Consiliul Local al comunei Otelec, întrunit în ședință extraordinară din 30.04.2026,
Având în vedere următoarele:
- referatul de aprobare nr. 2074/24.04.2026 al proiectului de hotărâre nr. 29/24.04.2026 privind politica tarifară din cadrul ADI TRANSTIMIȘ, întocmit de primarul comunei Otelec, în calitatea sa de iniţiator;
- raportul de specialitate nr. 2081/24.04.2026 întocmit de secretarul general UAT delegat Otelec
AVIZELE:
- Comisiei de specialitate pentru activități economico-financiare, activități social-culturale, culte, juridică și disciplină, administrarea serviciilor publice furnizate;
- Comisiei de specialitate pentru agricultură, învățământ, sănătate și activități sportive, amenajarea teritoriului și urbanism, muncă, familie și protecție socială, protecția mediului și turism;
În conformitate cu:
- prevederile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local;
- prevederile art.8, al.(3) lit.k) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice;
- Hotărârea Consiliului Local Otelec nr. 61 din 14 octombrie 2025 privind aderarea Comunei Otelec la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean ”TRANSTIMIȘ”;
- Prevederile Statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIS "
În temeiul art. 129, art. 139, alin. (1) si 196 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE :
Art.1. Se aprobă politica tarifară la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ, în baza notei de fundamentare conform Anexei nr. 1.
Art.1.1. Se aprobă o politică tarifară unitară la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ prin aplicarea unui tarif integrat unitar pe toată aria de competență teritorială a asociației pentru titlurile de călătorie.
Art.1.2. Se aprobă tarifele pentru 1 ( un) bilet de călătorie 15 lei și pentru abonament valabil pentru 30 zile la 390 lei.
Art.2. Pentru domiciliați și rezidenți, se vor acorda facilități, ca urmare a reglementărilor legale aprobate la nivel național, respectiv ca urmare a adoptării de către Consiliul Local Otelec a gratuităților/reducerilor conform Anexei nr. 2.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean ”TRANSTIMIȘ”.
Art.4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință prin afișare la sediul primăriei, pe Monitorul oficial local, și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului-Județul Timiș;
- Primarului Comunei Otelec;
- Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean ”TRANSTIMIȘ ;