Consiliul local al comunei Nicolae Balcescu, Judetul Vâlcea, întrunit în ședința ordinară din data de 06.05.2026, la care participa un nr. de 13consilieri din totalul de 13 consilieri aleși în funcție;
Văzând că prin H.C.L nr. 17/06.05.2026 a fost ales presedinte de sedință d-nul consilier Niculescu Gheorghe;
Luând în dezbatere Referatul de aprobare iniţiat de către primar, înregistrat sub nr. 3655 din 29.04.2026; Văzând solicitarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din Judeţul Vâlcea, transmisă sub nr. 133/02.03.2026 și înregistrată sub nr. 1708;1741/03.03.2026;
- Referatul compartimentului de specialitate nr. 3651/29.04.2026;
Având în vedere raportul de avizare al comisiilor de specialitate înregistrat sub nr. 3877/06.05.2026 precum si avizul de legalitate prezentat de secretarul localității nr. 3878/06.05.2026;
În conformitate cu prevederile
- art. 5, art. 84, art. 85 alin. (1), art. 87, art. 89 alin. (8), art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. n) și alin. (9) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 8, alin. (1) și alin. (3), lit. a) – d2) și lit. i), art. 21, art. 23 alin. 1 lit b și art. 29, respectiv art. 30 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 6, art.7 alin.(3) și art. 12 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/ 2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare
- Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
- art.7 alin.(2) și alin.(13) din Legea privind transparența decizională în administrația publică, nr.52/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- Ordinul Președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 98/2025 privind aprobarea Caietului de sarcini cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
- Acordului - Documentului de Poziție privind implementarea și asigurarea sustenabilității Sistemului de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea, aprobat prin hotărâri ale Consiliului Județean Vâlcea și ale tuturor celor 89 de Consilii Locale ale Municipiilor, Orașelor și Comunelor din județ;
- art. 5 alin. (1), respectiv alin. (2) lit. d) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din Județul Vâlcea, cu modificările și completările ulterioare.
In temeiul art. 139 coroborat cu art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un nr. de 13 voturi pentru, adopta urmatoarea:
HOTARARE
Art.1. Se aprobă modalitatea de organizare, funcționare și realizare a serviciului de salubrizare constând în colectarea separată şi transportul separat transferul deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din județul Valcea, sub forma gestiunii delegate și derularea procedurii de atribuire a contractului de delegare prin concesiune.
Art.2 Se aprobă STUDIUL DE OPORTUNITATE pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii privind activitatea serviciului public de salubrizare a localităților privind activitatile de colectare, transfer, tratare, depozitare a deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, înclusiv fracții colectate separat pe raza judetului Vâlcea prevăzut în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 3 Se aprobă documentația de atribuire a Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat transferul deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din județul Valcea, potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu următoarele secțiuni:
- Secțiunea I – Caiet de Sarcini;
- Secțiunea II – Strategia de contractare
- Secțiunea III – Formulare pentru ofertanți;; Secțiunea IV –Instrucțiuni pentru ofertanți/ Fișa de date a achiziției
- Secțiunea V – Condiții Contractuale.
Art. 4 Se aprobă acordarea mandatului special reprezentantului Unității Administrativ Teritoriale – comuna Nicolae Balcescu în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din Județul Vâlcea, să aprobe și să voteze în cadrul acesteia, în numele și pentru comuna Nicolae Balcescu, documentația de atribuire pentru delegarea serviciului de salubrizare, respectiv documentele prevăzute în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 menționate, precum și asupra oricăror modificări și completări ale acesteia, inclusiv asupra aspectelor privind organizarea, funcționarea și realizarea serviciului de salubrizare la nivel județean sub forma gestiunii delegate.
Art. 4. Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică: Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din Judeţul Vâlcea, Instituției Prefectului - Județul Vâlcea, Unității Administrativ-Teritoriale Județul Vâlcea și va fi adusă la cunoștință publică conform legii