ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 5 din 26.01.2025

Compensațiile bănești, drepturile sociale și alte facilități de care beneficiază personalul voluntar al SVSU OSTROV 

 În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 481/2004, republicata, privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, personalul Serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei OSTROV, care participă la acțiuni preventive și de intervenție pentru limitare, recuperare și reabilitare pe timpul situațiilor de urgență beneficiază de compensații bănești, drepturi sociale și alte facilități, după cum urmează: 

  • rambursarea cheltuielilor efectuate de către personalul voluntar pentru realizarea activităţii de intervenţie, în condiţiile convenite în contractul de voluntariat – în baza prevederilor art. 7 lit. f) din Statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare, aprobat prin H.G.R. nr. 1.579/2005, cu modificările și completările ulterioare. 
  • control medical anual, asigurat gratuit de Consiliul local – în baza prevederilor art. 7 lit. i) din Statut; 
  • dreptul la antidot adecvat naturii mediului de lucru pe timpul intervenţiei, asigurat de beneficiarul voluntariatului sau de beneficiarul intervenţiei – în baza prevederilor art. 7 lit. n) din Statut, coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) și (3) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  • compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului de urgenţă voluntar; cuantumul orar al compensaţiei acordate voluntarului se stabileşte şi se achită de Consiliul local şi nu poate fi mai mic decât cuantumul orar calculat la valoarea salariului lunar minim pe economie – în baza prevederilor art. 7 lit. q) din Statut, coroborate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 307/2006/r. 
  • asigurarea voluntarului, la o societate de asigurări, pentru caz de boală profesională, accident ori deces produse în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuțiilor care îi revin pe timpul intervențiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice – în baza prevederilor art. 13 lit. g) și art. 41 din Legea nr. 307/2006/r. 

 Prevederile prezentei anexe se completează cu următoarele anexe la H.C.L. nr.    /30.01.2025: 

  • Anexa nr. 2.1 referitoare la cuantumul orar al compensațiilor bănești pentru timpul efectiv de lucru prestat pentru intervenții, stabilit prin raportare la valoarea salariului lunar minim brut pe economie în vigoare la data pontajului și se acordă diferențiat pe categorii de funcții; 
  • Anexa nr. 2.2 referitoare la cuantumul orar al compensațiilor bănești pentru timpul efectiv de lucru prestat pentru celelalte activități prevăzute în programul serviciului, care se stabilește prin raportare la valoarea salariului lunar minim brut pe economie în vigoare la acea dată și se acordă diferențiat pe categorii de funcții. 

 

Presedinte de sedinta,                                                                                                 Contrasemneaza,                                                                                                                                                                                                                                                                                                   Secretar general Comuna OSTROV, ………………