.880 lei la secţiunea de funcţionare detaliat conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta;

- 66.888.640 lei la secţiunea de dezvoltare, detaliat conform anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta.

La cheltuieli:
25.747.280 lei la secţiunea de funcţionare detaliat conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta;

- 66.923.850 lei la secţiunea de dezvoltare, detaliat conform anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta.

      Art. 3 Se aprobă lista de investiții pentru anul 2026 conform anexelor nr. 4 și 5, părți integrante din prezenta.

      Art. 4 Se aproba bugetul creditelor interne pentru anul 2026 în sumă totala de 7.227.940 lei, conform anexei 6, parte integrantă din prezenta.

      Art. 5 Se aprobă fundamentarea bugetului de cheltuieli pe anul 2026, conform anexei nr. 7, parte integrantă din prezenta.

      Art. 6 Se aprobă bugetul inițial  al activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2026 în sumă totală de 560.620 lei, la venituri cu suma de 557.600 lei plus excedentul anilor precedenți în sumă de 3.020 lei și la cheltuieli cu suma de 560.620 lei, conform anexei nr. 8, parte integrantă din prezenta. 

      Art. 7 (1) Se aprobă Raportul privind rezultatele etichetării cheltuielilor bugetare la nivelul bugetului local al orașului Murfatlar pe anul 2026, detaliat pe capitole și surse de finanțare, conform anexei nr. 9, parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Structura cheltuielilor etichetate, conform metodologiei de bugetare verde, se prezintă sintetic după cum urmează:

  • Cheltuieli Verzi (favorabile mediului);
  • Cheltuieli Maro (nefavorabile mediului);
  • Cheltuieli Mixte;
  • Cheltuieli Neutre;
  • Cheltuieli Neetichetate.

(3)  Raportul aprobat la art. 1 va fi utilizat în procesul de monitorizare a execuției bugetare și în fundamentarea strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel local.

      Art. 8 Hotărârea se comunică Primarului orașului Murfatlar, Serviciului buget-contabilitate, Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanța şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicare în Monitorul oficial local și pe pagina de web:http://www.primaria-murfatlar.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI MURFATLAR

Gheorghe COJOCARU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI MURFATLAR

Iuliana-Florentina CIUBUC

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi