Consiliul Local al comunei Otelec, întrunit în ședință ordinară, din 27.11.2025,
Având în vedere:
- referatul de aprobare înregistrat la Primăria Otelec sub nr. 5545/17.11.2025 elaborat de Primarul comunei Otelec, în calitatea sa de iniţiator;
- raportul compartimentului de specialitate înregistrat la Primăria Otelec, sub nr. 5616/20.11.2025
Analizând temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- Art. 123 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al comunei Otelec, judeţul Timiș;
- Art. 129 alin. (1) şi alin. (4) lit. (d) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi ale art.196 alin. (1) lit. (a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE :
Art. 1. Se alege doamna Kiss Edina, președinte de şedinţă a Consiliului Local al comunei Otelec pentru o perioadă de trei luni, respectiv noimebrie 2025 – ianuarie 2026.
Art. 2. Sarcinile şi atribuţiile preşedintelui de şedinţă sunt cele care rezultă din prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrartiv, cu modificările şi completările ulterioare şi din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al comunei Otelec, judeţul Timiș.
Art. 3. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință prin afișare la sediul primăriei, pe Monitorul oficial local, și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Comunei Otelec;
- Persoanei în cauză;