Art.1 (1)Se aprobă trecerea din domeniul privat al comunei Nicolae Bălcescu în domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu a cotei de 1/3 din terenul în suprafață de 595 m.p. arabil/livada, intravilan, situat în comuna Golești, sat Aldești, str. Aninilor, nr. 20, identificat în CF 36687 a comunei Golești, județul Vâlcea conform extrasului de carte funciara care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prin trecerea din domeniul privat al comunei Nicolae Balcescu în domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, imobilul menționat la alin. 1) va deveni bun de uz și interes public local.
Art.2 Se aproba înscrierea în cartea funciară CF 36687 a comunei Golești a imobilului descris ca facând parte din domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea.
Art.3 Prezenta hotărâre este act premergător în vederea intabulării dreptului de proprietate în domeniul public al comunei Nicolae Bălcescu, iar ulterior pentru elaborarea proiectului de hotărâre de atestare a inventarului domeniului public, care, însoțit de extrasul de carte funciară și de alte documente va fi transmis Ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice pentru comunicarea punctului de vedere cu privire la proiectul hotărârii de atestare, potrivit art. 289, alin. (10) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile și completările ulterioare.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de primarul localității prin compartimentele de specialitate și se comunică de către secretarul general al comunei, Institutiei Prefectului Județul Vâlcea pentru controlul si verificarea legalității precum și instituțiilor și persoanelor interesate.
Prezenta se aduce la cunostință publică prin publicare pe site-ul instituției și în monitorul oficial local.