Nr. 32 / 27.05.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind amplasarea unui terminal automat de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX) pe raza comunei Nicolae Bălcescu, prin ocuparea temporară de teren din domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău

Inițiator proiect

Marcelin-Iosif TRIFESCU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

3 Iunie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Bacău

Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu

Comuna Nicolae Bălcescu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 32 din 27.05.2025

privind amplasarea unui terminal automat de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX) pe raza comunei Nicolae Bălcescu, prin ocuparea temporară de teren din domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, republicată; 

b) art. 3, art. 4 şi art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; 

d) art. 129 alin. (2) lit. b) si lit. c), alin.(4) lit. c) și alin. (6) lit. b), alin. (14) din din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 e) art. 486 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si competarile ulterioare; 

f) prevederile art. 27 coroborat cu art. 30 alin. (4)- (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu competarile si modificările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Proiectul de hotărâre al primarului comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău nr. 35/05 din 12.05.2025;
  2. referatul de aprobare al primarului comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău nr.4325 din 12.05.2025;
  3. raportul compartimentului de specialitate nr. 4672 din 21.05.2025;
  4. raportul   de avizare a comisiilor de specialitate a Consiliului Local al comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău nr.4892 din 27.05.2025;

Luând act de:

  1. Cererea S.C. DELIVERY SOLUTIONS S.A. prin care solicită amplasarea unui terminal automat de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX).

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei nicolae bălcescu

întrunit în a 7-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – Se aprobă amplasarea de terminale automate de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX) pe raza comunei Nicolae Bălcescu, prin ocuparea temporară a unui teren din domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău. 

 

Art.2. – Se aprobă  pentru anul fiscal 2025, cuantumul taxelor pentru ocuparea domeniului public al Comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău, după cum urmeaza: taxa ocupare domeniul public cu terminale automate de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX) – 166 lei/m.p./ lună. 

 

Art.3. – (1) Agenţii economici care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public, pentru amplasarea de terminale automate de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX), vor depune la Primărie o cerere cu minimum 15 zile înainte de perioada solicitată, însoţită de următoarele documente : 

-Certificat de înregistrare fiscală; 

-Certificat constatator eliberat de către ORC, valabil. După aprobarea cererii se va elibera un acord de ocupare temporară a domeniului public, care va cuprinde datele de identificare ale solicitantului, locaţia aprobată, numărul de terminale, suprafaţa ocupată şi perioada pentru care se achită. 

(2) Pentru ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public al Comunei Nicolae Bălcescu, pentru amplasarea de terminale automate de depozitare și livrare colete (locker EASYBOX), taxa se achită lunar, odată cu aprobarea cererii, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local privind aprobarea  taxelor şi impozitelor locale pentru anul în curs.

 (3) În situaţia în care pentru aceleaşi amplasamente se înregistrează mai multe solicitări, ocuparea domeniului public se va face prin aprobarea primei cereri înregistrate. 

(4) Energia electrică va fi refacturată lunar către primărie, în baza unui contor pasant montat de societate, fiind poziția a doua pe factură, după chirie.


Art.4. – Termenul pentru care se eliberează acordul de amplasare este de maxim 1 an, cu posibilitatea de prelungire. După expirarea termenului prevăzut în acordul de amplasare, operatorii economici beneficiari vor aduce terenul la forma inițială. 


Art.5. - Primarul comunei Nicolae Bălcescu va duce la îndeplinire prezenta hotărâre și va semna acordurile de amplasare prevăzute de prezenta hotărâre. 


Art.6. - Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Nicolae Bălcescu: Primarului Comunei Nicolae Bălcescu, Instituției Prefectului – Județul Bacău şi se depune la Monitorul Oficial al Comunei Nicolae Bălcescu, în format electronic, la pagina de internet http://www.primaria-nicolae-balcescu.ro, în subeticheta „Hotărârile Autorităţii Deliberative", pentru înscrierea în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative şi publicării.               

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gabriel DOBOȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU,

Laurențiu COȘA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 32 / 27.05.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 32 / 27.05.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.05.2025
2 Comunicarea către primar 03.06.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.06.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 03.06.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 03.06.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 03.06.2025