Nr. 9 / 30.01.2020
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modificării tarifelor operatorului S.C. ECO SUD S.A. și aprobarea Actului Adițional nr. 2 la Contractul 1078/1087/16.04.2018.

Inițiator proiect

Anton ȘILER

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Bacău

Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu

Comuna Nicolae Bălcescu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 9 din 30.01.2020

privind aprobarea modificării tarifelor operatorului S.C. ECO SUD S.A. și aprobarea Actului Adițional nr. 2 la Contractul 1078/1087/16.04.2018.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.15, alin. (2), art.41, art.120 și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României , republicată;
  2. Art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasburg la 5 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. Art.7, alin. (2) din Legea 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  4. Art.20 și 28 din Legea descentralizării nr.195/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  5.  OUG 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
  6. Prevederile Anexei nr. 5 din OUG 74/ 2018 (Anexa nr. 2 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/ 2005);
  7. Art. 9, alin. (1), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/ 2005 privind Fondul pentru Mediu, cu modificările și completările ulterioare.
  8. Art. 16 din Ordinul 109/2007 – Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare.

Luând act de:

  1. Adresa nr. 3114/ 30.10.2019, înregistrată la sediul ADIS Bacău sub nr. 3868/31.10.2019 privind solicitarea de ajustare și modificare a tarifelor, înaintată de către S.C. ECO SUD S.A.
  2. Adresele ADIS Bacău cu nr. 4078/15.11.2019, 4163/25.11.2019.
  3. Adresa ECO SUD S.A. nr. 2567/27.11.2019, înregistrată la sediul ADIS Bacău sub nr. 4198/27.11.2019.
  4. Adresa ADIS Bacău nr. 4022/12.11.2019 , prin care s-a solicitat sprijin ANRSC și răspunsul ANRSC cu nr. 716190/20.11.2019 înregistrată la sediul ADIS Bacău sub nr. 4169/25.11.2019.
  5. Adresa ECO SUD S.A. nr. 166/17.01.2020, înregistrată la sediul ADIS Bacău sub nr. 295/20.01.2020, privind transmiterea tarifelor modificate.
  6. HOTĂRÂREA AGA ADIS NR. 10/ 15.12.2019 privind modificarea Contribuției la Economia Circular pentru deșeurile municipale, deșeurile din construcții și desființări și destinate a fi eliminate prin depozitare pentru anul 2020.
  7. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare nr. 1078/1087/ 16.04.2018 încheiat de ADIS Bacău, în numele și pe seama tuturor UAT-urilor din județul Bacău.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei nicolae bălcescu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  Se aprobă, începând cu data intrării în vigoare a Actului Adițional nr. 2 la Contractul nr. 1078/1087/16.04.2018,  modificarea și aplicarea de către ECO SUD S.A. a următoarelor tarife, conform Fișelor de Fundamentare din Anexa nr. 1, care face parte din prezenta Hotărâre:

  • 208,46 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor în vederea transferului;
  • 347,46 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor reciclabile în vederea sortării;
  • 0,01 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor biodegradabile în vederea compostării;
  • 150,03 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor în vederea depozitării;
  • 121,85 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor voluminoase și a deșeurilor menajere periculoase;
  • 81 lei/tonă pentru Preluarea deșeurilor din construcții și demolări;

Tarifele menționate mai sus au incluse contribuția pentru economia circulară de 80 lei/ tonă aferentă anului 2020 și nu conțin T.V.A. 

 

Art. 2. Se aprobă Actul Adițional nr. 2 la Contractul 1078/1087/16.04.2018, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din Prezenta. Se acordă mandat Președintelui Asociației, Sorin Brașoveanu, să semneze în numele și pe seama noastră Actul Adițional nr. 2, conform Anexei nr. 2 la prezenta Hotărâre.

Art. 3. Se mandatează domnul Mihai Adrian BUDĂU, reprezentantă al Comunei Nicolae Bălcescu, ca să voteze în ședință AGA ADIS conform art.1 și art. 2 din prezenta Hotărâre.

Art. 4. Prezenta Hotărâre se va comunica persoanei nominalizate la art. 3, Instituției Prefectului Județului Bacău, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare, Bacău și va fi adusă la cunoștință publică conform legii.

Art. 5. Prezenta Hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Bernadin BĂRBUȚ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU,

Laurențiu COȘA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 9 / 30.01.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 3
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 6
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 5
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 4
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 9 / 30.01.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.01.2020
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului 30.12.2020
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu