Având în vedere execuția bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Oancea pe anul 2026, nivelul încasărilor realizate la unele categorii de venituri proprii, precum și necesarul de credite bugetare pentru asigurarea funcționării autorității publice locale, realizarea unor obiective de investiții și asigurarea sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport ale personalului din învățământ,
în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite,
se propune rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Oancea pe anul 2026, după cum urmează:
I. VENITURI
Se majorează prevederile bugetare la partea de venituri cu suma totală de 244.000 lei, astfel:
Nr. crt. | Denumire indicator | Cod indicator | Buget actual | Buget rectificat | Influență |
1 | Impozit și taxă pe clădiri de la persoane fizice | 07.02.01.01 | 105.000 | 135.000 | +30.000 |
2 | Impozit și taxă pe clădiri de la persoane juridice | 07.02.01.02 | 9.000 | 11.000 | +2.000 |
3 | Impozit și taxă pe teren de la persoane fizice | 07.02.02.01 | 96.000 | 126.000 | +30.000 |
4 | Impozit și taxă pe terenul din extravilan | 07.02.02.03 | 369.000 | 429.000 | +60.000 |
5 | Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice | 16.02.02.01 | 108.000 | 138.000 | +30.000 |
6 | Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice | 16.02.02.02 | 13.000 | 15.000 | +2.000 |
7 | Alte venituri din concesiuni și închirieri de către instituțiile publice | 30.02.05.30 | 61.000 | 73.000 | +12.000 |
8 | Venituri din prestări de servicii | 33.02.08 | 102.000 | 122.000 | +20.000 |
9 | Alte venituri din prestări de servicii și alte activități | 33.02.50 | 127.000 | 155.000 | +28.000 |
10 | Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate | 35.02.01.02 | 197.000 | 227.000 | +30.000 |
TOTAL MAJORARE VENITURI | +244.000 |
Majorarea prevederilor bugetare la partea de venituri are în vedere nivelul realizărilor și estimarea încasărilor până la sfârșitul exercițiului bugetar 2026.
II. CHELTUIELI
În limita veniturilor suplimentare în sumă totală de 244.000 lei, se propune majorarea corespunzătoare a prevederilor bugetare la partea de cheltuieli, după cum urmează:
A. Capitolul 51.02.01.03 – Autorități executive: +74.000 lei, astfel:
- 20.01.03 – Încălzit, iluminat și forță motrică: +2.000 lei, pentru plata facturilor aferente utilităților;
- 20.01.05 – Carburanți și lubrifianți: +8.000 lei, pentru asigurarea necesarului de carburanți;
- 20.01.08 – Poștă, telecomunicații, radio, TV, internet: +2.000 lei, pentru plata serviciilor de telefonie și internet;
- 20.01.09 – Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional: +12.000 lei, pentru asigurarea necesarului aferent funcționării instituției;
- 20.01.30 – Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare: +45.500 lei, pentru asigurarea cheltuielilor de întreținere și funcționare;
- 71.01.02 – Mașini, echipamente și mijloace de transport: +4.500 lei, pentru achiziționarea unui motoferăstrău necesar activităților de gospodărire și întreținere a domeniului public, inclusiv pentru fasonarea materialului lemnos și executarea lucrărilor de întreținere a vegetației de pe domeniul public.
Total capitol 51.02.01.03: +74.000 lei.
B. Capitolul 54.02.50 – Alte servicii publice generale: +158.000 lei, astfel:
- 71.01.01 – Construcții: +126.000 lei, din care:
- 66.000 lei pentru lucrarea realizată pe teritoriul cimitirului, denumită „Praznicar”;
- 60.000 lei pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului „Sala de ceremonii”, reprezentând necesarul de credite bugetare pentru anul 2026;
- 71.01.02 – Mașini, echipamente și mijloace de transport: +32.000 lei, pentru achiziționarea unui container/căsuță necesar(ă) obiectivului amenajat pe teritoriul cimitirului – „Sala de ceremonii/capelă mortuară/casă mortuară”.
Total capitol 54.02.50: +158.000 lei.
C. Capitolul 65.02.04.01 – Învățământ secundar inferior: +12.000 lei, astfel:
- 10.01.15 – Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă: +12.000 lei, reprezentând necesarul pentru decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru personalul îndreptățit, aferent perioadei octombrie–decembrie 2026, în condițiile legii.
III. SINTEZA RECTIFICĂRII
Majorare venituri: +244.000 lei
Majorare cheltuieli: +244.000 lei
Prin operațiunile propuse se menține echilibrul bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Oancea pe anul 2026.
Ca urmare a influențelor asupra cheltuielilor de capital prevăzute în prezenta rectificare, se propune modificarea și actualizarea corespunzătoare a Programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare al Comunei Oancea pentru anul 2026, conform anexei la proiectul de hotărâre.