Consiliul Local al comunei Otelec, întrunit în ședință ordinară, din 25.09.2025,
Având în vedere următoarele:
- referatul de aprobare înregistrat la Primăria Otelec sub nr. 4374/05.09.2025- elaborat de Primarul comunei Otelec,
- raportul compartimentului de specialitate înregistrat la Primăria Otelec, sub nr. 4375/05.09.2025
- In baza prevederilor Legii 198/2023, Legea învăţământului preuniversitar art. 128 alin. (1) lit. d), alin (2) lit. a)
Ținând cont de:
- Avizul Comisiei de specialitate pentru activități economico-financiare, activități social-culturale, culte, juridică și disciplină, administrarea serviciilor publice furnizate;
- Avizul Comisiei de specialitate pentru agricultură, învățământ, sănătate și activități sportive, amenajarea teritoriului și urbanism, muncă, familie și protecție socială, protecția mediului și turism
În temeiul prevederilor art.196 alin. (1) lit. (a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art.1. Domnul Dobie Mihai, consilier local, este desemnat în calitate de reprezentant al Consiliului Local al comunei Otelec în Consiliul de Administrație al Scolii Gimnaziale Iohanisfeld, pentru anul școlar 2025-2026.
Art. 2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează persoana nominalizată la art. 1, din prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință prin afișare la sediul primăriei, pe Monitorul oficial local, și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Comunei Otelec;
- Școlii Gimnaziale Iohanisfeld